Cred
că nu greşesc prea mult dacă afirm că Barcelona, lipsită de arhitectura de la începutul
veacului XX, ar fi fost un oraş banal. Începând cu ultimii ani ai veacului XIX,
un grup mare de arhitecţi de geniu au ridicat clădirile care definesc azi
metropola. Şi – din nou nu cred că greşesc – nu există în lume alt oraş care să
aibă atâtea monumente geniale de arhitectură modernă cum are Barcelona.
Grupul
de arhitecţi amintiţi a adus în Barcelona „modernismul“, cum l-au numit ei. În
alte părţi ale Europei stilul s-a numit Art Nouveau sau Jugendstill sau
Secesionism. Parcă nicăieri acest stil de artă totală (arhitectură, decoraţie,
filozofie chiar) nu a fost atât de bine exprimat ca în Barcelona.
În
fruntea grupului se situează fără îndoială Antoni Gaudí, a cărui realizare
principală este impresionanta biserică Sagrada Familia. El mai are şi câteva clădiri
remarcabile, Casa Batlló, Casa Milà, Palatul Guell. Imediat alături de el se
situează Lluís Domènech i Montaner, cu al său Palau de la Música Catalana sau
Spitalul Sant Pau. Ultimul este considerat cel mai mare (ca întindere) monument
de artă modernistă din lume. Este de menţionat, printre mulţi altii, şi Josep
Puig i Cadafalch, a cărui casă Amatller stă lipită de Casa Batlló a lui Gaudí,
pe Passeig de Gràcia, într-o alăturare eternă a frumosului. Casa Lleo-Morera a
lui Montaner, aflată la caţiva metri de primele, li se alătură, asemenea celor
trei graţii din mitologie. Niciuna nu va fi câştigătoare, dar toate ne uimesc
prin frumuseţea lor atât de diferită, dar aparţinând fiecare aceluiaşi Olimp.
Să
revenim puţin asupra Sagradei Familia. Acum, la peste 130 de ani de la începuturi,
se lucrează încă intens. Planurile sunt uneori schiţele iniţiale ale lui Gaudí,
dar şi extrapolări ale acestora făcute de demni urmaşi al marelui Antoni. Sunt
două fragmente ale bisericii care îţi taie răsuflarea: faţada de est, a Naşterii,
şi cea de vest, a Patimilor. O a treia faţadă, a Gloriei, urmează a fi
construită. Aşadar, vor trebui poate 150 de ani pentru a termina catedrala.
Marile catedrale care definesc Europa au fost terminate uneori în patru-cinci
sute de ani. Alta era tehnologia, veţi spune. Poate. Dar adevărata întindere a
construcţiei este dată de modul cum este înfăţişat frumosul, de felul în care
este construită, în piatră eternă, povestea credinţei. Iar aici nici tehnica,
nici sufletul omenesc nu s-au schimbat prea mult de-a lungul secolelor.
Barcelona
are multe alte puncte interesante. A găzduit în 1992 Jocurile Olimpice. Turnul
flăcării olimpice, alăturat stadionului olimpic de pe Montjuic, are o înfăţişare
demnă de creionul marii arhitecturi barceloneze. A găzduit, ca întreaga Spanie,
coridele cu tauri. Astăzi, în sfârşit, a fost interzisă uciderea taurilor în
arenă. Arena de Toros, cu o arhitectură celebră în Plaça d’Espanya, este în
prezent centru comercial. Oare cum era mai bine?
Şi,
la sfârşit, să amintim o vorbă despre zona maritimă. În port îşi încheie drumul
Las Ramblas, cel mai vestit bulevard barcelonez. Iar în piaţa în care se încheie
bulevardul se ridică, măreaţă, statuia lui Cristóbal Colón, arătând cu mâna
spre vest, spre Lumea Nouă. După ce a descoperit America, Cristofor Columb s-a întâlnit
cu regina Isabela I şi regele Ferdinand V pentru a le raporta cele aflate în
prima sa călătorie aici, în Barcelona. Atunci au început secolele care au
schimbat pentru totdeauna istoria şi influenţa Spaniei în lume.
Barcelona.
Catalonia? Spania? Pentru omenire nu are importanţă definirea locului
geografic. Barcelona este o lumină a culturii pentru întregul Pământ!
Albumul
cu clipe
este rubrica membrilor şi simpatizanţilor ARFOMED – Clubul de artă fotografică
al medicilor. Cei interesaţi de această artă şi de activitatea Clubului ne pot
contacta la club.arfomed@yahoo.com.