Despre profesorul Gabriel Socor, oftalmolog şi
fiziolog, cel care a pus bazele medicinii experimentale ieşene, dar şi muzician
şi filantrop, am scris în urmă cu trei ani în „Viaţa medicală“. În Muzeul de
Istorie a Medicinii al UMF „Gr. T. Popa“ Iaşi, i-am creat un spaţiu special, în
care sunt expuse diplome, cărţi cu autograf, un preparat anatomic, fotograme,
mulaje şi un poster ce ilustrează activitatea sa.
În anul în care mă documentam pentru o
comunicare ştiinţifică, pentru reuniunea anuală a oftalmologilor, unde iniţiasem
o serie de evocări ale personalităţilor acestei specialităţi, căutam să aflu
mormântul profesorului Socor. Vizita la Cimitirul Armenesc din Iaşi, în care se
scria că ar fi fost îngropat, nu a dat rezultatele scontate. Cei care se ocupau
de administrarea cimitirului nu permiteau accesul şi mi-au spus că nu au în
registre numele celui despre care pomenisem. Nici în cimitirul comunei
Grajduri, conform relatărilor din alte surse, nu am putut afla răspuns întrebării
mele. Aşa încât, multă vreme, am rămas cu mâhnirea de a nu fi identificat
mormântul.
În urmă cu un an, am hotărât să revin în
Cimitirul Armenesc. În timp ce priveam monumentele funerare, de după biserică
apare o femeie. „Căutaţi pe cineva?“, mă întrebă ea, în timp ce-şi lega
baticul. Îi explic în câteva cuvinte rostul aflării mele în cimitir. Mă aşteptam
la un răspuns similar cu cel pe care-l primisem prima oară. Surpriză! „Apăi
domnu’ Socor e aici, aproape. Tocmai ce-am făcut curat şi pe la mormântul lui.
După ce băietu’ mieu a ras muşchiul de pe monument, că nu se mai vedea nimic,
s-o putut citi pe cruce cine e. Uitaţi aici.“
Apropiindu-ne, am putut vedea
fotografia, sub care era înscris, în semicerc: „Profesor doctor Gabriel Socor. Născut la 15/28 august
1818. Mort la 29 august 1928“. Meşterul care dăltuise în piatră aceste date greşise
anul naşterii: 1818 în loc de 1849.
Lichenii crescuseră şi acoperiseră soclul
crucii din piatră, făcând aproape imposibilă identificarea numelui şi a
fotografiei. Femeia aceasta, ce îngrijeşte biserica şi cimitirul împreună cu
fiul ei, a adus o fărâmă de cunoaştere istoriei medicinii şi comunităţii
armenilor din România. Textul de faţă este şi o formă prin care vreau să-mi
exprim recunoştinţa faţă de Tanti Maria, femeia care grijeşte de Cimitirul
Armenesc.
Revenind la profesorul Socor, la Direcţia
Judeţeană Iaşi a Arhivelor Statului, am identificat o fotografie de grup din
anul 1922, în care profesorul Socor şi soţia sa se află alături de Partenie,
episcopul Romanului, Mihai Negruzzi, fost primar al Iaşiului, dr. Vasile Răşcanu,
Christian Malhasovici, Anibal Ciurea şi alţii.
