La începutul secolului XX, apar unele progrese, remarcate cu
ironie fină de doctorul V. Sion, într-un text care este cea mai lucidă analiză
a implicării statului în asigurarea sănătății publice în România. Doctorul Sion
se întreabă, cu o falsă naivitate, ce ar face un medic străin dacă ar observa
marea mortalitate infantilă din România rurală: „Un străin civilizat, care
și-ar pune această întrebare, judecând după cum se petrec lucrurile în țara lui
și știind că în România există un serviciu sanitar rural pe seama statului, ar
căuta răspunsul în publicațiunile statistice ale acestui serviciu. Străinul ar
fi un naiv. Serviciul nostru sanitar n-ar putea da răspunsul căutat, pentru
bunul cuvânt că nu-l știe. Pentru oficialitate în România rurală nu există
decât două cauze de moarte: moartea violentă (sinucidere, omucidere, accident)
și moartea naturală. Se pare că numai cu totul parțial s-a simțit la noi nevoia
de a despica această etichetă de moarte naturală. Numai pentru boalele
epidemice se consemnează la țară cauza morții și chiar pentru acestea numai cu
începere din 1901 avem datele publicate, separat, pentru orașe și pentru sate“
(Sion, 1904).
Deci chiar până la Primul Război
Mondial, cauzele mortalității în mediile țărănești din România sunt cunoscute
doar cu aproximație.
Fragment reprodus din
volumul România Medicilor, publicat de editura Humanitas. Constantin
Bărbulescu, autorul lucrării, predă la Facultatea de Istorie și Filozofie a
Universității „Babeș-Bolyai“ Cluj-Napoca.