Am început să descriu în articolul anterior amănuntele
importante care vor face acomodarea mai ușoara celor care au început stagiul de
Chirurgie generală. Voi continua în acest număr să vă vorbesc despre cum să folosiți
diferitele instrumente în timpul intervențiilor chirurgicale, dar și despre atitudinea
pe care trebuie să o aveți intraoperator. Presiunea este mare, chiar dacă voi sunteți
doar mâna a treia sau a patra și nu aveți răspunderea operației pe umeri.
Pe măsură ce veți avansa în experiența chirurgicală, veți participa
mai mult la actul operator propriu-zis. Asta implică, pe lângă oferirea de instrumente,
și diferite gesturi chirurgicale în cursul operației. Unul din ele, de exemplu,
este aspirația lichidelor din plaga operatorie. Trebuie să fiți atenți la canula
de aspirație. Cea din plastic, cu capătul rotund, atraumatic, vă dă o libertate
mare de scufundare în lichide și de atingere accidentală a viscerelor, întrucât
nu produce practic nicio leziune. La polul opus, canula metalică, retezată drept
și cu marginile destul de ascuțite, este un adevărat pericol, astfel încât ideal
ar fi să nu o folosiți niciodată. Dacă nu o puteți controla, vă poate face o groază
de necazuri. De aceea, atunci când sunteți nevoiți să folosiți o asemenea canulă,
aspirați în strat fin, de la suprafață spre adâncime, și nu vă scufundați cu ea
fără teamă, precum un înotător la proba de sărituri.
În unele cazuri, cum ar fi o hemoragie importantă, pelicula colorată
intens în roșu nu vă va da posibilitatea să vedeți ce se află în adâncime. Atunci,
veți împinge cu sete canula, pentru că doriți să evacuați rapid sângele acumulat.
Apoi, mișcând-o în stânga și în dreapta pentru a aduna toate colecțiile, veți realiza
că tocmai ați creat o serie de leziuni în țesuturile din jur. Îmi amintesc o asemenea
ispravă a mea făcută la nivelul ficatului. Și cât se muncise bietul chirurg să realizeze
hemostaza înainte...
Alte modalități prin care puteți participa la operații sunt ținerea
unei valve pentru a depărta peretele abdominal sau toracic pentru o perioadă ceva
mai lungă de timp, în vederea unei expuneri mai bune a câmpului operator. Atunci
când faceți asta, încercați pe cât posibil să vă găsiți o poziție comodă. Altfel,
vă veți epuiza fizic repede, iar chirurgul principal vă va scufunda într-o ploaie
de nemulțumiri.
La operații puteți interveni și tamponând cu o compresă sterilă diferite
porțiuni de țesut, pentru creșterea vizibilității după absorbția sângelui, sau culegând
comprese îmbibate prea tare cu sânge, care riscă să se „camufleze“ printre structuri.
Pentru acestea, folosiți mereu o pensă anatomică. Folosirea mâinii este considerată
a fi un gest grosolan și ineficient, mai ales pentru hemostaza în profunzime. Sunt
și situații în care viteza de reacție primează, dar în general e bine să folosiți
o pensă anatomică.
Atunci când tamponați, mișcările trebuie să fie asemănătoare unui
arc care sare pe loc, care „țopăie“. Nu ștergeți suprafața sângerândă, întrucât
veți smulge micile cheaguri formate în scop hemostatic. Prindeți compresa sterilă
de unul din cele patru colțuri înainte de a începe acțiunea. Motivul pentru care
e bine să faceți asta este că va îmbunătăți vizibilitatea, spre deosebire de situația
în care ați apuca mijlocul compresei, ceea ce v-ar împiedica să vedeți unde ajunge
compresa în plagă. În plus, sunt patru colțuri, așa că cei mai nehotărâți dintre
voi au de unde alege.
Atunci când aruncați compresele pline cu sânge, încercați pe cât
posibil să le aruncați în ligheanul pus special pentru recoltarea materialelor cu
risc biologic. În cazul în care chirurgul disecă o structură pe care curge sânge,
tamponați/aspirați în fața liniei de disecție, pentru a-i deschide calea. Tamponatul
în urma liniei de disecție este mai puțin important pentru chirurg. Un factor important
în menținerea vitezei de reacție intraoperator este comunicarea cu membrii echipei.
Când comunicarea funcționează, voi veți da un randament mai mare decât în mod normal.
