Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă

Bursa vieților omenești

Viața Medicală
Dr. Vlad STROESCU vineri, 27 noiembrie 2015
     În ultimele săptămâni, am fost printre cei care au tăcut. Nu pentru că aș fi vrut neapărat să tac, ca reculegere impusă sau semn de doliu. Într-un text mai vechi de la această rubrică, ziceam că mai tot ce scriu e un efort de a tăcea și uite că, după atâta vreme, tăcerea a venit de la sine. Desigur, nu era tăcerea pe care mi-o doream. Asta de acum e mai curând ca țiuitul ascuțit de după o explozie, care nu e real, ci e doar un simptom al agoniei celulelor acustice. Și chiar și acum, când n-am încotro și trebuie să scriu, fiecare cuvânt sună fals.
     Și în jurul meu numai tăcere nu e. Agora duduie de zgomot, de căutare frenetică a sensului, a explicațiilor. E foarte greu după Colectiv, ca după orice absurd aleatoriu. Ca orice absurd, a  generat și explicații pe măsură. Mulți au opus absurdul absurdului, superstiția iraționalului, delirul traumei. Alții, poate cei mai mulți, poate noi toți, și‑au scos la iveală instinctele străvechi: furia, groaza, nevoia de atașament, de a fi împreună, de a fi parte din ceva mai mare. Doar că acel ceva mai mare, dacă mai există în lumea noastră, stă pitit și va trebui să-l descoperim împreună, cu grijă, râvnă și perseverență. Unii, în timp ce strigau în stradă, au realizat subit că de fapt strigă împotriva lor înșiși, că marea schimbare imaginată care își pretinde înfăptuirea e în ei înșiși. E ceva măreț în asta, dar și tragic, ceva care amintește de „Iona“ lui Marin Sorescu, unde pescarul, copleșit de peștii din ce în ce mai mari în burta cărora se află, își spintecă propriul pântec.
     Alții, în fine, robotesc fără odihnă, nu dorm, stau mereu pe telefoane, fug cât pot de vinovăția și lacrimile care pândesc la tot pasul, deși și ele sunt firești. Și desigur, sunt foarte mulți cărora nu le pasă prea tare, dar și nepăsarea aia țipă. Și toate astea sunt tot un țiuit post-deflagrație. Și nici nu vorbesc de cei care chiar acum zac în patul de spital sau sunt îngenuncheați, la propriu și la figurat, la căpătâiele lor, pentru că despre ei nu există vorbe potrivite, deocamdată. Și nici despre fundalul de tragedii mărunte care nu-și opresc șuvoiul la nicio oră, de sărbătoare sau de doliu, despre cei care suferă și mor zilnic din motive la fel de absurde, pentru că i-a lovit mașina, sau au făcut cancer, sau au luat un microb, sau au îmbătrânit și le scapă amintirile printre degete, cei prinși în capcana slujbelor care te omoară cu încetul, pe altarul targetului, cei care sunt prea departe ca să ne pese de ei, cei ale căror vieți par să valoreze oricum mai puțin.
     Pentru că există o bursă a vieților omenești, și nu toți suntem cotați la fel, și nu toți ne păstrăm cota. Nimeni n-a arborat steagul libanez pe profilul de Facebook în ultimele trei zile, în amintirea zecilor de victime ale unor atentate din Beirut asemănătoare cu cele din Paris, și deși e stupid să compari viețile oamenilor în funcție de geografie și geopolitică, o facem oricum, fără să o spunem și fără să ne dăm, poate, seama. Dar toate morțile sunt la fel, și e o chestiune de timp până când totul va fi egal.
     E aparent mai ușor să nu tăcem și să căutăm explicații după Paris. Argumentele abundă. Sunt alea geopolitice, despre care putem scrie câteva tratate. Și sunt alea religioase, despre care curge cerneala și sângele fără încetare, două fluvii imense, unul albastru și unul roșu, cum spune poetul, când nici el nu e în stare să tacă. Sunt legi sacre, despre care nu știm nimic și pe care aparent le-au scris alții, altcândva, pentru noi, legi care explică totul. Ele nu sunt atât de absurde precum cele arbitrare care au guvernat ce s-a întâmplat la Colectiv, nu e doar simpla indiferență a Universului, ba din contră, din preocuparea intensă a Universului pentru noi, muritorii, se întâmplă toate, precum a fost scris. Sau așa zic unii. Eu unul nu găsesc diferențe atât de mari și toate explicațiile îmi sună la fel de fals.
     În general, de altfel, cuvintele nu sună niciodată cu totul adevărat. Poate doar în științele exacte, și nici acolo. Poate doar în recunoașterea socratică a propriei ignoranțe, și nici atunci când facem asemenea declarații nu suntem cu totul sinceri. Însă doar în zile precum acestea ne trezim din visare și ne dăm seama de impostura cuvintelor. Și totuși, altceva decât cuvinte nu avem, poate doar speranța că până la urmă vom descoperi adevărul, vom găsi explicația și poate și remediul.
     În vara care a trecut am citit un roman care mi-a plăcut mult, și de altfel a fost un bestseller. E vorba de „Laur“ al lui Evgheni Vodolazkin. Zice acolo că istoria nu are de fapt sens, numai destinul individual al fiecăruia dintre noi poate să aibă. Sau cel puțin așa am înțeles eu din carte. Atât de mult mi-a plăcut încât m-am dus să-l văd pe autor, când a venit în România să-și lanseze noua carte. A stat de vorbă cu el H. R. Patapievici, care l-a întrebat cum de a fost posibil un cutremur atât de mare care a dus la ștergerea de pe fața Pământului a civilizației rusești înfloritoare de sfârșit de secol XIX și la sosirea a ceea ce a venit după. (Nu aș vrea să zic „comunism“ sau „bolșevism“ că sunt tot cuvinte aiurea.) Întrebarea, mai generală, e cum de lucrurile astea, războiul, teroarea, genocidul, catastrofele istoriei, sunt posibile.
     Autorul, un domn foarte amabil și fără nicio urmă de snobism sau prețiozitate intelectuală, a zis că, după părerea lui, răspunsul nu e în istorie sau în geopolitică, sau cel puțin nu un răspuns satisfăcător. Cauza lucrurilor bune și rele deopotrivă este metafizică, sau, mai pe românește sau rusește spus, e în sufletul oamenilor. Și cel mai crunt război s-a născut în sufletul unui om, în răul de acolo.
     Să căutăm, așadar, în sufletele noastre. Doar să nu pățim și noi ca Iona.  

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC