Cel puțin două întâmplări m-au determinat să scriu acest
material. În urmă cu câteva luni am pornit în căutarea mormântului unui medic
român, trecut la cele veșnice în primii ani ai secolului XX. Sursele pe care le
consultasem indicau ani și locuri diferite în care s-ar fi sfârșit și în care
s-ar fi odihnit resturile pământești ale acelui doctor. Într-unul din
cimitirele primului sat în care am ajuns, mi-a atras atenția un mormânt
înconjurat de un grilaj care abia se mai vedea dintre buruieni. Crucea, înclinată,
avea săpat un nume, care se distingea cu greu. Lesne de citit era titlul celui
care-și dormea somnul de veci: „Doctor”. Am putut să descifrez doar „Doctor
Petru”. Restul numelui, ca și fotografia, dispărută, au rămas o taină. Nici
preotul din sat nu avea în catastife vreo informație despre răposatul medic.
Când revăd imaginea mormântului, mă gândesc la sătenii care l-au jelit pe
doctor și la câtă alinare trebuie să le fi adus acesta în vremea când mergea
din casă în casă, prin glod, cu o servietă și câteva medicamente.
Cealaltă întâmplare e de fapt o întâlnire recentă. Auzindu-mă
vorbind la un eveniment medical, o bătrânică a venit înspre mine și mi-a spus:
„Și părinții mei au fost medici. Dar nu erau importanți precum cei despre care
ați povestit. Erau doi medici de țară în sudul țării”. Chiar dacă „Fototeca” a
prezentat figuri marcante ale medicinii românești, consider că despre fiecare
medic de țară, din orice urbe și din orișice vreme trebuie scris și vorbit.
Sacrificați, umiliți și uitați, miile de medici necunoscuți, despre care
istoria medicinii nu pomenește, au scris, au alinat multe familii și au adus
bucurie în inimile multor români.
Despre doctorii Aronovici, Dumitrescu și Băluș și-or mai aminti
urmașii lor sau cei care alcătuiesc istorii locale. Sau îi vor găsi
mediciniștii și doctoranzii care își pregătesc vreo teză – în cazul în care
consultă adânc arhivele bibliotecilor.
Dr. Dimitrie Aronovici s-a născut în 1857 la
Botoșani și a absolvit Facultatea de Medicină din București cu teza „Câteva
considerațiuni asupra perioadei prodromice în paralizia generală” (1888). A
fost intern al Spitalelor civile, medic militar în perioada 1888–1892 și medic
de plasă între 1892 și 1896. Cei din fostul județ Dorohoi l-au avut ca medic
primar și s-au mândrit că un Cavaler al „Coroanei României” (ordin primit în
1894) le oblojește rănile. Dr. Aronovici a fost membru al redacției revistei
„Spitalul”, în care a publicat, atunci când timpul i-a îngăduit, diverse
articole.
În anul 1859 se năștea, în familia Dumitrescu din Capitală, Ioan
C. Dumitrescu. A urmat medicina, în 1892 susținându-și în fața comisiei
examinatoare teza „Formele megalospleniei în paludism”. Imediat după
finalizarea studiilor a fost numit medic de plasă, iar apoi a funcționat ca
medic al spitalului din Petreștii de Sus (1892–1893), al spitalelor din
Budești, Poenari și Vălenii de Munte (1894–1895), al spitalelor rurale din
Țăndărei și Urlați, iar de la 1 august 1900, locuitorii din Oltenița l-au avut
ca medic o vreme.
Născut în Dorohoi, la 11 decembrie 1871, dr. Miron Băluș și-a făcut studiile medicale în
București, definitivându-le cu o lucrare despre „Rezecția simpaticului cervical
în tratamentul gușei exoftalmice”, în 1898. Intern prin concurs al Eforiei
Spitalelor Civile, membru în redacția revistei „Spitalul”, Cavaler al Ordinului
„Coroana României”, dr. Miron Băluș, venit din nordul țării, a îngrijit bolnavi
ca medic de plasă în județele Olt și Gorj. De asemenea, a fost medic al
spitalelor din Vălenii de Munte și Mozăceni (jud. Argeș) și, de la mijlocul
primului deceniu al sec. XX, a devenit medic în Târgu Jiu.
Când mai treceți prin vreun cimitir, nu vă duceți doar la
locurile de veci ale celor din familia dumneavoastră. Aruncați o privire în jur
și îndreptați-vă către mormintele acoperite de iarbă și de uitare și luminați o
clipă memoria celor uitați de semeni.
