Voi reda în următoarele rânduri un exemplu
de asistent universitar care, și după terminarea stagiului și chiar a
facultății în cazul foștilor săi studenți, a păstrat legătura cu ei și a
continuat să îi ajute.
După examenul de rezidențiat urmează
alegerea specialității și a coordonatorului. Unii din colegi declară: „Este
destul de dificil să alegi, mai ales dacă ne gândim la zvonuri, de multe ori și
în studenție am luat unele decizii în funcție de «ce se aude». Este cu atât mai
rău când unii se trezesc vorbind. Unii dintre noi aleg în funcție de amintirile
din stagiile studențești, dar diferența între poziția de student și cea de
rezident poate fi semnificativă”.
O tânără colegă a ales să facă
rezidențiatul în unul dintre spitalele în care a înțeles de la colegi că „este
foarte bine”. Era foarte entuziasmată de alegere, dar în scurt timp a realizat
că secția unde lucra se ocupa de foarte puțini pacienți, în schimb numărul
rezidenților era foarte mare. S-a întâlnit cu un fost îndrumător de stagiu, din
facultate, și i-a povestit pe scurt situația. Acesta i-a recomandat categoric
să se mute în spitalul unde lucrează dumnealui. Rezidenta a depus cererea de
transfer, iar medicul a ajutat-o să lucreze cu o colegă a sa. Au apărut multe
motive de mulțumire: i se explică toate activitățile, doctorul cu care lucrează
vede pacientul așa cum ar trebui, „ca un întreg”, în fiecare săptămână
rezidenții trebuie să prezinte cazuri. Ulterior, a ajuns și la un alt nivel
când i s-a propus să transforme cazul într-un articol publicabil. Au urmat și
participări la congrese și încă multe altele.
Este important pentru medicii rezidenți să
se poată pregăti fără griji, să se cunoască între ei, să se ajute. După cum se
mai întâmplă, problemele de sănătate apar noaptea sau în weekend: un medic
rezident mi-a dat telefon într-o Duminică și mi-a povestit că tatăl său a fost
mușcat de un câine, destul de serios. Una dintre dificultățile medicului tânăr
este să își poată convinge părinții, din punct de vedere medical. Și în acest
caz, nu a fost deloc ușor să își ducă tatăl la spital. Mi-a ascultat sfatul și
au ajuns la o cameră de gardă, în spitalul și la medicul recomandat. Părintele
tânărului medic a fost cel mai impresionat de felul în care s-a comportat
medicul de gardă. A primit explicații pentru fiecare manevră, a fost călăuzit
la consult interdisciplinar, a fost îngrijit la fiecare pas. Rana s-a vindecat
frumos, cu o evoluție fără complicații, iar când s-a întors pentru îndepărtarea
firelor de sutură, același medic tânăr, ce nu mai era de gardă, a determinat
pacientul să exclame: „am văzut un model și așa ar trebui să arate și să se
poarte orice doctor”.
Referitor la stagiile din timpul unui an
universitar, un fost student mi-a relatat o parte dintre nemulțumiri. Au avut
chiar și cursuri programate la aceeași oră în locuri diferite și mesaje de
tipul „să nu uitați când este examenul și să veniți”. În schimb, despre un alt
stagiu, tot el a spus „cred că acesta a fost singurul stagiu care m-a pasionat,
doar cardiologia mi-a mai plăcut aproape la fel de mult”. Au avut un asistent
pentru care au învățat, ca să nu îl dezamăgească. „S-a ocupat mereu de noi și
toți colegii ne ziceau «la voi o să fie simplu, că are mereu grijă de voi». Ne
zicea și de o mie de ori același lucru, chiar și fără să întrebăm. Ne răspundea
la orice nelămurire și era atât de drăguț. Zâmbea și ne spunea mereu că
răspundem corect sau ne încuraja [...] toți am fost impresionați. Nu am mai
procedat așa la alte stagii, dar la acesta am vrut neapărat să mergem la
sfârșit să îi mulțumim că ne-a învățat și că a fost cel mai bun asistent al
nostru. I s-au înlăcrimat puțin ochii și nu știa ce să spună ca să treacă
neobservat, iar pe noi ne-a făcut să ne topim și mai mult. A fost așa de
drăguț, a reușit să ne învețe atât de multe, fără «timpi morți», fără stat pe
culoare, și parcă nu avea ceva mai bun de făcut pe lume decât să se preocupe de
învățătura noastră. Când am comis o eroare la examen, imediat m-am gândit:
«N-am zis tot ce trebuia, vai de capul meu. Cum am putut să greșesc asta, nu
pot să cred că am învățat atât de mult și am făcut așa de prost». A observat
starea mea și mi-a spus că a fost ok, m-a întărit să merg mai departe la
următoarea probă. Despre aceasta auzisem de la alți colegi că este cea mai
grea. Am făcut o eroare și deja mă gândeam: «N-am zis din prima, înseamnă că
iau maxim 9, mâine trebuie să iau 10» și nu mă mai puteam concentra. Asistentul
nostru iar a observat că mi se blocase mintea și că eram iar în starea «prost,
prost, prost, prost» și iar m-a încurajat și, deși mă gândeam că m-am comportat
catastrofic, colegii mi-au spus că am răspuns foarte bine și că «dacă nu iau eu
10, cine să mai ia...?» În dimineața aia vomitasem. A fost prima oară în viața
mea când am vărsat înainte de un examen. Dar îmi doream prea mult să mă comport
foarte bine la acest examen. Era singurul stagiu care îmi plăcuse și în sfârșit
îmi plăcea și mie ceva ce făcuse bunicul meu și puteam să iau 10 la ceva ce luase
și el 10. Și mă gândeam și la asistentul nostru pe care nu doream să îl
dezamăgesc. Presupun că exact atunci când îți dorești foarte mult ceva, faci
mai prost. Chiar aș da mărire doar să iau 10, nici n-aș simți că învăț pentru
stagiul ăsta în vară”.
Se pare că într-adevăr a fost un stagiu
care l-a încântat pe fostul meu student. Mi-a scris aproape trei pagini, e
drept și despre lucruri pe care nu le-a apreciat. Pentru că în această
săptămână mi-am propus să abordez exemple pozitive, am să adaug doar cele ce se
potrivesc gândului meu. Studenții au fost mulțumiți și de alți colegi din
catedră, de faptul că a existat înțelegere și li s-a permis să învețe într-o zi
când urmau să dea un alt examen, că au avut și cursuri memorabile: „Când citesc
un curs al domnului profesor ..., parcă îl aud pe bunicu’ atunci când îmi
explica ceva. Folosește cuvintele perfecte.”
Despre un alt curs, după ce li s-a
recomandat să nu mai ia notițe, mi-a istorisit următoarele: „Îl am înregistrat.
Când am ascultat acea înregistrare, m-am simțit atât de inspirat. Dar și în
timpul cursului m-am simțit așa. A spus lucruri de bază, dar care păreau atât
de interesante. Nu știu cum a reușit. Nu știu. A predat generalități. Dar a
fost de aur. N-am mai auzit așa ceva niciodată în facultate. Era suficient de
dur încât să nu miști, chiar mi-era cam frică de el, recunosc, dar juca un
teatru și mergea printre noi într-un mod care te distra și în același timp îți
capta atenția”. Și în acest caz, recitind mesajul pe care l-am primit, am
remarcat modul în care se poate transmite, eronat, un mesaj. Ar fi mult mai
bine ca studenții din ani mai mici să nu mai întrebe, iar studenții din anii
mai mari să nu mai spună cum sunt stagiile, cursurile, profesorii, asistenții,
dacă nu pot relata corect ceea ce se întâmplă. Când eram student, aveam un
prieten care absolvise facultatea în anul în care eu am intrat. De-a lungul
timpului, toate sfaturile și toate descrierile au fost extrem de utile pentru
că erau relatări obiective, relatări ale unui foarte fin observator, ale unui
om care dorea și știa cum să transmită un mesaj către colegii mai mici. O făcea
în mod voluntar, cu plăcere, și tot ce îmi spunea era 100% corect și util.
Chiar nu pot să îmi aduc aminte măcar un sfat eronat în toată perioada în care
m-a ajutat să înțeleg cum se petrec lucrurile și cum este mai bine să învăț și
să mă dezvolt pe tărâmul medical. Atât lui, cât și multora dintre profesorii și
asistenții cu care am lucrat le datorez ceea ce am reușit să învăț.
Este important să ai colegi mai mari. Este
important ca modul de transmitere a mesajelor și informațiilor să se realizeze
colegial. Este posibil să ne întărim și să întărim la rândul nostru sistemul în
care am intrat și din care facem acum parte. Trebuie doar să vrem!