Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă

Admiterea la medicină

Viața Medicală
Prof. dr. Peter MANU vineri, 6 septembrie 2013

Surpriza majoră a sesiunii de admitere la facultate a fost, anul acesta, revenirea interesului pentru medicină. În condiţiile în care profesia medicală este încă puternic etatizată, medicii au salarii mici comparativ cu omologii lor din alte ţări, iar statutul social nu s-a îmbunătăţit semnificativ, cum putem explica acest interes brusc crescut? (Dr. A. M.)

 
  Admiterea la facultate este, pentru aproape toţi medicii pe care îi cunosc, un eveniment de neuitat. De aceea, fără niciun efort, mi-aduc aminte de vara anului 1964, anotimpul care mi-a hotărât destinul. Îmi luasem o săptămână de vacanţă, după examenul de maturitate, să aleg între filosofie sau chimie, amândouă la Universitatea Bucureşti. Erau timpuri grele, tata fusese dat afară din postul de conferenţiar universitar şi fusese trimis să lucreze, ca ajutor de contabil, undeva în Piaţa Amzei. Aşa că vacanţa însemna drumul cu tramvaiul 5 până la lacul Floreasca şi cei câţiva lei intrarea la ştrandul Bordei. Aveam cu mine revista „Lumea“, în care se vorbea despre cineva care hotărâse să-şi abandoneze trecutul de muzician, teolog şi filosof şi să devină medic la Lambaréné, în Gabon, Africa Ecuatorială Franceză, o ţară despre care ştiam numai ce se putea vedea în clasorul cu timbre al bunicului meu. Când am terminat de citit, ştiam că vreau să intru, ca Albert Schweitzer, între cei care încearcă să aline suferinţa altora. A rămâne pe plaja lacului mi se părea acum o pierdere de timp de neiertat pentru cineva care voia să dea admiterea la medicină.
   Nu ştiu cum e acum, dar, în acei ani, majoritatea celor care se îndreptau către medicină se pregătea cu meditatori particulari, mai ales la anatomie, cu un an-doi înainte de examen. Eu nu aveam nici timp, nici bani. M-am dus până la facultate, să aflu din ce materii se dă examen (anatomie şi fiziologie, biologie, chimie organică). Erau recomandate manualele după care învăţasem în liceu, pe care le aveam încă acasă, cam zdrenţuite, în coperţi de vinil. Planul pe care mi l-am făcut era simplu. Mi-am spus că, dacă examinatorii vor fi corecţi, atunci vor fi obligaţi să dea note decente cuiva care ştie destul cât să reproducă fiecare cuvânt din manual. Două luni mai târziu, puteam „citi“ în minte fiecare pagină din cele trei cărţi. Aşa că m-am dus la admitere fluierând menuetul lui Boccherini şi am intrat, cu media 8, o notă decentă, al 96-lea din 200 de noi studenţi. În faţa listelor suspendate în cutii de lemn şi sticlă de grilajul din fier forjat, plângeau o mulţime de fete frumoase. Erau şi băieţi cu privirile înceţoşate; fumau „Snagov“; pentru mulţi dintre ei, urma să vină, curând, stagiul militar.
   Anul acesta au plâns, în faţa listelor de la facultate, câteva mii de fete frumoase şi băieţi nervoşi. Cei respinşi şi părinţii lor doresc suplimentarea locurilor. Cifra de şcolarizare este însă imuabilă, aşa că lucrurile vor intra în normal odată cu începutul anului universitar.
   Nu ştiu care e explicaţia interesului crescut pentru medicină, dar mi se pare plauzibil ca motivaţia să fie de ordin personal. Dacă e adevărat, lucrul nu e condamnabil şi nici nu dovedeşte lipsă de altruism. Charity begins at home, aşa încât cineva care doreşte să poată pleca în Europa de Vest sau în America de Nord, pentru a se împlini profesional şi material acolo, nu poate fi considerat, din aceasta cauză, mai puţin capabil de compasiune pentru cei care suferă.
   Aşa că e mai bine, cred, să reformulăm problema în termenii cei mai nesentimentali cu putinţă, adică să aplicăm mecanismele de autocontrol ale pieţei. În acest moment, cererea (numărul de tineri care doresc să intre la facultatea de medicină) depăşeşte cu mult oferta (cifra de şcolarizare). Piaţa controlează acest dezechilibru doar în două feluri: crescând preţul fiecărui produs (diploma de medic) şi/sau crescând oferta (numărul de locuri). În condiţiile în care educaţia medicală a devenit una din puţinele căi care poate asigura prosperitate oamenilor deştepţi şi cinstiţi din România, numărul de înmatriculări la facultăţile de medicină ar trebui cel puţin dublat. Toţi studenţii ar trebui să plătească taxe de şcolarizare substanţiale (identice cu cele plătite de studenţii străini care fac medicina în România), care să permită lărgirea corespunzătoare a corpului didactic şi dublarea salariilor pentru cei care dedică un număr substanţial de ore, în fiecare zi, studenţilor. Finanţarea de la bugetul statului ar trebui să consiste numai în burse sociale şi burse de merit, folosite de studenţii care beneficiază de ele pentru a plăti o parte – mai mare sau mai mică – a costului educaţiei.

 

Aequanimitas este titlul unui discurs rostit în 1889 de sir William Osler, părinte-fondator al medicinii interne în America de Nord; semnifică virtutea de a accepta lucrurile aşa cum sunt.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC