Newsflash

Comunicarea veştilor proaste

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - dec. 15 2014
Comunicarea veştilor proaste
   Citatul alăturat a fost preluat dintr-o sentinţă judecătorească dată acum mai bine de jumătate de secol într-un proces american în care inculpatul era un medic învinuit de a nu fi dezvăluit pacientului întregul adevăr în legătură cu prognoza bolii acestuia. N-aş putea spune dacă acel proces reprezintă începutul dezbaterii – neelucidate până în ziua de azi – privitoare la obligaţia medicului de a pune în faţa pacientului toate datele privitoare la maladia sa şi mai ales riscurile fiecărei intervenţii terapeutice. Subiectul e mai mult decât complicat şi totodată lipsit de posibilitatea găsirii unei soluţii universal valabile. Dacă e adevărat că noi, medicii, tratăm pacientul şi nu boala, atunci e clar că „reţeta“ dezvăluirii amănuntelor legate de maladia sa nu poate fi unică, ci trebuie croită după personalitatea, gradul de înţelegere şi nevoia de a fi informat ale fiecărui pacient.
   În tinereţe, am lucrat timp de nouă ani ca medic ATI la Institutul Oncologic din Bucureşti şi am participat la tratamentul a mii de pacienţi internaţi în această prestigioasă instituţie medicală. Efortul de a-mi aminti măcar un singur pacient căruia i se precizase în mod clar, diagnosticul bolii de care suferea s-a încheiat cu un eşec total! Pacienţii se internau la institut fiind conştienţi de suspiciunea de boală malignă, dar toţi (sau mai toţi) se externau convinşi că suspiciunea fusese infirmată de examenele de laborator efectuate.
   N-aş vrea să fiu înţeles greşit. Nu am niciun dubiu că foarte mulţi dintre pacienţii oncologici din acea perioadă rămăseseră cu o bună doză de suspiciune şi îndoială sau, chiar mai mult, cu certitudinea diagnosticului pe atunci, în mare parte, fatal. Dar în niciun caz datele de care dispuneau nu-şi aveau originea într-o discuţie cu medicul curant, în care avuseseră posibilitatea să primească un răspuns corect şi adevărat la întrebările cu caracter vital privitoare la boală. Cei care cunoşteau amănuntele situaţiei erau membrii familiei pacientului, lor li se spunea totul sau aproape totul.
   Sunt convins că lucrurile s-au schimbat semnificativ în aceşti mulţi ani de când am părăsit institutul. Dar, fără discuţie, şi azi, în orice instituţie medicală, atitudinea medicului faţă de necesitatea de a dezvălui pacientului date precise despre maladia sa rămâne o problemă deschisă. Dificultatea găsirii unei soluţii acceptabile nu provine numai din faptul că unii confraţi ezită în a prezenta pacientului o situaţie departe de a fi roz. În unele facultăţi de medicină, studenţii sunt expuşi unor cursuri speciale de comunicare cu pacientul, iar subiectul dezvăluirii unui diagnostic grav e dezvoltat cu multă atenţie. Chiar şi aşa, nouă, medicilor, ne vine greu să enunţăm un verdict grav. Uneori e aproape imposibil să te uiţi în ochii pacientului şi să proclami sentinţa.
   Un studiu publicat acum câţiva ani în Statele Unite prezenta atitudinea medicului în faţa pacientului suferind de o tumoră malignă în stadiul final. Două treimi din medicii chestionaţi au declarat că ei informează pacientul despre incurabilitatea maladiei, dar numai o treime se declara dispusă să discute cu pacientul prognoza bolii. La întrebarea: ce te opreşte din a discuta amănuntele prognozei cu pacientul, răspunsul cel mai frecvent a fost: „nu e deloc simplu să spui pacientului că în curând va muri“.
   În lumea civilizată din vremurile noastre, principiul de bază al comunicării cu pacientul provine din dreptul pacientului de a fi complet informat şi aceasta pentru a-i da posibilitatea să aleagă între alternativele propuse. Doar o informaţie corectă, completă poate oferi pacientului posibilitatea de a înţelege ce urmează să se întâmple cu propria sa persoană. Dar exact în aceeaşi măsură practicianul se loveşte aproape zilnic de refuzul pacientului de a primi toate datele pertinente maladiei sale. Studii serioase în domeniu arată că mulţi pacienţi nu doresc să afle întregul adevăr. Ba, mai mult, în anumite situaţii, pacientul nu poate găsi resursele spirituale necesare de a discuta cu medicul său toate posibilităţile terapeutice, de parcă ar fi vorba de cu totul altă persoană. Nu o dată se aude în cabinetul medicului acea bine cunoscută frază: domnule doctor, faceţi cum credeţi dv. că e mai bine, ştiţi cel mai bine ce trebuie făcut.
   Alteori, pacientul hotărăşte ca detaliile legate de boală şi alternativele terapeutice să fie discutate cu familia sa, cu alte cuvinte, dorinţa neexprimată e de a da unui om apropiat sufleteşte posibilitatea de a găsi formula cea mai potrivită pentru a aduce la cunoştinţa pacientului o veste proastă.
   În sfârşit, o altă categorie de pacienţi nu posedă capacitatea intelectuală de a înţelege gravitatea unei situaţii fără ieşire şi, în acest caz, sarcina medicului devine extrem de complicată, în căutarea cuvintelor celor mai potrivite pentru a se face înţeles.
   Apoi, literatura de specialitate consemnează divergenţe de opinii despre rolul consimţământului informat şi aceasta din câteva motive. În primul rând, e vorba de dificultatea de a explica pacientului toate aspectele tratamentului fără a intra în detalii pe care numai un specialist le poate înţelege. În al doilea rând, se discută şi că o proporţie importantă din pacienţi nu e în stare, în faţa unui moment crucial în viaţă, să reţină toate amănuntele prezentate de medic, ceea ce înseamnă că, la momentul potrivit, pacientul poate susţine că nu a fost informat pe deplin despre ce urmează să se întâmple. Această problemă a fost dezbătută de tribunale în diverse ţări, fără a se putea ajunge la o concluzie clară în privinţa importanţei medico-legale a documentului semnat de pacient.
   În plus, nu există nici un ghid acceptabil privitor la magnitudinea informaţiei care trebuie prezentată pacientului. Un exemplu elocvent e cel legat de specialitatea mea. Oare orice pacient trebuie informat de faptul că, şi în condiţii optime, riscul de deces din cauza anesteziei este de un caz din 200.000? Oare oricărui pacient care urmează să decidă asupra tehnicii de anestezie trebuie să i se aducă la cunoştinţă că, în unul din câteva zeci de mii de cazuri, o anestezie peridurală se poate solda cu paralizia membrelor inferioare? În ce măsură o asemenea informaţie, în loc să ofere pacientului date importante despre posibilele urmări ale unui act intervenţional, poate produce un efect de panică, care să pună pe fugă şi cel mai curajos pacient? Trebuie să recunoaştem că principiile comunicării cu pacientul nu pot fi rigide, ci trebuie aplicate practicii curente în comunitatea medicală respectivă şi adaptate fiecărui pacient în parte.
   New York Times publica, acum aproape un an, un articol semnat de un medic suferind de o maladie malignă în ultimul stadiu. Autorul articolului încerca să ofere confraţilor săi sfaturi legate de felul cum trebuie adusă o informaţie, oricât de gravă ar fi ea, la cunoştinţa pacientului. Iată pe scurt sfatul său: comportă-te cu onestitate faţă de pacient, dar având grijă de a oferi acestuia un dram de speranţă, chiar în cele mai dificile situaţii, oferă date statistice generale, fără a intra în prea multe amănunte, arată simpatie faţă de situaţia fiinţei pe care o ai în faţă şi ţine cont că pacientul tău nu e obişnuit cu date ştiinţifice sterpe şi de neînţeles.

 

„Volumul de informaţii trans­mise depinde mai mult de me­dic şi mai puţin de pacient şi e influenţat de pratica de zi cu zi în fiecare comunitate medicală.“ (Natanson vs. Kline, 1960)


Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe