O
simplă privire asupra problemelor sistemelor de sănătate din lume relevă faptul
că problema costurilor sistemului sanitar este una fierbinte în fiecare stat,
începând cu SUA sau Germania şi terminând cu statele postcomuniste. Dar atunci
când, raportat la salariul mediu, colectezi sub 30 de euro pe cap de locuitor
de la 30% din populaţie (angajaţii), nu poţi pretinde să te compari cu cei care
colectează 300 de euro de la peste 50% din populaţie, şi sunt totuşi nemulţumiţi.
Concluzia este simplă. Dar şi la acest nivel de sărăcie, este evident pentru
oricine din sistem că banii nu erau şi încă nu sunt cheltuiţi în modul cel mai
raţional. Erau necesare două măsuri: disciplinarea financiară a celor ce consumă
finanţele (de la conduceri la medicii prescriptori) şi, mai ales, disciplinarea
achiziţiilor, reparaţiilor, construcţiilor etc.
Referitor
la al doilea punct, de ventuzele care sug banii publici alocaţi sănătăţii nu
s-a atins încă nimeni şi puţin probabil să o facă în viitorul apropiat,
deoarece sunt clientelă politică. Ele aparţin sinciţiului structurilor puterii
locale, care acoperă ţara ca un linţoliu. Cât despre prima măsură, ca
întotdeauna, vina se rostogoleşte în jos până la secţii, la cabinete şi la
medicii prescriptori. A devenit de-a dreptul absurdă această presiune a sărăciei
asupra medicilor. Atât de absurdă, încât a schimbat raţiunea de a fi a
spitalului. În spitalele din România nu mai discută nimeni despre realizarea
actului medical, despre calitatea acestuia, ci doar despre câţi bani aduci, câţi
cheltuieşti, cum te încadrezi în buget – de parcă ai lucra într-o unitate
economică. S-a uitat complet de bolnav şi de performanţa medicală. S-a uitat
complet de necesităţile reale de asistenţă sanitară a populaţiei, nu mai
interesează pe nimeni acest aspect, care este, de fapt, esenţa unei politici
sanitare, deşi toate deciziile aparţin sferei politice – sau poate tocmai de
aceea. Practic, sistemul sanitar funcţionează la limita decenţei, iar pe
alocuri chiar sub aceasta (dotare, reparaţii şi chiar igienă) din cauza
subfinanţării, ca urmare a insuficientei colectări de bani. Iar puţinii bani
disponibili sunt împărţiţi după reguli inadecvate şi în aşa fel făcute, încât
întotdeauna secţiile (cei ce produc!) sunt de vină, iar toate consumurile
administrativului, serviciilor anexe şi spitalului (curent, apă, căldură) sunt
puse în cârca secţiilor, fără ca acestea să poată avea un control asupra lor.
Mai mult, despre multe asemenea consumuri, care li se impută totuşi, nu pot afla
nimic, fiind „confidenţiale“. Nu există prin lege o defalcare a consumului
financiar pe sectoare specifice de consum. Toate sunt amestecate în aşa fel
încât oricând pot fi făcute tot felul de inginerii financiare şi poate fi
învinovăţit, fără motiv, cel neagreat.
Să
nu uităm, iar cei care nu ştiu să afle, că marile probleme medicale se rezolvă
pe secţii. Profilaxia şi asistenţa ambulatorie pot face multe, dar raportul nu
se va schimba esenţial, nu s-a întâmplat în nicio ţară în care acestea sunt
puse la punct. Este absolut necesară întărirea profilaxiei şi asistenţei
ambulatorii, dar să nu ne îmbătăm cu apă rece: performanţa medicală se va face
întotdeauna pe secţii, iar trendul omenirii este spre bolile de uzură, a căror
decompensare nu va putea fi rezolvată decât tot pe secţii. Direcţia reformei
sanitare nu este decât parţial corectă, şi nu în esenţă. Atunci când prin sărăcie
banii nu acoperă toată suprafaţa necesităţilor, a lua dintr-o parte pentru a
acoperi o alta nu este decât un joc steril, care tot timpul lasă descoperită
una din suprafeţe. În actuala direcţie de evoluţie a reformei, descoperit rămâne
chiar locul performanţelor medicale: secţiile.
În
concluzie, sistemul sanitar românesc suferă de o dezorganizare economică de
fond. Orice cosmetizare a acestei boli economice nu face decât să prelungească
suferinţa. Simpla adaptare a sistemului la sărăcie nu este o soluţie suficientă.
Este necesară căutarea de resurse pentru atenuarea sărăciei. Aceasta este iarăşi
un act politic. La un moment dat, însuşi ministrul sănătăţii întreba disperat:
„De unde bani? Din lună?“. Şi totuşi, există soluţii de diminuare a sărăciei
sistemului. Abia după rezolvarea acestei boli economice, care nu are originea –
decât minor, poate sub 5% – pe secţii, se poate vorbi în termeni practici
despre celelalte capitole, precum organizarea actului medical şi a politicilor
sanitare.
