Experţii
au prezis de multă vreme că biologia va domina secolul XXI, aşa cum fizica a
dominat secolul XX. Însă cercetarea biomedicală nu a atins încă nivelul de creşteri
ale productivităţii care au însoţit industrializarea combustiei, electricităţii
şi electronicii. Se va dovedi, oare, „secolul biologiei“ a fi puţin mai mult
decât o simplă fantezie? Problema se reduce, în esenţă, la o scădere a investiţiilor
în cercetarea şi dezvoltarea biomedicală. În momentul de faţă, aproximativ 270
de miliarde de dolari sunt investite anual în acest domeniu, rezultatul fiind
un număr impresionant de publicaţii dedicate cercetării – 500.000, dar doar
20–30 de medicamente noi.
Discrepanţa
dintre investiţie şi rezultat confirmă ceea ce a devenit cunoscut ca „legea lui
Eroom“ – inversul legii lui Moore. Legea lui Moore notează creşterea puterii de
procesare a computerelor în timp – mai exact, că numărul de tranzistori care
pot fi plasaţi fără costuri prea mari pe un circuit integrat se dublează la
fiecare 18–24 de luni. Prin contrast, legea lui Eroom redă regresul aprobărilor
de noi medicamente, notând faptul că se dublează, aproximativ la fiecare nouă ani, costurile
dezvoltării unui nou medicament.
Acest
fenomen este alimentat de ratele ridicate de eşec ale medicamentelor şi de
prelungirea ciclurilor tehnologice. Probabilitatea ca un medicament acceptat în
studiile clinice să fie aprobat de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente
din SUA a scăzut de la 23,9% în 1997 la 10,4% astăzi. În timp ce prima variantă
de insulină recombinată din anii ’80 a avut nevoie de mai puţin de 10 ani
pentru a trece din faza de testare în cea de aprobare, anticorpii monoclonali şi
terapia genetică au avut nevoie de peste 20 de ani pentru a ajunge la acelaşi nivel.
Până
acum, companiile de cercetare farmaceutică şi biomedicală au reacţionat la
legea lui Eroom, reducând cercetarea şi dezvoltarea sau mutând-o în zone mai puţin
costisitoare din Asia, reorientându-se spre boli mai puţin răspândite şi
externalizând inovaţia. Drept rezultat, alocarea de fonduri pentru cercetarea şi
dezvoltarea biomedicală a scăzut de la peste 9% pe an, la începutul anilor
2000, la sub 3% astăzi. Dar, deşi această strategie va tempera impactul legii
lui Eroom, se va dovedi, într-un final, inadecvată pentru susţinerea
industriei.
Capacitatea
industriei de a susţine bugetele de cercetare şi dezvoltare a dus deja la
închiderea a peste 30 de centre de cercetare importante. Statele Unite au
suferit cel mai mult de pe urma acestor închideri, sumele alocate cercetării şi
dezvoltării biomedicale scăzând cu peste 12 miliarde din 2007 şi până în 2012.
Iar Asia – unde domeniul cercetării şi al dezvoltării biomedicale cunoaşte o
ascensiune rapidă, dar pornind de la o bază redusă – nu va putea recupera
decalajul. Ţările asiatice au fost mai degrabă sceptice în ceea ce priveşte susţinerea
costului dezvoltării de noi medicamente, decontările fiind la un nivel mult
mai redus decât cel din SUA, în vreme ce productivitatea lor în
cercetare-dezvoltare nu o va egala mulţi ani de acum înainte pe cea a Americii şi
cea a Europei.
În
plus, companiile de cercetare biomedicală abandonează anumite boli pentru a
evita testele de mari dimensiuni pe care acestea le implică, concentrându-se,
în schimb, asupra unor „boli orfane“, precum fibroza chistică, ce solicită
studii clinice de dimensiuni mai mici, cu o probabilitate de succes mai ridicată
şi generează medicamente care costă, anual, peste 100.000 de dolari per
pacient. Însă, având în vedere că asiguratorii şi plătitorii din întreaga lume
devin tot mai vigilenţi privind controlarea costurilor, şansele de reuşită pe
termen lung ale acestui model comercial sunt incerte.
În
sfârşit, în timp ce medicamentele sunt tot mai mult produse de companii mici,
cumpărate ulterior de companiile farmaceutice mai mari, finanţarea acestor iniţiative
începe să dispară. La fel, universităţile – principala sursă de inovaţie
biomedicală – se confruntă cu bugete aproape inexistente. În acest an, finanţarea
acordată Institutelor Naţionale de Sănătate (INS) din Statele Unite – unul
dintre principalele centre de cercetare medicală ale lumii – este cu un miliard
de dolari mai mică decât în 2012.
Restabilirea
finanţării pentru cercetarea biomedicală de bază pare să fi căzut în dizgraţie
în faţa decidenţilor – deoarece nu oferă beneficii economice imediate de sine
stătătoare. Şi finanţarea cercetării de bază rămâne o prioritate inferioară în
economiile emergente, precum China, unde raportul este de sub 15 cenţi pentru
fiecare dolar cheltuit pentru cercetare (în comparaţie cu 35 de cenţi în
Statele Unite).
Fără
niciun panaceu la orizont, câteva soluţii alternative încep să devină tradiţionale.
Pentru a maximiza investiţiile, sectorul public şi cel privat caută în permanenţă
resurse. De exemplu, prin Parteneriatul de Accelerare a Validării
Medicamentelor, INS şi zece companii biofarmaceutice vor finanţa un proiect cu
o durată de cinci ani, ce urmăreşte validarea ţintelor promiţătoare în trei
boli frecvent întâlnite. Alte iniţiative includ cercetarea bolii Alzheimer, în
vederea testării medicamentelor concurente faţă de o „variantă placebo“
frecvent utilizată în studiile clinice, şi a cancerului, în vederea testării
mai multor terapii într-un singur studiu şi a identificării pacienţilor care
reacţionează cel mai favorabil.
Aceste
resurse comasate vor fi orientate către câteva boli de înaltă prioritate,
identificate printr-o evaluare a beneficiilor marginale ale cercetării şi
dezvoltării suplimentare. Strategia concentrată a Japoniei pentru cercetarea şi
dezvoltarea terapiilor cu celule stem ar trebui să servească drept model pentru
alte ţări. În acelaşi timp, guvernele vor trebui să implementeze politici
menite să ghideze investiţiile către boli specifice. De exemplu, finanţarea
sporită a INS, exclusivitatea tot mai mare a pieţelor şi relaxarea reglementărilor
din SUA au generat o renaştere a dezvoltării antibioticelor. Societatea va
trebui, de asemenea, să suporte o parte din costul dezvoltării de medicamente.
Agenţiile de reglementare din întreaga lume pot urma exemplul Marii Britanii în
ceea ce priveşte adoptarea de licenţe adaptabile. Prin această măsură,
medicamentele sunt aprobate şi comercializate condiţionat, profitul generat după
aprobarea condiţionată acoperind
costisitoarele teste de dovedire a eficacităţii. O astfel de schemă asigură un
preţ mai mic al medicamentelor, depăşind totodată efectul legii lui Eroom
asupra investiţiei în tratamente pentru multe boli.
Rămâne
de văzut dacă aceste eforturi vor reuşi să plaseze cercetarea biomedicală pe o
temelie mai durabilă. Până la urmă, acest secol poate, încă, să fie cel al
biologiei. Dar nimic nu este sigur.
©: Project
Syndicate, 2014. www.project-syndicate.org
Traducere din limba engleză de
Sorana-Graziella Cornea
|
 Justin Chakma este acţionar la
compania de investiţii în domeniul biomedical Thomas, McNerney & Partners.
|
