În rândurile de faţă nu mi-am propus să pun în discuţie deciziile politice, economice, de organizare/reorganizare a reţelei de sănătate, respectiv comasările şi reprofilările de unităţi sanitare preconizate şi care urmează a fi aplicate deja în perioada imediat următoare. Mă voi referi la o problemă şi anume: asigurarea asistenţei medicale în anumite regiuni ale ţării, greu accesibile ca distanţă şi căi de acces, aflate departe de centre medicale calificate şi, din perspectiva asistenţei medicale, considerate drept zone cu condiţii grele de muncă, un exemplu tipic constituindu-l regiunea Deltei.

   Spre a evita posibile situaţii grave – cazuri de urgenţă private de asistenţa necesară şi soldate cu decese, ca urmare a lipsei posibilităţilor de intervenţie calificată şi promptă, a problemelor de transport către un centru medical specializat, ar fi fost util, în opinie personală, ca decidenţii măsurilor amintite să identifice aceste zone defavorizate de pe teritoriul ţării şi să hotărască măsuri adaptate, chiar unele excepţii, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de asistenţă ale locuitorilor acestor zone. Generalizarea, uniformizarea aplicării unor decizii de acest tip, fără a ţine seama de unele particularităţi precum cele amintite, nu este o probă de bun management, ci, se poate spune, un fel de „malpraxis“ decizional, pentru că împiedică accesul la servicii medicale cum sunt cele specializate şi de urgenţă.

   Invocarea posibilă, în replică, „avem medicina de familie“ nu este o rezolvare, fiindcă sunt cazuri de urgenţă care pot surveni în afara programului medicului de familie, noaptea de pildă. Este necesară, în aceste zone izolate, şi o unitate cu paturi, unde pacientul poate primi măsurile de prim ajutor, supraveghere continuă şi terapie până la rezolvarea problemelor cu transportul – lipsa mijloacelor de transport, vreme nefavorabilă, căi de acces impracticabile, distanţe mari ş.a. (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.