În
„Viaţa medicală“ nr. 51–52 din 19 decembrie 2014, dr. Vlad Stroescu scria care
sunt cele şase motive ale sale pentru a nu purta halatul alb. Sunt adepta
halatului alb sau colorat (dar distinctiv) pentru personalul medical. El impune
ceea ce, în prima clipă a contactului vizual, nu poate fi transmis altfel: sunt
medic, iar dv. sunteţi persoana (probabil pacientul) care doreşte să-mi
vorbească. Halatul poate vorbi în locul meu, poate obliga (ambele părţi) la un
comportament civilizat, cel puţin prudent, corect şi care să lase o uşă deschisă.
Sunt de acord, halatul poate crea emoţii, poate induce un efect hipertensiv sau
alte efecte negative asupra pacientului, în acord cu situaţia dată sau cu
experienţele anterioare. Aceeaşi volatilă anvelopă albă a schimbat percepţii, a
liniştit, a dat încredere şi toate acestea într-o proporţie dominantă.
Am văzut
halate strâmte, scurte, decoltate, descheiate, pe scurt – într-o totală şi
nemiloasă disproporţie faţă de conţinut. Nefolositoarea, dezagreabila cochetărie
faţă în faţă cu pijamaua ruptă sau desperecheată, murdară sau nu, faţă în faţă
cu agonicul sau urgenţa cu final incert sau cu orice alt pacient sau aparţinător
este o impietate. „Vezi“, mi se poate replica, „nu era mai bine fără halat?“.
Nu. Pot influenţa mărimea şi modelul uniformei, dar nu şi a ţinutei de stradă,
încă şi mai grăitoare. Halatul poate ascunde o îmbrăcăminte modestă sau chiar sărăcăcioasă
faţă de cea a solicitanţilor de servicii medicale. Umilinţa eventuală a înfăţişării
stradale dispare în timpul consultului. Mulţi colegi se întreabă (şi s-ar
întreba mai abitir) dacă oamenii din faţa lor au numărat câte zile este purtată
o cămaşă sau (la cronici) al câtelea sezon pantofii. Halatul spune: este
medicul cel care vă vorbeşte, părerea lui contează, nu flecul de la pantof
(sunt şi adepta încălţămintei de incintă sanitară, care sigur nu va induce un
efect presor).
Halatul
impune, obligă, netezeşte pornirile belicoase, jignitoare, calmează, precedă
cuvintele şi fluxul empatic şi, prin asta, educă. Poţi fi insultat, agresat,
umilit indiferent de ţinută, dar prezenţa halatului îi face pe agresori
culpabili în cunoştinţă de cauză. Recent, eu însămi având nevoie de un consult,
mă înfăţişez la uşa colegei, în halat, la ora convenită. Mă recomand celor care
aşteptau la uşă, rugându-i să accepte intrarea mea în cabinet. Discuţiile
aprinse, cu iz politic, au făcut să treacă neobservată solicitarea mea. La ieşire,
intuind necazul, solicit ajutorul asistentei, nu fără a mulţumi celor care, de
data aceasta, m-au băgat în seamă, după corul de admonestări. „Vezi“, mi se
poate spune, „la ce ţi-a folosit halatul?“. Dacă unii din pacienţii de la uşă
m-au acceptat, a fost şi pentru că l-am purtat.
Şi
la simbolistica halatului au fost atentate. Dacă el nu a contat în ochii
guvernanţilor, ai administraţiei spitalelor, ai unora dintre manageri şi chiar
pentru unii dintre purtătorii lor, atunci, cred, suntem mai săraci şi mai
vulnerabili. Îmi amintesc o întâmplare din primul stagiu al internatului. În
iarna anului 1976, pe când efectuam stagiul la clinica de boli infecţioase a
Spitalului Colentina, ne lovise, pe ultimii veniţi, moda purtării stetoscopului
aruncat peste umăr. Doctorii cu care lucram, modelele noastre, purtători de
halat, şorţ şi bonetă, au ţinut să ne reconfigureze ţinuta distinctivă şi
corectă. În anii aceia, deşi erau uniforme standard, transmiteau rigoare,
eleganţă, încredere şi toţi credeam că impun prin ele însele. Prima decizie a
primului ministru al educaţiei de după 1989 a fost neobligativitatea
uniformelor de şcoală. Efectul unei astfel de decizii merita urmărit de chiar
iniţiatorul ei. Virtuţile proverbiale ale dascălilor au fost subminate de
exuberanţa vestimentară, de machiajul agresiv sau piercing-urile multor elevi.
Aş
putea cita opinii, dar prefer să contrapun părerea unui simplu practician celei
deja publicate. Amândoi avem dreptul acesta, dar şi datorii faţă de halatul
alb. Se renunţă greu sau deloc la el şi cred că acest lucru ţine şi de
longevitatea profesională. Că tot veni vorba, vârsta-mi cere şi unul de molton.