Newsflash
OPINII

Miasma fuduliei

de Dr. Richard CONSTANTINESCU - mar. 25 2022
Miasma fuduliei

Din păcate, mulţi oameni dedicaţi au parte de un final nefericit. Sunt îmbarcaţi și expediaţi în aziluri, unde se sting degrabă și în lacrimi, în loc să fie ajutaţi la domiciliu.

Am deschis ușa de la cameră și scena la care am asistat mi-a pătruns direct în inimă. Lili, cu telecomanda în mâna dreaptă și cu cadrul de mers în stânga ei, la câteva zeci de centimetri de ecranul televizorului, își mișca trupul în ritmul muzicii.

Momentul a fost atât de intens încât nu am perceput ce urmărea. Un boţ de femeie, în pragul vârstei de 91 de ani, izolată de aproape doi ani în casă, din pricina unui nefericit accident, își bucura sufletul cu muzică. De când o știu nu am văzut-o niciodată dansând. Viaţa i-a fost neprielnică și nu i-a permis decât manifestări discrete și anonime.

Mare i-a fost bucuria s-o vadă pe Sabrina în preajmă, mai ales că nu am anunţat-o că o vom vizita. Se rotea în jurul cadrului metalic și o privea curioasă de la înălţimea ei, nu departe de statura lui Lili, o femeie puţintică o viaţă, dar acum și mai prichindea.

De atunci mă tot gândesc la viaţa ei. Și mă întreb: Ce a trăit?, Cum își vede existenţa acum? Trauma războiului, hărţuirea puterii comuniste, asumarea celibatului, implicarea în creșterea și dezvoltarea mamei mele, nepoata ei de soră, drama morţii acesteia. Apoi implicarea în creșterea și dezvoltarea nepotului de soră, adică a subsemnatului, toate împletite cu refuzul de a se înrola în Partid.

De aici și toate necazurile ivite la Judecătorie, unde și-a oferit jumătate din viaţă, fiind un sprijin pentru magistraţii tecuceni, cărora le-a întocmit sute de mii de acte procedurale. Și după toate acestea, a rămas singură într-un apartament.

Cel mai valoros pasaj al vieţii

Despre ce e viaţa? Cum ne-o configurăm? În ce merită să ne investim energia? De o bucată bună de timp îmi pun întrebarea: Ca să ce? Facem ceea ce facem… ca să ce? Tot ceea ce e doar de faţadă, pentru ego, pentru a impresiona reprezintă doar acţiuni în van. Tot zăduful vieţii se pulverizează dacă ultimii ani sunt luminoși.

Evident că întreaga existenţă contează, însă consider că finalul e cel mai valoros pasaj al vieţii. Acolo înţelegi cât te preţuiesc cei din jur. Dacă ai știut să-ţi creezi și să întreţii această proximitate umană. Din păcate, mulţi oameni dedicaţi au parte de un final nefericit. Sunt îmbarcaţi și expediaţi în aziluri, unde se sting degrabă și în lacrimi.

Multe voci au fost și încă sunt care mi-au șoptit acest „sfat”: „Găsiţi un azil, o duceţi acolo pe mătușă, că are pensie, și vindeţi frumușel apartamentul de la Tecuci și cumpăraţi pentru fetiţă unul în Iași!”. Am refuzat aceste îndemnuri și, chiar dacă a fost greu, m-am străduit să-i asigur o persoană care să o viziteze de două ori pe zi, să-i pregătească masa și cele necesare.

Nu-i deloc simplu să găsești o fiinţă care să fie dedicată unei asemenea munci. Aparent am spune că e o activitate firească: aceea a îngrijirii vârstnicilor. Că fiecare ajutăm și, când vine vremea, suntem ajutaţi. Dar nu e nici pe departe așa.

Rușinea de a-i ajuta pe vârstnici

Unii români, mai ales cei fără un venit stabil ori pensionarii încă în putere, se plâng de scumpiri, de cât de nedreaptă e viaţa cu ei, dar dacă vii cu o propunere, dacă le ceri ajutorul și îi asiguri că îi vei recompensa pe măsură, dau înapoi. „Nu am timp”, „Mă dor așa de tare picioarele”, „Eu abia mă pot descurca cu bărbatu-meu” și câte și mai câte explicaţii. Preferă să se jeluiască și să-i asculte și pe alţi plângaci, la posturile de
televiziune, decât să facă ceva.

Mai este un aspect, de care m-a făcut conștient un amic: „Domnu’ Richard, le este rușine că vor fi văzute de vecini că merg să-i hrănească și să-i spele pe bătrâni! Dar știu atâtea profesoare și inginere de la noi care s-au dus și îi curăţă la fund pe italienii cu Alzheimer. Însă acolo nu le știe nimeni. Vara, vin la Roman, se dau mari cucoane, te privesc de sus, le vezi numai la terase și sunt pline de aur la mâini și la gât!”.

Săptămânal sunt contactat de câte un cunoscut care mă întreabă dacă știu pe cineva care să aibă grijă de tatăl, mama, bunica sau unchiul cu Alzheimer sau cu nu-știu-ce boală invalidantă care îi face pe acești vârstnici prizonieri ai dormitoarelor și captivi ai orizontalei.

Sunt sumedenie de doamne, dar și de domni care, după o instrucţie corespunzătoare, ar putea să-și înregistreze și autorizeze la Registrul Comerţului documentele necesare funcţionării ca Persoană Fizică Autorizată – prin care să ofere servicii unor astfel de familii. Familii care caută cu disperare pe cineva care să le ajute în a-i îngriji pe cei dragi.

Însă e mai confortabilă fudulia decât asumarea unui tip de activitate care, da, presupune și igienizarea posteriorului și a axilelor. Orice miros, fie și cel mai aprig al unui suferind la pat, devine parfum în comparaţie cu miasma nătângelii și a mândriei.

Citiți și: Omul este un animal diurn!

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe