Newsflash
OPINII

Izvorul competenţei

de Dr. Vlad STROESCU - dec. 15 2023
Izvorul competenţei

În lipsa unor formatori experimentaţi, nu văd decât trei surse posibile de dezvoltare a unei noi competenţe – și aici mă refer la orice competenţă.

La Congresul de Psihiatrie și Psihologie Legală de la Sibiu, despre care v-am spus că vom mai vorbi, a avut loc, printre altele, o masă rotundă despre Legea 140/2022, a măsurilor de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale și psihosociale. Pe scurt, e vorba despre legea care înlocuiește vechea „punere sub interdicţie”, pe bună dreptate desfiinţată de Curtea Constituţională acum trei ani, cu măsuri mai nuanţate de asistenţă medicală, socială și juridică.

Metodologia legii a scos evaluarea medico-psihologică a acestor oameni, aflaţi în nevoie, din sarcina medicilor (și psihiatrilor) legiști și a pus-o în a psihiatrilor și psihologilor obișnuiţi, „civili”. Mulţi dintre noi, suntem temători și nesiguri să facem ceva cu totul nou, o activitate pentru care ne simţim uneori incompetenţi. 

Dar cum obţinem o asemenea competenţă? Există deja iniţiativa de a organiza cursuri de formare în „expertiză psihiatrică”. Însă, așa cum spunea doctorul Ciprian  Băcilă la acea masă rotundă, nici cei care își vor asuma sarcina de a ne forma nu au o competenţă specială în acest sens. Și pentru ei e o noutate. 

Să se ocupe medicii legiști cu formarea noastră, să ne înveţe ei expertiza pare contrar spiritului legii, care, tocmai, implică faptul că legiștii nu mai sunt competenţi să expertizeze persoanele cu dizabilităţi. Ne putem imagina formări în alte ţări (Franţa are cursuri interuniversitare de expertiză psihiatrică), dar până la o asemenea organizare internaţională, urgenţa numărului mare de pacienţi cu dosare ce așteaptă a fi revizuite nu poate fi amânată.

În lipsa unor formatori experimentaţi, nu văd decât trei surse posibile de dezvoltare a unei noi competenţe – și aici mă refer la orice competenţă. Cazul în speţă e doar un prilej de a trage niște concluzii generale utile vieţii noastre profesionale în plină schimbare.

Mai întâi, studiul atent și extins al literaturii existente. Apoi, că tot vorbeam de urgenţă, formarea prin experienţă. De exemplu, psihiatrii legiști de la noi nu beneficiază, înţeleg, de niciun curs în plus faţă de curriculumul standard de rezidenţiat, ci învaţă meseria pur și simplu pe măsură ce o 
exersează.

În fine, și de departe cel mai important lucru, discuţia cât mai deschisă și liberă între colegii care practică noua competenţă. Mi-a plăcut mult masa rotundă pentru că, în loc să fie un șir de prezentări scorţoase, a fost un dialog efervescent între profesioniști. Îmi imaginez orice curs de competenţă tot așa, nu o dictare stufoasă din cărţi de catedră. O ocazie de a ne sfătui unii pe alţii neîngrădit, despre toate obstacolele și neștiinţele noastre.


Notă autor:

Foto: Pixabay

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe