Pentru băcăuani, numele lui Vasile Negel este aproape necunoscut,
deşi în calendarele locale este adesea menţionat. S-a născut la Bacău, la 6
iulie 1854, şi a murit la Iaşi, la 11 iunie 1923. Mediciniştii ieşeni mai pot
auzi de el pe la vreo oră de istoria medicinii ori îi pot zări numele gravat pe
placa din holul rectoratului UMF „Gr. T. Popa“. În plus, o fotografie este înrămată
pe unul dintre stâlpii din interiorul muzeului de istoria medicinii. O vreme,
un bust din acelaşi muzeu, deşi îl reprezenta pe Vasile Bejan (1852–1923), era
prezentat ca fiind al lui Vasile Negel; într-o zi, un descendent al familiei
Bejan şi-a recunoscut înaintaşul şi a corectat eroarea.
Tânărul băcăuan şi-a făcut studiile liceale
la Iaşi şi a studiat medicina la Paris, unde şi-a susţinut teza de doctorat cu
tema „De la syphilis rénale“. Un an
mai târziu, în 1883, a revenit în ţară. Şi-a început activitatea medicală la Iaşi,
ca profesor suplinitor la catedrele de dermatologie şi histologie. La 20
septembrie 1888, a devenit profesor definitiv la catedra de anatomie patologică.
Studenţii din anul III îl întâlneau lunea şi miercurea, când susţinea
prelegerile, iar pe caietul unui tânăr aspirant ieşean am găsit notat, în
dreptul numelui profesorului Negel: „Anatomia pathologică. Curs: Boalele de
ficat. Boalele sângelui, a encephalului şi ale meningeloru; Lucrări practice:
Vineri de la 8–10 a.m. în localul Laboratorului, sub conducerea Dlui Prof. V.
Negel şi Dlui Preparator Dr. Al. Pilescu – anul şcolar 1896–1897“.
Activităţii didactice i-a adăugat implicarea
în dotarea laboratorului de anatomie patologică, crearea unui muzeu şi a unei săli
de microscopie. Întreaga perioadă cât a activat ca profesor şi-a concentrat
atenţia către sporirea bazei materiale a disciplinei, dar mai ales creşterii ştiinţifice
şi morale a studenţilor şi medicilor cu care interacţiona. S-a aflat printre
fondatorii Societăţii Anatomice şi a fost membru în comitetul de redacţie al
Gazetei medicale din Iaşi şi a Analelor Casei Spitalelor şi Ospiciilor Sf.
Spiridon din Iaşi. A fost epitrop al Epitropiei „Sf. Spiridon“, iar între 1916 şi
1919 a ocupat funcţia de decan al Facultăţii de Medicină din Iaşi. Activitatea
publicistică a fost constantă şi consistentă.
A fost numit medic şef al „consultaţiilor de
pe lângă spitalul Sf. Spiridon“, ulterior a devenit medic primar prin concurs,
la secţia I medicină internă. În 1911–1912, a suplinit, ca profesor, catedra de
medicină internă a clinicii I medicale, devenită vacantă după decesul
profesorului Ludovic Russ jr. (1849–1911). S-a implicat, împreună cu Al. Brăescu
şi C. Thiron, în susţinerea înfiinţării unui spital de psihiatrie la Iaşi,
necesar la acea vreme pentru zona Moldovei şi pentru învăţământul medical ieşean.