Newsflash

Alt spital desfiinţat

de Alexandru NEAGU - apr. 13 2012
Alt spital desfiinţat
            Produse, materiale şi instalaţii în contact cu apa potabilă. Prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 275/26.03.2012, publicat în Monitorul Oficial nr. 219 din 2 aprilie 2012, a fost aprobată Procedura de reglementare sanitară pentru punerea pe piaţă a produselor, materialelor, substanţelor chimice/ amestecurilor şi echipamentelor utilizate în contact cu apa potabilă. Implementarea acestor proceduri se va realiza de către Ministerul Sănătăţii, prin intermediul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, domeniul de aplicabilitate referindu-se la instalaţiile fixe publice sau private de aprovizionare cu apă potabilă, pentru care se înfiinţează comisiile pentru produse, materiale, substanţe chimice/amestecuri şi echipamente utilizate în contact cu apa potabilă – organisme de specialitate, fără personalitate juridică, care funcţionează în cadrul centrelor regionale ale Institutului Naţional de Sănătate Publică.
            Persoanele interesate în obţinerea avizului sanitar/notificării înainte de punerea pe piaţă a produselor, materialelor, substanţelor chimice/amestecurilor şi echipamentelor care vin în contact cu apa potabilă trebuie să depună dosarul de produs la Institutul Naţional de Sănătate Publică (centrul regional de sănătate publică), avizul urmând a fi eliberat în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data depunerii documentaţiei complete. Produsele, substanţele şi instalaţiile astfel notificate sau avizate sanitar se vor afişa pe site-ul INSP.
            Dezinfectanţii utilizaţi pentru tratarea apei potabile, reglementaţi de Hotărârea Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, cu modificările şi completările ulterioare, sunt exceptaţi de la prevederile prezentei proceduri.
            Desfiinţarea Spitalului Comunal „Dr. Iosif Olariu“ Bozovici, jud. Caraş-Severin. În Monitorul Oficial nr. 215, din 30 martie 2012, a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 226/27.03.2012 privind desfiinţarea Spitalului Comunal „Dr. Iosif Olariu“ Bozovici, unitate sanitară publică cu paturi, cu sediul în comuna Bozovici, str. Tudor Vladimirescu nr. 933, judeţul Caraş-Severin, ca urmare a Hotărârii Consiliului Local al Comunei Bozovici nr. 26/2011 (managementul asistenţei medicale fusese transferat către autoritatea administraţiei publice locale). Componentele bazei materiale ale Spitalului Comunal „Dr. Iosif Olariu“ Bozovici achiziţionate cu finanţare de la bugetul de stat sau cu credite externe garantate de Guvern şi celelalte componente ale bazei materiale, inclusiv stocurile de medicamente, materiale sanitare şi alimente se dau în administrarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, unitate sanitară publică cu paturi din judeţul Caraş-Severin, care le va prelua prin protocol de predare-preluare, semnat de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Caraş-Severin, în numele statului, şi de spitalul respectiv, până la 14 aprilie 2012.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe