Respectul pentru branșa medicală. În ultima perioadă, pe lângă suferințele provocate de aspectele financiare și de subfinanțare, a celor generate de un sistem de sănătate greoi, birocratic, insuficient și neconectat la nevoile societății, majoritatea medicilor reclamă lipsa de recunoaștere din partea pacienților. În topul revendicărilor medicilor găsim: 1) Profesia nu mai este privită cu același respect cu care era privită în trecut; 2) Pacienții sunt derutați de toate știrile și informațiile care circulă nestingherit și „neautorizat”; 3) Pacienții se informează activ, iar medicul consumă energie și resurse ca să combată argumentele pacienților.
Era odată un monopol. Informațional. Doar doctorii aveau acces facil la informații greu accesibile pacienților. Singura opțiune a acestora din urmă era să creadă ce le spune medicul. Când ieșea bine, medicul era bun. Când nu... șansa era potrivnică. Acum informația circulă. Ba chiar circulă într-un volum atât de mare, că a scăpat de sub control. În vremuri mai apuse aveai noroc dacă nimereai la timp un medic mai grijuliu informat. Acum, norocul este să poți fi în stare să separi bobul de neghina informațională.
Înotând împotriva curentului. Trei lucruri sunt de învățat de aici pentru doctori: 1) Informația medicilor nu este cea mai corectă, ci doar cea acceptată de majoritatea doctorilor ca fiind cea mai corectă. Ceea ce, nu de puține ori, s-a dovedit a fi informație falsă; 2) Faptul că informația cu iz medical circulă la fel de liber alături de alte informații este un progres și o mare realizare a umanității. Chiar dacă, pe alocuri, mai face și victime. Ca și în cazul medicamentelor pe care medicii le prescriu – beneficiile depășesc riscurile; 3) Dacă medicii se simt neauziți, poate că a venit momentul să arate lumii poveștile lor favorite. La fel de liber. Nu este deloc un paradox faptul că cei care o fac nu prea se plâng. Medicii vor trebui să aleagă dacă înoată folosindu-se de acest curent sau împotriva curentului.
Spirala descendentă. Din cauză că medicii nu-și spun povestea, pacienții nu o aud; atunci ei citesc poveștile altora și ajung astfel să le creadă. Ei le menționează la consultații, dar medicul, așa cum nu este interesat să își spună povestea lui, nu este interesat nici să o asculte pe a pacientului. Asta îi dă apă la moară pacientului să creadă tot mai mult în propria poveste (ajungând chiar să se îndrăgostească de ea). Când mai află și de eșecurile medicilor, nedorite dar uneori de înțeles, ei își confirmă tot mai mult propriile teorii. Chiar dacă le merge prost, ei dau vina pe neșansă, pentru că, nu-i așa, tot medicii i-au învățat trucul. Toate acestea alimentează neîncrederea pacienților în medici și, oarecum emoțional, zădărnicesc până și ultimele dorințe ale medicilor de a-și face auzită povestea. Și tot așa pe spirală în jos.
Soluția. O soluție de bun-simț pe care am găsit-o este aceea de a accepta pacientul ca fiind și el la rându-i un expert, iar consultația să aibă loc sub forma unui dialog al experților. În mod natural, medicul poate avea (perfect îndreptățit) multe motive să nu accepte un astfel de târg aparent asimetric. Nu insist asupra acestor motive lesne de subînțeles. Iată totuși motivele pentru care merită ca medicul să-și calce pe inimă și să ia în calcul expertul din pacient: 1) Pacientul chiar este un expert! Este expert în organismul lui, în programul, rutinele, credințele și obiceiurile lui. Este uneori tocmai „expertul” care l-a adus în situație critica în fața medicului; 2) Pacientul chiar crede despre el că este expert și asta produce consecințe. Durează mult prea mult ca medicul să demoleze această construcție. Mai ales dacă ia în calcul alternativa de a se folosi de ea; 3) În mod categoric, pacientul este 100% expert în ceea ce face el după ce va ieși pe ușa cabinetului. „Paradoxul crucial este că, în consultație, medicul ia deciziile privind tratamentul, în vreme ce, după consultație, luarea deciziilor aparține pacientului.” (Stimson & Webb, 1975)
Iată de ce un pacient informat este unul mai bun, chiar dacă mai incomod: pentru că dacă a avut loc o discuție între experți, iar experții agreează, sunt șanse mari să se țină de plan. De partea cealaltă, un expert este improbabil să facă ceva de care nu este convins. Toate aceste inconveniente provocate medicului de către pacientul expert au și partea lor bună. Un pacient-expert câștigat este câștigat pe viață. Va fi cel mai bun evanghelist al medicului care a avut răbdarea să vadă expertul din el (chiar dacă falsul expert cel mai frecvent) și de a-l trata în consecință.
O altă veste bună este că nu toți pacienții sunt așa. O bună parte dintre ei chiar își pun toată nădejdea în medic. Ei nu se consideră experți și lasă cu plăcere și speranță acest rol medicului. Îi poți recunoaște doar atunci când ești pregătit să vorbești cu un expert și descoperi cu relativă ușurință că de data aceasta expertul-partener de discuție nu a venit la consultație. Te invit să faci din consultații, timp de trei zile, un dialog al experților și vei vedea altfel menirea ta pentru tot restul carierei!