După
anunţul Ministerului Sănătăţii de înfiinţare a unui subprogram de radioterapie
distinct, în cadrul programului naţional de oncologie, două articole din „Viaţa
medicală“ au analizat situaţia radioterapiei din România în contextul estimărilor
şi cerinţelor la nivel european publicate recent în European Journal of Cancer
din 2014 şi a informaţiilor din Lancet Oncology apărute acum doi ani. Am reţinut
două concluzii extrem de importante: 1. aproape trei sferturi (72%) din nevoile
de radioterapie ale pacienţilor români nu sunt acoperite şi 2. estimările
pentru anul 2020 subliniază numărul foarte mare al necesarului suplimentar de
aparate de radioterapie (a), medici cu specialitatea de radioterapie
(radiooncologie) (b), fizicieni cu specialitatea fizică medicală–radioterapie
(c) şi tehnicieni de radioterapie (d). În România sunt anual 76.000 de cazuri
noi de cancer diagnosticate. Iar radioterapia este metoda cea mai ieftină şi
eficientă în tratamentul complex al cancerului.
Situaţia
este produsă de îmbătrânirea populaţiei, creşterea incidenţei cancerului şi
lipsa unor programe de educaţie şi preventive ale bolii canceroase (fumat,
consum de alcool şi nutriţie deficitară). Considerând standardul atins în unele
ţări europene de a avea cinci acceleratoare la un milion de locuitori, în România
sunt actualmente 1,3 acceleratoare la dispoziţia centrelor. Situaţia este extrem de alarmantă, cunoscută de 25 de ani dar nerezolvată.
Trebuie menţionat că doar acceleratoarele, ca orice alt aparat medical, nu pot
trata pacienţii. În plus este nevoie de un personal medical specializat care să
poată duce responsabilitatea aplicării unui tratament radiologic de calitate.
Să
rezumăm pe scurt datele concrete pentru că situaţia este extrem de îngrijorătoare:
1. Aparatele actuale sunt învechite şi
numărul lor este insuficient. În România ar trebui să funcţioneze cel puţin 120
de acceleratoare lineare.
2. Personalul medical este extrem de
redus. Există 59 de medici de radioterapie, necesarul fiind de cel puţin 300.
Există doar 10 fizicieni medicali experţi cu specialitatea în radioterapie,
necesarul fiind de 120. Tehnicieni de radioterapie nu se pot forma decât la
locul de muncă, standardul de funcţionare fiind de trei tehnicieni la un
accelerator.
3. Niciuna din secţiile existente de
cobaltoterapie nu poate fi transformată într-o secţie modernă de radioterapie
deoarece, astăzi, cerinţele fluxului pacientului sunt cu totul diferite de
situaţia de acum 20 de ani.
Nu
doresc să intru în amănuntele legate de fiecare centru de radioterapie existent
în România deoarece faptele au fost descrise şi remediile au fost semnalate de
cei răspunzători. Ce ştim foarte bine este efortul mare (financiar) şi în ce
interval de timp (ani) au fost achiziţionate aparate moderne de radioterapie în
centrele de stat cele mai bine dotate precum IOCN, IOB, Spitalul Colţea din
Bucureşti, Spitalul Militar din Bucureşti, Spitalul Judeţean din Oradea,
centrul Oncologic din Timişoara şi din Craiova. În multe din centrele
Ministerului Sănătăţii mai funcţionează aparate vechi de cobalt şi de raze X,
care nu mai au voie să fie folosite (cel puţin din punctul de vedere al eticii
medicale), deoarece o vindecare cu ele nu este posibilă şi efectele secundare
sunt majore (vătămare corporală).
Au
apărut şi centrele private (GRAL Bucureşti, AMETHYST Bucureşti şi Cluj,
ONCOCARD Braşov şi mai recent Centrul NEOLIFE din Bucureşti şi Polisano din
Sibiu) şi sunt funcţionale asigurând un tratament de radioterapie cu tehnici
moderne ca şi IMRT (radioterapie cu intensitate modulate). Numai trei centre
dintre acestea oferă pacienţilor un tratament cu tehnici avansate: Centrul
Amethyst din Bucureşti oferă tuturor pacienţilor un tratament cu tehnica VMAT (volume modulated arc therapy),
centru NEOLIFE tehnica Rapid ARC şi centrul Polisano de la Sibiu are în dotare
un aparat de radioterapie TOMOTHERAPY ce aplică o tehnică IMRT. Nu trebuie
uitat faptul că, sub presiunea factorilor economici, doi dintre investorii în
domeniul privat au decis să-şi curme viaţa, chiar dacă motivele au fost
diferite.