Poate veți fi nemulțumiți că nu am detaliat foarte mult abilitățile
practice care vi se cer. Asta pentru că, să fim serioși, chirurgia nu se
învață doar din cărți, ci mai ales din exercițiu. Așa că dacă vreți abilități practice,
mergeți la sala de operație! Cu toate că nou-veniții au un rol minor la început,
presiunea resimțită de aceștia este mult crescută. Grijile lor principale sunt orientate
către învățarea și respectarea diferitelor protocoale (spălarea corectă a mâinilor,
îmbrăcarea halatului steril, învățarea instrumentarului, modul de utilizare a instrumentelor
etc.).
Deși sună absurd, grija pentru pacient nu este printre primele aflate
pe lista începătorilor. Iar asta nu din lipsă de respect, ci pur și simplu din incapacitatea
lor de a vedea mai sus de acest gard al grijilor tipice juniorilor. Pentru a îmbunătăți
comunicarea cu începătorii, este bine să li se spună clar ce atribuții au în privința
instrumentarului, cât și a gesturilor. Atunci când echipa este veche iar membrii
acesteia se înțeleg aproape din priviri, comunicând foarte puțin verbal, juniorul
se simte lipsit de importanță și nu înțelege de la bun început ce are de făcut.
De aceea, pentru început este bine să i se spună clar și exact ce se dorește de
la el.
La rândul lor, micii rezidenți sunt datori să cunoască instrumentarul
și poziționarea acestuia foarte bine, precum și să fie tot timpul atenți la menținerea
unei ordini pe câmpul operator. Ei trebuie să asigure comprese, să fie atenți
la acțiunile desfășurate de chirurg și ajutorul său imediat și să anticipeze
instrumentele ce vor fi cerute. Juniorul trebuie să înțeleagă faptul că ceilalți
membri, ale căror griji sunt mult mai importante decât ale sale, nu au întotdeauna
timpul și disponibilitatea de a transforma intervenția într-o oră de curs studențesc.
Uneori, din grabă, enunțurile chirurgului principal pot fi incomplete, ca „Dă-mi
pensă!“. Din dorința de a fi de folos, juniorul se grăbește și oferă ceea ce crede
el că ar fi util: o pensă anatomică, una chirurgicală, sau o pensă Pean. În cazul
în care alegerea este greșită, operatorul principal se va enerva și va spori stresul
juniorului.
Aceste situații se pot evita când juniorul întreabă exact ce fel
de pensă dorește chirurgul operator. În general, consider că este util și eficient
ca juniorul să pună întrebări, atâta timp cât nu devine enervant și nu deranjează
concentrarea operatorului. Trebuie evitate întrebările în momentele delicate, de
exemplu atunci când se ligaturează un vas în profunzime, când se lucrează într-o
zonă cu risc hemoragic mare sau în orice altă situație care necesită atenția maximă
a operatorului. Întrebările puse trebuie să fie pertinente, iar juniorul trebuie
să le pună doar dacă el cunoaște bine tehnica și patologia în cauză. Întrebările
prostești nu fac decât să distragă atenția și să enerveze operatorul. După această
perioadă de acomodare, întrebările redundante dispar încetul cu încetul, pe măsură
ce juniorul își însușește partea de rutină a intervențiilor și se adaptează la stilul
de lucru al echipei.
Juniorul trebuie să învețe să își stăpânească emoțiile, și să încerce
să rețină, dar și să intuiască felul în care poate fi de folos celorlalți colegi.
Deși emoțiile sunt inevitabile la început, acestea dispar în timp, odată ce atenția
se mută asupra unor aspecte mai importante și gesturile devin rutină. E nevoie de
răbdare, dar și de mult exercițiu.
Un alt aspect important este tonul vocii. Acesta trebuie să fie clar,
răspicat, având în vedere că masca chirurgicală aflată pe față amortizează vocea.
Este neplăcut pentru junior să întrebe încă o dată ce i s-a spus, întrucât va da
impresia că nu este atent la ce se întâmplă. Oboseala este un alt factor care scade
atenția, dar din păcate este inevitabilă în programul de lucru din gărzi.
Ca o concluzie generală, juniorul trebuie să tacă mai mult decât
să vorbească și să asimileze mai mult decât să ofere. Dar sub această liniște aparentă,
el trebuie să fie foarte atent la ceilalți, să învețe de la ei, să se perfecționeze
continuu și să participe la cât mai multe intervenții pentru a-și însuși rutina
treptei pe care se află.
