A trăit între 4 aprilie 1932 şi 12
septembrie 1992, fiind fiul lui James Perkins, actor celebru în anii ’30 pentru
apariţia sa în rolul de poliţist în prima versiune a filmului „Scarface“.
Anthony Perkins s-a născut la New York şi şi-a făcut studiile la Universitatea
Columbia, după care a abordat câteva roluri de succes în teatru, pe Broadway,
reuşind să obţină, încă din 1956, Premiul „Teatrul Lumii“. În 1958 a fost
nominalizat la Premiul Tony pentru cel mai bun actor de teatru.
În film, a debutat în 1953, cu un rol minor în
„The Actress“ (Actriţa), în regia lui George Cukor. În 1956, William Wyler i-a
oferit rolul unui tânăr luptător în războiul civil american din „Friendly
Persuasion“, cu care a câştigat un Glob de Aur şi chiar o nominalizare la Oscar
pentru rol secundar.
Cu o siluetă longilină, o figură
adolescentină şi o expresie candidă, s-a crezut o vreme că ar fi potrivit
pentru rolurile unor tineri timizi şi stângaci. Îi admira pe Henry Fonda şi pe
Gary Cooper, dar şi pe Melina Mercouri şi Sophia Loren, cu care avea să joace în
„Desire under the Elms“ (Patima de sub ulmi), ecranizare după dramatica piesă a
lui Eugene O’Neill, cunoscută la noi încă din vremea tinereţii lui George Vraca,
care interpretase pe scenă toate cele trei roluri masculine principale, într-o
originală montare a lui Ion Şahighian. Talent solid, Anthony Perkins s-a
dovedit un interpret reuşit în rolul unui locotenent din marina militară
australiană din „On the Beach“ (Ultimul ţărm) al lui Stanley Kramer, ţărm pe
care se regăsesc câţiva supravieţuitori ai unui război nuclear. Joacă şi rolul
unui sergent din „Brûle-t-il Paris?“ (Arde Parisul?), dar şi un căpitan-capelan
din „Catch-22“.
Fizicul său l-a cantonat mai curând în
rolurile unor tineri bărbaţi neliniştiţi, nevrotici, registru care l-a purtat până
la psihopatul Norman Bates din „Psycho“, una dintre capodoperele lui Alfred
Hitchcock, film din 1960 în care actorul a fost uluitor, desăvârşit. Un film de
o deosebită austeritate, după romanul lui Robert Bloch. Turnat în alb-negru,
din punct de vedere vizual filmul era apropiat de stilul televiziunii. Surpriza
pentru echipa filmului a fost angajarea lui Perkins pentru rolul lui Bates, în
locul unui actor de greutate cum era Rod Steiger. Lui Perkins i-a reuşit grozav
acest personaj plin de psihoze şi obsesii, un joc de mare sobrietate, suscitând
deopotrivă compasiune şi oroare. Halucinanta scenă a duşului a rămas antologică.
Ea cuprindea 70 de planuri, filmate în numai 45 de secunde, alternând cu o
eficacitate diabolică, dar şi menţinând un echilibru instabil în desfăşurarea
dramei. Aici a fost evidentă şi măiestria lui Hitchcock. „Psycho“ a fost un
triumf imens, asigurând lansarea internaţională a lui Perkins. Acesta a obţinut
Premiul Consiliului Cronicarilor de Film din SUA.
Actorul avea să obţină, în anul următor,
premiul de interpretare la Cannes pentru filmul „Goodbye again“ (Vă place
Brahms?), pentru rolul unui tânăr care face o pasiune pentru o femeie mai în vârstă
decât el, interpretată de fascinanta Ingrid Bergman, nefericită în relaţia ei
cu partenerul de viaţă infidel, interpretat de Yves Montand.
Roluri de succes au fost şi cel al unui
reverend din „The Life and Times of Judge Roy Bean“ (Viaţa şi epoca judecătorului
R. B.) al regizorului John Huston, şi cel din cunoscutul „Murder on the Orient
Express“ (Crima din O. E.) sau cel al inspectorului Javert dintr-o versiune
pentru televiziune a romanului „Mizerabilii“ de Victor Hugo.
Marcat de amintirea filmului său de mare
succes, Perkins a mai jucat în alte trei continuări, ultima regizată de el însuşi.
A fost nominalizat la Premiul Saturn pentru cel mai bun actor.
Fapt
este că, după vârsta primei tinereţi, acest actor apreciat nu şi-a mai găsit
roluri pe măsură, poate doar cu excepţia celui din „The Trial“ (Procesul), după
romanul celebru al lui Franz Kafka. Josef K. era un birocrat acuzat pentru o
crimă pe care n-o comisese niciodată. Faimosul regizor Orson Welles a folosit
fragilitatea acestui actor tocmai pentru a-l întruchipa pe „domnul K.“.
Alegerea sa a surprins din nou, dar actorul a fost la înălţimea acestui rol
zdrobitor.
Cu totul opuse au fost rolul lui Talleyrand
din drama istorică „Napoleon and Joséphine: a Love Story“, miniserial de
televiziune, dar şi rolul principal din „The Strange Case of Dr. Jekill and Mr.
Hyde“, una dintre fantezistele 123 de versiuni cinematografice după romanul lui
R. L. Stevenson, scris în 1886.
Spre sfârşitul vieţii, Anthony Perkins a
jucat mai mult în filme de televiziune. Trebuia să-şi împrumute glasul
doctorului Wolfe, un dentist din episodul „Ultima ieşire spre Springfield“ a
serialului „The Simpsons“, dar s-a stins înainte de a face înregistrarea. A
murit în urma unor complicaţii ale infecţiei cu HIV, după ce avusese o viaţă
personală controversată – deşi căsătorit ani îndelungaţi şi tată a doi copii,
Perkins a avut relaţii cu mulţi actori şi balerini celebri.
Cu puţin înainte
de decesul său, la numai 60 de ani, Anthony Perkins primise premiul pentru întreaga
carieră la Festivalul Internaţional al Filmului de la San Sebastian, precum şi
o stea pe celebrul „Walk of Fame“ din Hollywood. 
