Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă

Căprioarele de la cantina săracilor

Viața Medicală
Dr. Martin S. MARTIN joi, 13 martie 2014
   Mulţi dintre cei care călătoresc pentru prima oară în Statele Unite îşi exprimă surpriza văzând întinderea zonelor împădurite: „Îmi închipuiam că ţara arată mai mult ca un stat superindustrializat, dar am văzut suprafeţe enorme de pământ virgin şi mai ales păduri foarte întinse, care despart localităţile, de obicei aşezate la distanţe apreciabile“. Suprafaţa totală împădurită a SUA este de 33%, iar 17% din aceasta este constituită din rezervaţii, restul fiind proprietate particulară. În păduri trăiesc multe animale, dar cele mai numeroase sunt căprioarele şi cerbii. Specia dominantă este cea a căprioarelor cu coadă albă (Odocoileus virginianus).
   Estimări istorice situează populaţia de căprioare din America precolumbiană la aproximativ 50 de milioane de animale. După Thornton Russell, pe teritoriul nord-american, populaţia umană dinainte de venirea europenilor era de 18 milioane, majoritatea în zonele sudice. În acea lume, căprioarele erau mai numeroase decât oamenii. În dieta amerindienilor, carnea de căprioară juca un rol important şi era mâncată friptă, în plăcinte cu aluat de mălai, sau sărată şi uscată la vânt. Până la sfârşitul secolului XIX, urmare a vânatului intensiv, nu mai rămăseseră decât jumătate de milion de căprioare, ceea ce a dus la instituirea unor restricţii drastice pentru vânătoare. Azi suntem în cealaltă extremitate: populaţia de căprioare a ajuns la peste 30 de milioane, creşte mereu şi creează multiple probleme. Animalele distrug pădurile şi culturile, produc mari pagube economice şi reprezintă 26% din accidentele de trafic produse prin contactul cu animale. Numai în 2010, s-au înregistrat peste un milion de accidente auto cauzate de căprioare, soldate cu 10.000 de răniţi şi 200 de morţi. Costul acestui tip de accidente depăşeşte 1 miliard de dolari pe an.
   Alături de unele rozătoare, căprioarele sunt principalul rezervor pentru bolile umane transmise prin căpuşe, cea mai cunoscută fiind boala Lyme (borelioza). Înmulţirea fără precedent a căprioarelor are mai multe cauze: restrângerea vânătorii, extincţia prădătorilor naturali (lupi, pume, râşi) şi abundenţa surselor de hrană – culturi situate în imediata apropiere a pădurilor.
   Prin anii ’80, cineva a avut ideea să dea o folosire practică în cazurile în care căprioarele lovite de autovehicule rămâneau încă în viaţă. S-au format grupuri de voluntari, care au făcut eforturi să ajungă rapid la locul accidentelor, să sacrifice animalele în viaţă şi să le transporte la centrele de prelucrare, urmând să fie donate cantinelor pentru săraci şi oameni fără adăpost. S-au stabilit criteriile de timp şi condiţiile în care animalele puteau fi folosite în acest scop. Dar acţiunea nu a avut mare succes: accidentele aveau loc la ore imprevizibile, uneori la distanţe mari, multe rezultau în macularea victimelor, făcându-le de nefolosit, de multe ori timpul care trecea de la sacrificarea căprioarelor rănite până la posibila utilizare a cărnii era lung şi carnea căpăta potenţial de alterare.
