Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă

Atitudini neprincipiale

Viața Medicală
Prof. dr. Peter MANU marţi, 25 iunie 2013

Performanţele medicale presupun adesea eforturi îndelungate, crearea unor echipe, achiziţii de echipamente, traininguri. La capătul lor, rezultatele. Dacă, însă, cei care depun aceste eforturi nu se simt răsplătiţi la justa valoare, de sistemul în care funcţionează, pot şterge cu buretele toate aceste eforturi, munca echipei, speranţele pacienţilor. Poate fi îndreptăţită o astfel de atitudine? (Dr. A. M.)

 

   În sensul mişcării acelor de ceasornic, pornind dinspre vest, districtele oraşului imens în care trăiesc de aproape 40 de ani sunt Manhattan, Bronx, Queens, Brooklyn şi Staten Island. Eu lucrez, din 1993, în Queens, unitatea geografică cu cea mai mare diversitate a populaţiei din Statele Unite. În şcolile publice din Queens sunt copii care s-au născut în 91 de ţări. În coridorul scurt al serviciului de consultaţii pe care îl conduc se deschid cabinetele unui medic care vorbeşte letona, al unuia venit din Israel şi al unei colege născute în Milwaukee din părinţi originari din Galaţi, care a trăit în Spania şi Maroc şi şi-a făcut studiile în Mexic. Asistentele medicale sunt din Trinidad, Haiti, Taiwan şi Irlanda. Tot din Irlanda este şi secretara noastră. Majoritatea medicilor rezidenţi sunt născuţi în această ţară, dar numai anul acesta am avut plăcerea să lucrez cu tineri din Ungaria, India, Pakistan, Japonia, Germania, Ucraina şi Grecia. Aşa că nu surprind pe nimeni cu faptul că, în fiecare zi, în scurta pauză de prânz, citesc presa românească pe internet. Mă uit întâi la România liberă, apoi deschid revista 22. Când am câteva minute în plus, arunc o privire Observatorului cultural şi României literare. E şi acesta un fel de a fi acasă. Iar dacă lectura presei nu-mi stârneşte nostalgii (nici nu are cum, căci nostalgia este sentimentul de regret pentru un timp, o parte a vieţii pe care oricum n-o putem retrăi), mă ajută să înţeleg prin ce trec oameni care îmi sunt dragi şi care merită mai bine.
   Aşa am ajuns să citesc, în ediţia electronică din 4 iunie a revistei 22, un articol* scris de colegul nostru dr. Vlad Mixich, despre scăderea substanţială a numărului de inimi transplantate, în 2012, în România. Sper că am înţeles bine – că o majoritate a acestor intervenţii se efectuau într-un centru universitar transilvănean, dar că în ultimul an specialiştii din acest oraş nu au găsit un donator compatibil cu niciuna dintre cele 20 de inimi prelevabile şi identificate de Agenţia Naţională de Transplant. Surprinzător, chirurgul cu cea mai mare experienţă din oraş spune însă că „orice om cu logică se întreabă: dacă ţi se răspunde timp de 20–30 de donatori că nu avem pacient compatibil, nu avem pacient compatibil, nu ar trebui să intri la idei că e ceva în spate?“.
   Ajuns la acest răspuns, a trebuit să iau o pauză. În ciuda faptului că sunt (mă rog, aşa sper) un „om cu logică“, nu intrasem la idei că „e ceva în spate“. În logica mea, un program de transplant funcţionează făcând transplanturi şi, implicit, oferind singura şansă de supravieţuire celor de pe lista de aşteptare a inimilor.
   Dar să vedem, totuşi, ce era „în spate“. Se pare că, în urmă cu doi ani, centrul de transplant cardiac îşi pierduse autonomia juridică şi financiară. Dar nu îşi pierduse chirurgii, echipa medicală de suport pre- şi postoperator, echipamentul şi personalul auxiliar. Aparent, nu se schimbase nimic în Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant, care ocupa un etaj al Spitalului Judeţean, o instituţie din sistemul public de sănătate din România. În lipsa altor detalii, nu pot să spun decât că „în spate“ erau chirurgi cu un comportament pasiv-agresiv, care intraseră într-o grevă pe care nu avuseseră curajul să o declare public.
   Dacă felul în care înţeleg eu lucrurile este corect (s-ar putea să mă înşel şi m-aş bucura să fie aşa), atunci acest „caz“ reprezintă o încălcare de cea mai mare gravitate a eticii profesiunii noastre. Este încălcat principiul beneficienţei; să faci bine, în acest caz, transplantând o inimă, înseamnă să dai ani de viaţă cuiva lipsit, altfel, de orice speranţă. Este încălcat principiul non-maleficienţei, pentru că fiecare zi care trece fără mesajul providenţial adaugă disperare unei vieţi şi aşa chinuite mai mult decât ne putem imagina. Este încălcat principiul justiţiei sociale, pentru că „pierderea oportunităţii“ înseamnă pierderea încrederii într-un sistem de procurare a organelor ameninţat de prejudecăţi şi deficite bugetare. În sfârşit, este încălcat principiul autonomiei bolnavului, în favoarea autonomiei chirurgilor, într-un sistem care e finanţat în întregime de bolnavi şi de familiile lor prin asigurări sociale. O asemenea atitudine nu poate fi niciodată îndreptăţită.

 

* Femeia cu tigara gateste la Ministerul Sanatatii, preluat (cu o greşeală în titlu) de pe HotNews.ro („Femeia cu tigaia gateste la Ministerul Sanatatii“) – n. red.

 

Aequanimitas este titlul unui discurs rostit în 1889 de sir William Osler, părinte-fondator al medicinii interne în America de Nord; semnifică virtutea de a accepta lucrurile aşa cum sunt.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC