Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  EDUCAȚIE  »  Istoria Medicinei

Răniții din Primul Război Mondial

Viața Medicală
Dr. Al. TRIFAN vineri, 2 octombrie 2015
     Pentru a afla cum erau îngrijiți răniții din prima conflagrație mondială apelăm astăzi, după un secol, la memorii. În biblioteca din pod se află trei dintre acestea: Le feu (Journal d’une Escouade) de Henri Barbusse, Krieg de Ludwig Renn, în traducere franceză, și „Din viața familiei I. C. Brătianu. Războiul 1914–1919“ de Sabina Cantacuzino.
     Cartea  Le feu de Henri Barbusse a fost deseori invocată de propaganda pacifistă și antirăzboinică de orientare marxistă din secolul trecut. Vom face referiri numai la capitolul XXI: „Postul de ajutor“. Imaginile sunt de coșmar: după ce răniții se târau prin tranșee, întâlneau un medic care, vociferând pentru a păstra un spațiu liber în fața valului de răniți înghesuiți la intrarea în adăpost, practica în plin aer pansamente sumare. În tot acest timp el și ajutoarele sale se plângeau că nu s-au oprit o noapte și o zi întreagă, dintr-o muncă supraomenească. Postul de prim ajutor avea două intrări, foarte joase și foarte strâmte, la nivelul solului, după care urma o galerie în pantă, ca o conductă de canalizare. Pentru a pătrunde în post, soldații trebuia mai întâi să se întoarcă și să meargă de-a-ndăratelea în acest tunel strâmt prevăzut cu trepte. Înăuntru aveau impresia că nu mai rămânea loc nici de coborât, nici de urcat. În torentul de lamentații și gemete, printre răni deschise, în decorul de cavernă, o grămadă era strânsă în fața unei pânze de cort întinsă din tavan până la podea. În spatele ei, la lumina unei lămpi de acetilenă, se făceau injecții antitetanos. Când pânza se dădea la o parte, strălucirea lămpii de acetilenă lumina fețe disperate și forme în zdrențe care se împingeau pentru a nu pierde rândul.
     Un aviator povestește: „De sus din cer, duminică dimineața, am zărit linia de foc cu cele două șiruri de tranșee. Între cele ale nemților și ale noastre (franceze, n.n.), se distingeau două aglomerări animate, ca niște grăunțe negre răspândite pe un nisip gri. Se celebra, de ambele părți, slujba de duminică. Coborând cu avionul mai jos, am auzit două invocații identice: «Gott mit uns!» și «Dieu est avec nous!». Închipuiți-vă aceste două mase asemenea care înalță rugăciuni identice și totuși contrare“.
     Un alt martor și combatant, de data aceasta în tranșeele germane, Ludwig Renn descrie, în cartea sa Krieg, drumul parcurs din prima linie a frontului până la postul de prim ajutor: „Mergeam prin pădurea moartă. Arborii și ramurile păreau argintii și fără frunze sub limpezimea lunii. Ajung la un rambleu și un luminiș unde nu sunt decât tărgi acoperite cu pânză de cort. Aceștia sunt morții. O licărire roșie trece printr-o deschizătură la nivelul solului. Deasupra capului șuieră un șrapnel. