Newsflash

Contratimp

de Adrian GHEORGHE - sept. 22 2017
Contratimp
     Decidenții din orice sistem de sănătate vor adeseori soluții rapide pentru probleme identificate la fel de rapid, aproape spontan. Moare cineva, izbucnește un scandal, e nevoie de ceva atrăgător pentru o campanie electorală, apare o oportunitate de finanțare sau un interes – suficient pentru ca bulgărele să înceapă să se rostogolească și să fie vehiculați fel de fel de cai de bătaie precum „asigurări”, „competiție”, „calitate”, „standarde” sau „performanță”. Există o justificare în acest caracter ad-hoc, în sensul că ferestrele de oportunitate politică sunt scurte și se cer exploatate prompt. Politicienii știu asta, inclusiv cei bine intenționați. Pe de altă parte, analiștii din sănătate și din oricare alt sector public transpiră invocând și explicând necesitatea unei abordări integrate, comprehensive, multisectoriale, holistice și așa mai departe. Și ei au dreptate, însă de cele mai multe ori o astfel de abordare e bună pentru rapoarte care se adună pe post de opritoare de uși. Cine are timp și angajament pentru abordări universaliste cu infinit mai mult potențial să creeze mai multe probleme decât speră să rezolve? Dacă are timp, atunci ori e vizionar (rar), ori nu are nicio putere să miște lucrurile cu adevărat (des). Tensiunea dintre urgența momentului și perspectiva de ansamblu generează, la rândul ei, literatura care ajunge la stadiul de opritor de uși și ciclul continuă în timp ce reforma reală adastă.
     Schimbările la nivel de sistem cer timp. Nu e doar un truism, ci o arată experiența statelor dezvoltate pentru orice tip de mecanism care face obiectul emulației în sănătatea globală. Un exemplu este introducerea asigurărilor de sănătate. La începutul anilor 2000, un val de interes în rândul țărilor în curs de dezvoltare pentru introducerea acestui mecanism de finanțare a serviciilor medicale a determinat Organizația mondială a sănătății să iasă cu un raport care să tempereze așteptările guvernelor dornice de a colecta relativ ușor mai mulți bani pentru sănătate. Printre numeroase trimiteri la o viziune comprehensivă, integrată și centrată pe obiectivele de la nivelul întregului sistem de sănătate, acel raport arăta, într-un tabel sugestiv, de câți zeci de ani a fost nevoie în Germania, Austria sau Franța pentru a se construi tradiția, complexitatea și funcționalitatea care le sunt luate drept model astăzi. Orice inspirație sau încercare de emulație trebuie să aibă în vedere acest factor. Desigur, astăzi cunoaștem mai mult despre cum se dezvoltă și funcționează aceste sisteme decât știam acum douăzeci sau treizeci de ani; această cunoaștere poate scurta semnificativ timpul și calitatea implementării, însă amploarea perspectivei rămâne.
     Cum arată lipsa unui simț al măsurii? Guvernul Republicii Kazahstan a hotărât, acum niște ani, că dorește să introducă un sistem de asigurări de sănătate complementar finanțării de la bugetul de stat a serviciilor de sănătate. O decizie curajoasă, având în vedere că prima încercare de acest gen, de la finalul anilor ’90, s-a încheiat cu o devalizare și un scandal de proporții care a îngropat tema pentru mulți ani. Înapoi la momentul post-2010, decidenții au luat act rapid că Germania este etalonul acestui tip de mecanism și au decis că vor lucra cu consultanți germani, care să îi învețe ce trebuie să facă. Au decis apoi că vor să introducă efectiv sistemul de asigurări sociale în termenul unui singur an calendaristic, cu toată bateria de mecanisme de colectare și monitorizare a contribuțiilor, identificarea asiguraților, agenție pentru administrarea fondurilor, contractarea furnizorilor de servicii medicale și standarde de servicii. În plus, dezvoltarea și introducerea unui sistem propriu de diagnosis-related groups (DRGs) adaptat realităților țării – într-un singur an, ulterior introducerii asigurărilor de sănătate. Angajamentul politic pentru aceste reforme a fost imens, inclusiv în perspectiva deschiderii frontului pentru piața asigurărilor private de sănătate, însă disproporționat pentru orice înțelegere, fie și superficială, a ceea ce implică aceste schimbări. În acest caz, lecția a fost una de temperare a așteptărilor: niciun guvern nu poate introduce astfel de reforme care să și producă efectele dorite într-un orizont de timp atât de scurt. În cele din urmă, decidenții kazahi au mai spațiat din reforme. Nu le-au introdus în doi ani consecutivi, ci în patru-cinci, dar au pus pe picioare instituțiile și le-au populat cu o mână de oameni care știu ce fac. Impetusul politic a determinat în mod net schimbarea.
     Sentimentul urgenței nu justifică întotdeauna elanul către imposibil. Același subiect al introducerii unui sistem de asigurări de sănătate a survolat periodic discursul public în Malawi pentru mai bine de zece ani, începând cu a doua jumătate a anilor 2000. De fiecare dată când dezbaterea avansa încet-încet către o decizie, capitalul politic nu se întrunea și tema era lăsată deoparte pentru câțiva ani, de unde reapărea din nou. Asta până când alegerile prezidențiale din 2014 au adus tema în cuprinsul manifestului partidului care a și câștigat, ceea ce a reactivat tema asigurărilor cu o reluare a studiilor privind fezabilitatea introducerii lor. Un exercițiu desfășurat ca la carte din punct de vedere al prudenței și al evaluării bazei de dovezi, însă cu ignorarea unui aspect esențial: absența oricărui mecanism de identificare a asiguraților. În Malawi nu au existat cărți de identitate până în a doua parte a lui 2016, când a demarat programul-pilot cu eliberarea primelor 100.000 de documente. Doar întâmplarea a făcut ca exercițiul de reevaluare a oportunității introducerii asigurărilor să coincidă cu acest pilot. Altfel, era clar că absența unui mecanism operațional de a verifica dacă un individ este sau nu asigurat aruncă în desuet orice calcul privind cât s-ar putea colecta, de la care categorii ale populației și la ce ar putea fi folosiți banii. O dezbatere corectă și completă a temei asigurărilor de sănătate ar fi făcut clar de la bun început că nu se poate vorbi de un astfel de mecanism până când toți cetățenii nu au un act de identitate.
     Analiștii comprehensivi și holistici au toate motivele să nu se bosumfle când nu sunt luați în seamă la momentul formulării deciziilor, deoarece au și ei partea lor de responsabilitate în timpul articulării discursului premergător. Dezbaterea nu trebuie confundată cu decizia. Cea din urmă poate părea spontană și arbitrară, însă e adesea construită pe o dezbatere a temelor de reformă ce durează de multe ori ani, cere efort și prezență constantă în urechile celor care iau decizii. Important rămâne ca acestea două să nu se desfășoare în contratimp.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe