Principalele
cauze de mortalitate în Statele Unite au înregistrat o scădere continuă în
ultimele decenii, cu puține excepții, la toate categoriile de populație. În
anul 1969 au fost 1.259 de decese la 100.000 de locuitori sub vârsta de 75 de
ani, în timp ce în 2013 numărul deceselor s-a situat la 730 la 100.000 de
locuitori (reducere de 43%). Analiza datelor pe tipuri de boli a arătat că
principalii asasini din societatea americană – bolile cardiovasculare,
cancerul, diabetul și accidentele vasculare cerebrale – au cauzat mai puține
decese, au avut mai puține complicații, iar bolnavii afectați au înregistrat o
creștere a calității vieții și o prelungire a supraviețuirii.
Speranța de
viață în SUA este astăzi de 78,8 ani (81,3 la femei și 76,4 la bărbați).
Printre cei mai importanți factori care au contribuit la aceste progrese au
fost reducerea fumatului, diagnosticarea precoce, îmbunătățirea tratamentului
în diabet, boli cardiovasculare, accidente vasculare cerebrale și cancer și
combaterea timpurie a factorilor de risc.
O subcategorie
de populație, adulții albi de vârstă mijlocie (45–54 de ani), femeile și
bărbații, au avut însă, începând cu anul 1998, o creștere a mortalității cu
0,5% în fiecare an, până în anul 2013. Dacă mortalitatea la acest subgrup ar fi
rămas aceeași ca în 1998, în anul 2013 un număr de 96.000 de americani ar fi
fost încă în viață. Iar dacă din 1998 până în prezent s-ar fi continuat ritmul
scăderii mortalității cu 2% pe an, cum se înregistrase până în anul de
cotitură, ar fi fost evitate 455.500 de decese. Mortalitatea constant crescândă
a adulților albi de vârstă medie și cea a minorităților (african-americani și
hispanici) din societatea americană au înregistrat reduceri (1,8% și respectiv
2,6%) în perioada analizată.
Ce se întâmplă
cu subgrupul de populație albă, nehispanică, în grupa de vârstă 45–54 de ani?
De ce sunt ei mai vulnerabili și ce îi face să aibă un risc de moarte mai mare?
Răspunsul vine de la un cuplu de cercetători de la Universitatea Princeton,
economiștii Anne Case și Angus Deaton, ultimul fiind laureat al Premiului
Nobel. Ei au descoperit că factorii care măresc mortalitatea populației
americane albe adulte de vârstă mijlocie sunt sinuciderile și abuzul de alcool
și droguri. Decesele prin supradozare și boli cronice de ficat, împreună cu
suicidul, întotdeauna asociat cu o depresie profundă, fac diferența față de
celelalte grupe de vârstă și rasă. Între anii 2005 și 2013, sinuciderile în
Statele Unite au crescut de la 10,9 la 12,6 la 100.000 de locuitori.
Analiza în
interiorul subgrupului arată că mortalitatea este și mai mare în rândul albilor
cu educație limitată la studiile liceale, sau chiar mai redusă. Cei din acest
grup primesc cu mai mare ușurință rețete de analgezice opioide de la personalul
medical, au acces la comercianții de heroină ieftină, sunt consumatori
constanți de alcool și au fost cel mai greu loviți de recenta depresiune,
pierzând slujbele pe care le avuseseră și având greutăți mai mari decât alții
să fie reangajați. La acești indivizi s-a remarcat și o restrângere a cercului
social de suport, a numărului celor de la care ar putea primi ajutor.
Analiștii
compară ritmul rapid de creștere a mortalității albilor de vârstă mijlocie din
zilele noastre cu valul de decese din rândurile albilor tineri din prima fază a
epidemiei SIDA din SUA. Dar mai există un element istoric posibil legat de
acest fenomen social: cei care sunt astăzi de vârstă mijlocie erau adolescenți
sau adulți foarte tineri în epoca mișcării hippie (1965–1980), în care
tineretul alb era predominant. Ideologia de încălcare a tabuurilor sociale,
practicată și teoretizată de hipioți, a dus la promiscuitatea sexuală și
răspândirea consumului de droguri și alcool, pe care mulți au continuat-o și
după perioada tinereții. Aceste efecte, ca și nesupunerea și chiar violența
socială, au întunecat progresele aduse societății de mișcarea de independență a
tinerilor hippie, în primul rând cele din domeniul muzicii și literaturii.
La mare
distanță de amurgul unui fenomen social foarte amplu, cum a fost mișcarea celor
care afișau lozincile „Fă dragoste, nu război!“, societatea plătește prețul
unei mortalități care crește continuu de 17 ani, în rândurile celor care au avut
conexiuni directe, sau numai spirituale, cu contestatarii secolului trecut.
