Născut în urmă cu 100 de ani, într-o familie modestă din Filipeni județul Bacău, Costache Andone nu-și va uita și nu-și va ascunde niciodată copilăria și adolescența umbrite de sărăcie. Norocul său a fost un frate al mamei, profesorul Gheorghe Năstase, dermatolog de prestigiu al Iașiului, care l-a luat sub aripa sa.

Când i-a pus în brațe două tomuri groase de anatomie, învățăcelul și-a exprimat temerea că îi vor trebui câțiva ani să le parcurgă. „Ba ai să le știi pe de rost în două luni, numai că ai să stai cu burta pe carte”, i-a spus cu aer șugubăț vestitul Năstase. Costache Andone nu și-a făcut de rușine ruda, și-a terminat studiile și apoi și-a făcut datoria, luptând și în Al Doilea Război Mondial.

Bazele breslei medicale nemțene

În 1949, la UMF Iași, un grup de tineri medici își aștepta consacrarea didactică. La îndemnul doctorului Gheorghe Iacomi, grupul s-a transferat la Piatra Neamț, unde exista un spital parțial folosit, adică o clădire modernă pentru acea vreme, cu patru etaje, construită de regele Carol al II-lea.

Grupul era format din doisprezece medici care acopereau toate specialitățile. Ei au devenit făuritorii vetrei medicale nemțene, cum puține existau la acea vreme în țară, în afara centrelor universitare.

Din generația acestor întemeietori, ultimul supraviețuitor a fost doctorul Andone, care a murit la vârsta de 96 de ani. El a fost unul dintre principalii inițiatori ai activității științifice din zonă, artizanul Asociației și apoi al Academiei Oamenilor de Știință, singura filială neuniversitară din țară.

Este filiala care a organizat constant manifestări de mare valoare, printre care al patrulea Congres Național de ORL (raritate pentru acea vreme) și reuniunile oftalmologilor și ale chirurgilor din Moldova (cu 28 și, respectiv, 39 de ediții).

 A diagnosticat-o pe Maria Tănase

Nu este lipsit de interes să amintim că Maria Tănase, aflată într-un turneu la Piatra Neamț, și-a pierdut vocea înainte de spectacol. Consultând-o, doctorul Costache Andone a făcut o constatare uluitoare: solista avea o gravă boală a laringelui.

A fost nevoit să-și declare diagnosticul, nu fără a-și primi reproșurile din partea cântăreței: „Fii serios, domnule, doar vin de la București, m-au văzut atâția doctori!” Din nefericire, ea avea să moară peste un an din cauza bolii descoperite de medicul Andone. Așa a ajuns cunoscut în toată țara și nu a existat actor sau cântăreț mai răsărit care să nu îl consulte cu ocazia turneelor făcute în zonă.

 Interesele celorlalți mai presus de ale sale

Cu doi-trei ani înainte de a muri, a făcut un icter mecanic. L-am internat, l-am îngrijit cu atenție și l-am scos din necaz, dar era absolută nevoie de operație, fiindcă avea o litiază biliară cu calculi mari.

Nu a acceptat, mi-a spus că avea un tratament care dizolvă în câteva zile orice calcul – zeamă de ridiche neagră și tămâie. I-am propus să mergem la Cluj (apăruse chirurgia laparoscopică) pentru operație, dar nu a acceptat.

Totuși, peste câteva zile, și-a luat rămas-bun de la fetele de la Policlinica unde era director: „Plec la Cluj, ne vedem peste trei zile!”. A stat mai bine de o lună, a făcut o fistulă colecisto-colică, cu septicemie, a stat câteva zile în comă la reanimare, aproape să-și piardă viața. A venit acasă slab, nu primea pe nimeni și cu greu s-a redresat. Nu știu dacă a mai recomandat cuiva tratamentul cu ridiche și tămâie.

Ar fi nedrept să nu amintim de echilibrul și ambianța familială, asigurate de doamna Mariana, soția lui, care era oricând dispusă să-i stimuleze, cu înțelepciune, acțiunile, dar și să-i tempereze, după caz, entuziasmul nejustificat.

Doctorul Costache Andone nu a fost un veleitar. A pus interesul celorlalți și pe cel al comunității în întregimea sa mai presus de al său. În istoria medicinei nemțene și naționale, el lasă în urmă un nume demn, o amintire de durată, în constelația celor care au prețuit viața și, mai ales, nu au trăit în zadar.