Săptămâna
trecută până și Hagi intrase în malaxorul presei, cu o
„dezvăluire” despre transferuri dubioase făcute de clubul de
fotbal pe care l-a creat și pe care îl conduce. Dacă la fotbal se
pricepe toată lumea, în ceea ce privește ingineria sau medicina,
sunt necesari ani de studiu și de acumulare a experienței... Sau nu
mai sunt? După cât se pare, mai importantă este notorietatea:
sfaturile cunoscutei Olivia Steer sunt mai prețuite decât lucrările
comunității științifice internaționale. Sigur, nu doar medicina
este sub tirul părerilor exprimate de oameni cu altă pregătire de
specialitate. Abandonul școlar este analizat la televizor de
psihopedagogi sau de experți în sociologia educației? Aglomerația
din trafic, de urbaniști? Chiar dacă mai ajung în studiouri câte
un inginer sau un profesor, sunt ei selectați după expertiză, după
CV, sau după abilitățile de comunicare și prezența fizică? Ies
ei în mass-media să promoveze poziții ale breslelor din care fac
parte, sau doar să-și facă imagine? Au curaj să contrazică
locurile comune, stereotipurile, prejudecățile, au timp să meargă
în profunzime, să analizeze fenomenele și să identifice cauzele?
Dacă nu este
în prim-plan expertiza, prin ce se justifică emisiunile, sau
paginile site-urilor? Prin emoția generată și prin ritmul
știrilor. O avalanșă de „informații”, prea rapide ca să fie
verificate, și prea emoționale ca să fie judecate se transformă
imediat în acuzații. Patru surse de alimentare a acestui fluviu de
acuzații și autodepreciere există: nevoia de a fi pe primul loc,
fie și din coadă (la noi sunt cele mai mari probleme, românii sunt
cei mai răi, cei mai leneși, cei mai săraci etc.); invidia (să
moară și capra vecinului); voluptatea de a-i controla pe ceilalți
(instituții publice nonmedicale apreciază oportunitatea operațiilor
efectuate de chirurgi vasculari, evaluează operațiile ortopezilor –
ca să dăm doar două exemple din domeniul medical, mai bine
cunoscut cititorilor).
Inclusiv
„transparentizarea” excesivă, putem spune chiar abuzivă, a
activității științifice a medicilor investigatori în studii
clinice nu face decât să creeze o falsă acuzație potențială
asupra profesioniștilor și cercetării științifice medicale,
nemaiîntâlnită în Europa, alimentând astfel teama de
„experimente” în cursul actelor medicale, punând sub semnul
întrebării orice demers progresist medical. Se dorește oare
„plafonarea” elitelor?
Fenomenul de
care vorbim afectează grav încrederea din societatea românească
și perspectivele de construcție, ne vulnerabilizează pe plan
extern și ne otrăvește viața. Chiar cei care câștigă, pe
termen scurt, satisfacția „răzbunării”, pierd odată cu
întreaga societate și riscă, în plan personal, să fie striviți,
la un moment dat, de același mecanism: acuzații cu puternic impact
emoțional care devin sentințe, fără judecată, luate de
nespecialiști care nu stau nici să asculte cealaltă parte, nici nu
au pregătirea necesară.
Acesta cred că
este tabloul de ansamblu. E doar o constatare, o evaluare a
contextului în care se desfășoară activitatea breslei noastre.
Ceea ce ne interesează este situația medicilor, modul în care
putem să ne protejăm de acuzațiile nefondate, de „judecăți”
sumare, fără drept la apărare.
Unii colegi,
sper că puțini la număr, se bucură când apar „demascări” în
spațiul public, când tribunale ad-hoc îl condamnă pe unul sau pe
altul dintre medici, ba chiar oferă muniție plutonului de execuție,
sperând să înhațe ei „bunurile” victimei: autoritatea,
pacienții, funcția. Am văzut, astfel, chiar o apreciere mediocră
a unui confrate prin care confunda plata unei activități de
cercetare clinică cu sponsorizarea, din dorința de a alimenta
opinii neavizate exprimate public.
Alții, foarte
mulți, au cerut explicit Colegiului Medicilor să intervină și să
apere breasla. Este o cerere legitimă, dar soluția nu sunt
declarațiile, pozițiile, dreptul la replică. Colegiul Medicilor
din Municipiul București, în noua sa formulă de conducere, apără
efectiv profesia și pe profesioniști. Doar că nu prin declarații
sau angajarea în dispute media, care sunt pierdute din start. Atunci
când vii cu expertiză și rațiune, iar dezbaterea este dominată
de emoție și dirijată de adversarii medicilor, nu ai nicio șansă
de a convinge, de a schimba percepții.
Adevărata
protecție a doctorilor nu poate fi asigurată prin reacții la
acuzațiile nedrepte, ci prin angajarea a două bătălii care vor
decide soarta războiului. În primul rând, trebuie activate
mecanismele de autoreglementare care impun prestigiul breslei și o
fac inatacabilă din afară. În al doilea rând, trebuie făcut un
efort de comunicare cu mass-media, pentru a-i împărtăși
informații corecte despre situația din domeniu, a-i prezenta
pozițiile medicilor și problemele acestora. În anul care s-a scurs
de la instalarea noii conduceri, CMMB a acționat în ambele
direcții.