Două întrebări: În ce excelează spitalul unde lucrezi? De unde știi asta?
Mi-ar plăcea să știu:

– Care este maternitatea unde au loc cele mai multe nașteri naturale?
– Unde este cea mai bună rată de supraviețuire a copiilor născuți prematur?
– Care maternitate oferă contextul celei mai bune legături între mamă și copil?
– Care maternitate are cea mai mică rată a depresiei postpartum?
– Unde se fac plastii de șold sau de genunchi cu cea mai mică rată de reinternare la cinci ani?
– Unde anumite tipuri de cancere au cea mai mare rată de supraviețuire la cinci ani?
– Unde sunt cele mai mici rate de infecții nosocomiale?
– Unde este cea mai mică mortalitate a pacienților internați în urgență cu infarct miocardic?
– Unde este cea mai lungă durată medie până la al doilea AVC internat?
– Unde se intervine palatoschizis de cele mai puține ori, cu cele mai puține complicații și cu cele mai puține reinternări?
– Care centru de transplant renal oferă cea mai lungă rată de supraviețuire?
– În care centru sunt cel mai bine îngrijiți pacienții cu demență? Ce înseamnă buna lor îngrijire?
– În care clinică oftalmologică au loc cele mai puține complicații ale operației de cataractă? Care oferă cea mai bună acuitate vizuală postoperatorie?
– Unde este clinica cu cele mai bune rezultate în controlul diabetului?

Dacă te gândești că seamănă mai degrabă cu o misiune imposibilă, destul de probabil că ești cam ca toți medicii. De fapt, crezând asta, practic ignori tocmai esența practicii medicale moderne bazate pe dovezi. Doar că mulți medici sunt mai dispuși să participe la studii punctiforme despre alții decât să caute să găsească măsurători care ar risca să le demonstreze că, de fapt, nu sunt chiar atât de buni pe cât credeau. Nici nu poate fi vorba de a publica astfel de informații. Nu este nimic de blamat, totuși, aici. Sau poate că este, dar nu acesta este mesajul pe care vreau să îl transmit.
Este adevărat, nu poți cuantifica absolut totul și să mai fie și relevant. Dar sunt boli mai frecvente și boli mai puțin frecvente. Cum ar fi să începem cu ceva, de exemplu, cu cele care reprezintă pâinea și cuțitul specialității tale?
Este greu? Da. Dar merită. Ai nevoie de inspirație? Caută pe site-ul ICHOM (International Consortium for Health Outcomes Measurement). Acolo, consultanți și medici din întreaga lume au creat metodologia de măsurare a succesului terapeutic în douăzeci de afecțiuni frecvente și cu impact major. Mi-ar plăcea ca măcar acelea să fie măsurate și la noi. Exact așa: din perspectiva pacientului și nu doar a clinicianului.
Sunt convins că vor fi și dezavantaje ale aplicării metodei. Unul dintre acestea ar fi că unele spitale sau unii medici, din grija de a da bine pe grafic, vor primi mai puține cazuri dificile. Nu vrem să ajungem acolo. Tocmai de aceea, a stabili criterii echilibrate de evaluare a performanței nu este chiar atât de ușor. Alt dezavantaj, popular pe la noi, sunt modificările din pix ca să dea bine.
Din nou, efortul merită! De ce? În primul rând, pentru că ar arăta unde te situezi. Indiferent că ești bine sau mai puțin bine. În al doilea, ar arăta direcția spre care te îndrepți. Devii mai bun sau pierzi teren?
La ce bun toate astea? Ce era atât de rău până acum? Dacă am face măsurătorile bine, am putea descoperi că nu suntem atât de buni pe cât credem, la toate. Am afla cine are rezultate mai bune și am ști la ce să ne uităm, de la cine să învățăm. Că doar nu avem orgolii atât de mari. Cu siguranță, suntem și noi buni la ceva. Am putea începe să schimbăm experiența. Am câștiga noi, ca profesioniști, pacienții și, atunci când va fi cazul, din nou noi, de data aceasta ca pacienți. Și nu va fi puțin lucru.
Într-o evaluare recentă a sistemelor de sănătate europene, unde România s-a clasat pe ultimul loc, și asta la mare distanță, unul dintre criteriile care lipsește e tocmai acesta: informația publică despre performanța unităților sanitare. Și mă tem că problema nu este că nu e publică informația, ci că ea nici măcar nu există.
Cine ar vrea să înceapă?