O
radioterapie în sectorul privat poate funcţiona doar dacă există un sistem de
asigurare de sănătate ce poate susţine un asemenea proiect. Costurile din
radioterapie trebuie bine evaluate şi rambursate la timp pentru a asigura funcţionarea
fără întreruperi a acestor unităţi de înaltă tehnologie şi cu maximă
responsabilitate.
Situaţia
actuală de rambursare a radioterapiei efectuată cu tehnica IMRT (VMAT, Rapid
Arc sau Tomoterapia) este sub cel al cheltuielilor şi nu mai poate continua
mult timp. Coplata era o modalitate de completare a costurilor serviciilor necesare
în efectuarea tratamentului radiologic. Pentru exemplificare, în figura alăturată
este exemplificată schema de funcţionare a Centrului de radioterapie Amethyst
Otopeni. Această schemă de funcţionare ar trebui să existe în fiecare din centrele
preconizate a fi iniţiate prin programul actual.
Din
toate etapele pregătirii unui tratament radiologic doar aplicarea radioterapiei
(penultima din cele nouă prestaţii distincte) şi anume aplicarea zilnică a
planului de iradiere (durata 12–15 minute ce include localizarea isocentrului
de iradiere prin control imagistic şi controlul calităţii fiecărei şedinţe
precum şi iradierea propriu-zisă ce
durează şi până la două minute) este achitată în acei 640 de lei. Restul de opt
prestaţii nu sunt considerate: opt examinări incluzând prima prezentare şi
ultima examinare la sfârşitul tratamentului, precum şi examinările săptămânale
sau cele necesitate de starea pacientului în timpul perioadei în care urmează
radioterapia. De asemenea, examinarea CT necesară efectuării delimitării
volumului tumoral şi al organelor de risc ce trebuie protejate şi efectuarea
planului de iradiere în sine (procese efectuate de medic, fizician şi tehnician
şi care pot dura în totalitate chiar ore) nu sunt achitate. Nu este inclus în
costuri nici timpul de desfăşurare a aşa-zisei comisii de oncologie în care
fiecare pacient este discutat şi analizat în parte şi se acceptă o indicaţie
terapeutică ce va fi şi aplicată (proces ce poate dura pâna la 15–20 de minute
pentru fiecare pacient) şi care pe zi necesită între o oră sau mai multe ore în
care sunt implicaţi toţi medicii specialişti (radioterapeut, imagist, oncolog,
chirurg, nutriţionist, psiholog).
În
România există în prezent prea puţini specialişti în acest domeniu, care în
plus nu au unde să fie formaţi şi nu pot fi plătiţi conform unor standarde
europene. Rezultatul se vede: la ora actuală sunt mulţi specialişti români
activi în centre de renume din străinate şi exodul va continua. În anul 2008
existau în România o sută de medici specialişti în radioterapie, număr care azi
este redus la 59. Oferirea unui viitor profesional pentru ei şi familiile lor
este singurul remediu ce poate salva situaţia actuală.
Pentru
ca programul actual propus de autorităţi să aibă efecte benefice este nevoie în
primul rând de elaborarea unui concept bine fondat. Trebuie găsite medicul şi
echipa (fizicieni, tehnicieni) care vor fi responsabile atât financiar, cât şi
legal de succesul investiţiei. Doar aşa vom fi siguri că o astfel de investiţie,
de până la 5–10 milioane de euro în fiecare centru de radioterapie, va avea
succes. Căci un astfel de centru trebuie să ofere încredere pacientului, act
terapeutic de calitate, responsabilitate, vindecare şi alinare.
Nota redacţiei: Precizăm că profesorul Christian
Chiricuţă este directorul medical al Centrului de radioterapie Amethyst din Otopeni.
Responsabilitatea pentru opiniile exprimate îi revine exclusiv autorului