Newsflash

Cel puţin şase motive pentru a purta halatul alb

de Dr. Rodica PERCIUN - ian. 7 2015
Cel puţin şase motive pentru a purta halatul alb
   În „Viaţa medicală“ nr. 51–52 din 19 decembrie 2014, dr. Vlad Stroescu scria care sunt cele şase motive ale sale pentru a nu purta halatul alb. Sunt adepta halatului alb sau colorat (dar distinctiv) pentru personalul medical. El impune ceea ce, în prima clipă a contactului vizual, nu poate fi transmis altfel: sunt medic, iar dv. sunteţi persoana (probabil pacientul) care doreşte să-mi vorbească. Halatul poate vorbi în locul meu, poate obliga (ambele părţi) la un comportament civilizat, cel puţin prudent, corect şi care să lase o uşă deschisă. Sunt de acord, halatul poate crea emoţii, poate induce un efect hipertensiv sau alte efecte negative asupra pacientului, în acord cu situaţia dată sau cu experienţele anterioare. Aceeaşi volatilă anvelopă albă a schimbat percepţii, a liniştit, a dat încredere şi toate acestea într-o proporţie dominantă.
   Am văzut halate strâmte, scurte, decoltate, descheiate, pe scurt – într-o totală şi nemiloasă disproporţie faţă de conţinut. Nefolositoarea, dezagreabila cochetărie faţă în faţă cu pijamaua ruptă sau desperecheată, murdară sau nu, faţă în faţă cu agonicul sau urgenţa cu final incert sau cu orice alt pacient sau aparţinător este o impietate. „Vezi“, mi se poate replica, „nu era mai bine fără halat?“. Nu. Pot influenţa mărimea şi modelul uniformei, dar nu şi a ţinutei de stradă, încă şi mai grăitoare. Halatul poate ascunde o îmbrăcăminte modestă sau chiar sărăcăcioasă faţă de cea a solicitanţilor de servicii medicale. Umilinţa eventuală a înfăţişării stradale dispare în timpul consultului. Mulţi colegi se întreabă (şi s-ar întreba mai abitir) dacă oamenii din faţa lor au numărat câte zile este purtată o cămaşă sau (la cronici) al câtelea sezon pantofii. Halatul spune: este medicul cel care vă vorbeşte, părerea lui contează, nu flecul de la pantof (sunt şi adepta încălţămintei de incintă sanitară, care sigur nu va induce un efect presor).
   Halatul impune, obligă, netezeşte pornirile belicoase, jignitoare, calmează, precedă cuvintele şi fluxul empatic şi, prin asta, educă. Poţi fi insultat, agresat, umilit indiferent de ţinută, dar prezenţa halatului îi face pe agresori culpabili în cunoştinţă de cauză. Recent, eu însămi având nevoie de un consult, mă înfăţişez la uşa colegei, în halat, la ora convenită. Mă recomand celor care aşteptau la uşă, rugându-i să accepte intrarea mea în cabinet. Discuţiile aprinse, cu iz politic, au făcut să treacă neobservată solicitarea mea. La ieşire, intuind necazul, solicit ajutorul asistentei, nu fără a mulţumi celor care, de data aceasta, m-au băgat în seamă, după corul de admonestări. „Vezi“, mi se poate spune, „la ce ţi-a folosit halatul?“. Dacă unii din pacienţii de la uşă m-au acceptat, a fost şi pentru că l-am purtat.
   Şi la simbolistica halatului au fost atentate. Dacă el nu a contat în ochii guvernanţilor, ai administraţiei spitalelor, ai unora dintre manageri şi chiar pentru unii dintre purtătorii lor, atunci, cred, suntem mai săraci şi mai vulnerabili. Îmi amintesc o întâmplare din primul stagiu al internatului. În iarna anului 1976, pe când efectuam stagiul la clinica de boli infecţioase a Spitalului Colentina, ne lovise, pe ultimii veniţi, moda purtării stetoscopului aruncat peste umăr. Doctorii cu care lucram, modelele noastre, purtători de halat, şorţ şi bonetă, au ţinut să ne reconfigureze ţinuta distinctivă şi corectă. În anii aceia, deşi erau uniforme standard, transmiteau rigoare, eleganţă, încredere şi toţi credeam că impun prin ele însele. Prima decizie a primului ministru al educaţiei de după 1989 a fost neobligativitatea uniformelor de şcoală. Efectul unei astfel de decizii merita urmărit de chiar iniţiatorul ei. Virtuţile proverbiale ale dascălilor au fost subminate de exuberanţa vestimentară, de machiajul agresiv sau piercing-urile multor elevi.
   Aş putea cita opinii, dar prefer să contrapun părerea unui simplu practician celei deja publicate. Amândoi avem dreptul acesta, dar şi datorii faţă de halatul alb. Se renunţă greu sau deloc la el şi cred că acest lucru ţine şi de longevitatea profesională. Că tot veni vorba, vârsta-mi cere şi unul de molton.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe