CV-ul este o unealtă
complet necunoscută pe piața medicală din România. Nici nu ar avea rost să
vorbesc despre (in)utilitatea lui pentru angajarea în sistemul de stat; în
afară de cariera universitară, unde dosarul de realizări este important pentru
avansare, nu cred că are nimeni vreun CV completat cu simț de răspundere. Și
nici idee despre cum ar trebui completat.
Sistemul privat dă dovadă de mai mult interes și transparență în
analiza unui CV. În cele mai multe cazuri, CV-urile le completați singuri pe
platformele online de recrutare și astfel, vrând-nevrând, parcurgeți pașii
solicitați de angajator. Adevărul este că, în sistemul privat de sănătate,
CV-ul de medic rezident este aproape egal cu zero în ochii angajatorului și
spun aceasta nu pentru că nu ați fi voi bine pregătiți, ci pentru că sunteți
doriți mai degrabă pentru activități de promovare/vânzare/organizatorice ale
diferitelor servicii oferite de aceștia. Dar asta este altă problemă, altă
discuție. Îmi amintesc că, în numeroasele interviuri la care am fost în
perioada rezidențiatului, nimeni nu a parcurs paginile CV-ului meu de îndată ce
l-am pus pe biroul celui care mă intervieva. Privirile nu au trecut de prima
pagină, șifonându-mi ușor orgoliul.
O altă situație, mult mai frecvent întâlnită, este următoarea:
un angajator din afara țării (cel mai frecvent firme de recrutare) este
interesat de CV-ul tău! Ei bine, atunci când un angajator din afară este
interesat de tine, îți va trimite niște formulare pe care va trebui să le
completezi. Printre acele foi există și o fișă legată de surgical experience
– evident, pentru cei care se află într-o specialitate chirurgicală, cum a fost
și cazul meu.
Dacă vei completa lista cu sinceritatea cu care ar fi trebuit să
completezi și caietul de operații din rezidențiat (asta pentru generațiile care
l-au primit, nu știu dacă s-a mai păstrat acest obicei și în ultimii ani), vei
constata că multe din operații vor rămâne la zero, iar la restul de operații
vei trece „supervised“, ceea ce, chiar și pentru un rezident de an mare, este
cumva de înțeles, fiindcă în rezidențiat ești supravegheat. Trecând peste
momentul neplăcut legat de palmaresul chirurgical, până la urmă formularul
acesta nu este doar pentru medicii rezidenți sau tinerii specialiști, ci și
pentru un medic primar, de exemplu. Numărul de operații va face diferența între
a fi angajat sau nu, iar dacă vei fi totuși acceptat, de completarea acestei
liste depinde și viitorul salariu.
Să nu ne mirăm dacă nu vei fi plătit la fel ca unul de-al lor,
care în timpul rezidențiatului a fost pregătit conform curriculei și
completează numărul de operații acolo unde tu vei pune „0“. Știu, asta nu e o
veste grozavă. Dacă nu te-ai gândit prea mult până acum la treaba asta, acum e
momentul. Timpul trece și ceea ce trebuie să te preocupe este creșterea
abilității de a câștiga bani devenind bun profesionist, stăpânind diferitele
proceduri din specialitate.
În general, recrutorii se uită la următoarele lucruri: numele,
facultatea absolvită și poziția curentă. Asta așa, la prima vedere. Apoi, în
funcție de postul pentru care aplici, caută în CV realizările cele mai
relevante pentru postul care trebuie ocupat. Nu interesează povestea vieții
tale profesionale, ci doar acele realizări care te recomandă a fi cea mai
potrivită alegere pentru nevoia lor. De exemplu, să spunem că aplici pentru un
post în cadrul unei clinici aflate în căutarea unui ginecolog cu experiență în laparoscopie,
caz în care CV-ul trebuie să înceapă cu experiența în laparoscopie – numărul de
operații realizate, lucrări publicate, cursuri efectuate, chiar dacă acestea
sunt realizate în ultimii ani și nu la început de carieră.
Un ultim sfat: în anii de rezidențiat, ține un mic jurnal al
intervențiilor pe care le-ai făcut și monitorizează-ți astfel evoluția și
ulterior valoarea pe piața muncii. Într-o zi – și aceasta nu va fi foarte
departe – de grija cu care te-ai preocupat de dezvoltarea profesională va
depinde și succesul unei viitoare angajări.