Legea nr. 95/2006 privind reforma sănătăţii
prevede anumite cauze generale când personalul medical nu poate fi tras la răspundere
pentru daunele sau prejudiciile produse în exercitarea profesiunii: când
daunele sau prejudiciile sunt urmarea condiţiilor de lucru; când daunele sau
prejudiciile sunt urmarea dotării insuficiente cu echipament de diagnostic şi
tratament; când daunele sau prejudiciile sunt urmarea infecţiilor nosocomiale;
când daunele sau prejudiciile sunt urmarea efectelor adverse, a complicaţiilor şi
a riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigaţie şi tratament;
când daunele sau prejudiciile sunt urmarea viciilor ascunse ale materialelor
sanitare, echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicale şi
sanitare folosite; când daunele sau prejudiciile apar atunci când se acţionează
cu bună-credinţă în situaţii de urgenţă, cu respectarea competenţei acordate.
În ce priveşte daunele sau prejudiciile care
sunt urmarea condiţiilor de lucru, deşi legea în sine nu indică expres care
trebuie să fie condiţiile de lucru, trebuie totuşi avute în vedere normele
specifice prevăzute de alte acte normative care privesc condiţiile de funcţionare
a unei unităţi medicale. Deşi există obligaţia pozitivă a doctorului de a face
tot ce îi stă în putinţă pentru a interveni în diagnosticarea şi tratarea unui
pacient, personalului medical nu i se poate imputa culpa atunci când condiţiile
de lucru nu sunt la nivelul necesar acordării unui tratament sau diagnostic
oportun.
Daunele sau prejudiciile care sunt urmarea
condiţiilor de lucru trebuie privite separat de cele apărute în urma dotării
insuficiente cu echipament de diagnostic şi tratament. Dacă primele privesc
condiţiile de lucru analizate în ansamblul lor, cele din urmă reglementează în
mod specific lipsa echipamentelor de diagnostic şi tratament. Astfel, în acest
ultim caz, personalul medical nu poate fi găsit răspunzător dacă nu există în
mod obiectiv echipamentele medicale necesare pentru o diagnosticare corectă sau
pentru aplicarea unui tratament.
Infecţia nosocomială este infecţia
contractată în unităţi sanitare cu paturi – orice boală infecţioasă ce poate fi
recunoscută clinic şi/sau microbiologic şi pentru care există dovada
epidemiologică a contractării în timpul spitalizării/actului medical sau
manevrelor medicale. Trebuie precizat că personalul medical nu poate fi răspunzător
în situaţia în care infecţia nosocomială este la nivelul unităţii sanitare. Dacă
însă există o culpă a personalului medical în transmiterea infecţiei în mod
direct către pacient, situaţie care ar fi putut fi evitată, atunci personalul
medical poate fi găsit răspunzător.
Daunele sau
prejudiciile care sunt urmarea viciilor ascunse ale materialelor sanitare,
echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicale şi sanitare
folosite cad în sarcina furnizorului sau producătorului. Excepţia în acest caz
ar fi în situaţia în care personalul medical cunoştea viciul materialului,
echipamentului sau dispozitivului, iar cunoscând a fost prejudiciat un pacient
ca urmare a folosirii respectivului echipament, dispozitiv sau material
sanitar.
Atunci când
daunele sau prejudiciile sunt urmarea unei situaţii în care personalul medical
acţionează în situaţii de urgenţă, se instituie trei condiţii cumulative pentru
ca personalul medical să nu fie tras la răspundere: să acţioneze cu bună-credinţă,
să existe o situaţie de urgenţă şi să respecte competenţa acordată. Din analiza
textului rezultă că suntem în prezenţa unor condiţii determinate, iar
neîndeplinirea uneia poate atrage răspunderea pentru prejudiciile sau daunele
create.