   Nevoia de carne rămânea însă mare. Multe familii sărace au o dietă cu un conţinut redus în proteine. În statul Tennessee, 11% din copii şi 17% din bătrâni se duc la culcare flămânzi în fiecare noapte. Şi, în timpul acesta, sursa de cea mai bună carne (carnea de căprioară este bogată în proteine de calitate şi săracă în grăsimi) era mai mult decât abundentă şi în imediata vecinătate. Mai întâi în Virginia, apoi în aproape toate statele americane, s-au format grupurile de acţiune şi caritate „Vânătorii împotriva foamei“. Ei au trecut de la vânătoarea numai pentru nevoi personale, la cea destinată unei producţii mari de carne de vânat. Reţeaua de bănci de alimente, existentă în orice regiune a Statelor Unite, a fost antrenată, ca şi un mare număr de depozite de carne şi ateliere de carmangerie. Guvernele statelor s-au alăturat şi ele şi au format agenţii de sprijin, care au plătit anticipat prelucrătorilor de carne sume de 75 de dolari pentru fiecare animal prelucrat. La vârsta adultă, o căprioară cântăreşte între 30 şi 100 de kilograme, iar un cerb între 60 şi 100 de kilograme. De asemenea, agenţiile guvernelor locale au facilitat constituirea grupurilor de vânători cu arme de foc şi cu arcul, le-au dat fără taxe permise de vânătoare şi au funcţionat ca intermediari între vânători şi nevânători. În Tennessee, autoritatea responsabilă pentru acţiunea de utilizare a cărnii de căprioară este un departament al agenţiei de protecţie a mediului şi a faunei, care eliberează permisele de vânătoare, port de arme de foc, pescuit şi utilizare de ambarcaţiuni.
   Sezonul de vânătoare la căprioare începe la 15 septembrie şi se termină la sfârşitul lui ianuarie. În regiunile în care înmulţirea căprioarelor atinge cote devastatoare pentru agricultură şi păduri, se organizează acţiuni speciale, chiar în afara sezonului, pentru care se recrutează cei mai buni vânători, mulţi trăgători de elită, se permite vânătoarea cu arme performante, cu sisteme optice de precizie şi este autorizat chiar vânatul nocturn.
   Animalele ucise sunt transportate rapid la centrele de prelucrare, jupuite, curăţate şi depozitate în săli frigorifice. Apoi, sunt verificate de echipele de veterinari, care le testează pentru parazitoze, boala Lyme, tuberculoză bovină, bruceloză şi boala debilitantă cronică (o ence­falopatie spongiformă produsă de prioni, asemănătoare bolii vacii nebune). Sunt, de asemenea, eliminate animalele cu răni contaminate – spontane sau produse de proiectile.
   Odată autorizată pentru consum, carnea este trimisă la bucătăriile pentru săraci şi la băncile de alimente. Bucătăriile primesc atât carne ca atare, din care fac fripturi, tocane şi şniţele, cât şi carne tocată, din care fac burgeri. La băncile de alimente, carnea ajunge tocată, în pachete de 500–1.000 de grame, şi este distribuită celor care vin să primească alimente gratuite.
   Zonele cele mai bogate în păduri (Midwest şi Sud) au furnizat în anul 2011 peste 1.200 de tone de carne de căprioară, suficiente pentru peste zece milioane de prânzuri individuale cu carne.
   Grupurile de vânători volun­tari mai desfăşoară şi alte acţiuni, pe lângă vânarea animalelor. Sunt organizate colecte de alimente de orice fel, adunându-se astfel can­tităţi enorme de produse nedegradabile, care ajung apoi la băncile de alimente din zonă. De asemenea, se strâng bani, care ajută la cumpărarea muniţiilor şi la plata prelucrării cărnii. Cu mici excepţii, în fiecare stat american, sunt sute de grupuri de vânători care luptă împotriva foamei. În unele state, cum este Louisiana, activiştii pentru protecţia animalelor, care s-au făcut demult faimoşi pentru că atacă (uneori cu violenţă) universităţile şi spitalele americane unde se fac cercetări pe animale, au obligat în justiţie statul să desfiinţeze programele de vânătoare în folosul sărăcimii. Dar ei sunt o minoritate şi nu schimbă strădania celorlalţi, oameni altruişti care combină pasiunea lor de a vâna cu un scop frumos şi util. Una din marile nemulţumiri este că nu sunt destui vânători şi se fac eforturi pe toate căile pentru a atrage voluntari.
   Povestea cărnii de căprioară pentru săraci este o tipică poveste americană de succes. De fapt, parcă dându-şi mâna peste ani cu vechii vânători de pe aceste meleaguri, demult stinşi şi a căror limbă a fost uitată, cei de azi îndeplinesc o datorie de caritate şi generozitate. Iar pe masa săracilor ajunge carne de cea mai bună calitate, rezervată altundeva numai celor avuţi şi privilegiaţi.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC