Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă

Cât de comun este trunchiul comun?

Viața Medicală
Prof. dr. Peter MANU luni, 28 octombrie 2013

O propunere recentă, vizând reformarea rezidenţiatului, prevede reapariţia unui trunchi comun, cu durata de doi ani, diferenţierea pe specialităţi urmând a se face abia după această perioadă, care aminteşte de stagiatura de altădată. Care ar fi beneficiile unei asemenea schimbări? Dacă tot e vorba de schimbarea sistemului de accedere în specialitate, care credeţi că ar fi procedura optimă? (Dr. A. M.)

 

   Nu ştiu cine a făcut propunerea, dar sunt sigur că persoana nu a înţeles sau nu ştie nimic despre ce înseamnă pregătirea postuniversitară a medicilor pentru practica medicală modernă. Pentru că vorbim, probabil, de cineva cu o „funcţie“ în România, justificarea unei asemenea propuneri cinice este cât se poate de limpede: trunchiul comun va asigura forţă de muncă ieftină spitalelor publice şi va întârzia exodul medicilor care vor să iasă din România, pentru totdeauna, după rezidenţiat.
   Specializarea a devenit obligatorie pentru toţi medicii. Îi includ aici, în primul rând, cu admiraţie şi respect, pe medicii de familie, temelia oricărui sistem performant al medicinii contemporane. Alături de medicina de familie sunt specialităţile de bază – medicina de urgenţă, medicina internă, pediatria, chirurgia, obstetrica-ginecologia, neurologia şi psihiatria. Aceste opt specialităţi sunt, cognitiv şi practic, complet diferite, iar autonomia lor trebuie încurajată şi respectată. Singurul fel în care se poate vorbi serios despre un trunchi comun (sau an preliminar ori program de stagii complementare) este în interiorul fiecărei specialităţi dintre acestea opt.
   Diferenţele dintre trunchiurile comune sunt substanţiale, dar există şi unele suprapuneri. În general, anul preliminar trebuie împărţit în trei segmente de câte patru luni fiecare. Pentru psihiatrie, sunt necesare stagii de medicină internă, neurologie şi pediatrie. Pentru chirurgie, sunt necesare stagii de terapie intensivă (critical care), medicină de urgenţă şi medicină internă. Pentru medicina de urgenţă, rezidenţii trebuie să facă stagii de chirurgie, medicină internă şi pediatrie. Pentru neurologie, sunt obligatorii stagii de medicină internă, psihiatrie şi medicină de urgenţă. Pentru obstetrică-ginecologie, şi-au dovedit din plin utilitatea stagiile de chirurgie, medicină internă şi pediatrie. Viitorii internişti trebuie educaţi în terapie intensivă, medicină de urgenţă şi psihiatrie. Acesta ar fi cadrul general al trunchiului comun pentru fiecare specialitate. La nivel de detaliu, putem spune că stagiul de pediatrie al viitorilor psihiatri trebuie concentrat pe medicina adolescenţilor, iar cel al rezidenţilor de obstetrică-ginecologie trebuie să fie împărţit între neonatologie şi medicina adolescentei. Trunchiul comun nu trebuie neapărat să se desfăşoare continuu şi nici să fie circumscris primului an de rezidenţă.
   Din cât am înţeles, în propunerea la care vă referiţi se stipulează că cei care nu sunt admişi în rezidenţiat vor folosi experienţa din timpul stagiaturii pentru a deveni medici de familie. Ideea mi se pare contrarie bunului simţ, atât din punct de vedere educaţional, cât şi pentru că desemnează specialitatea ca fiind cumva inferioară celorlalte. Pregătirea pentru medicina de familie trebuie să fie specifică şi să includă stagii lungi în ambulatoriu, cu instructori competenţi din domeniul medicinii interne, pediatriei, ginecologiei şi psihiatriei. În plus, cei care se pregătesc pentru medicina de familie trebuie educaţi intensiv în medicină de urgenţă, medicină şcolară, igiena mediului şi controlul infecţiilor, dar şi în răspunsul la situaţii catastrofice.
   Nu vreau să se înţeleagă că sistemul actual de rezidenţiat din România este organizat cum trebuie. Este greu de acceptat, de exemplu, că un medic poate să devină cardiolog sau diabetolog fără să fi făcut mai întâi o rezidenţă în medicină internă. La fel de stranie este existenţa, în paralel, a specialităţilor de endocrinologie şi, respectiv, de diabet, nutriţie şi boli metabolice. Îmi scapă şi logica excluderii unor spitale şi ambulatorii neuniversitare, din sistemul public ori privat, cu medici extrem de competenţi şi cazuistică foarte bogată, de la formarea viitorilor specialişti. Reforma pregătirii postuniversitare a medicilor din România este necesară şi trebuie făcută de oameni fără nostalgia trecutului, inerţie şi dogmatism.

 

Aequanimitas este titlul unui discurs rostit în 1889 de Sir William Osler, părinte-fondator al medicinii interne în America de Nord; semnifică virtutea de a accepta lucrurile aşa cum sunt.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC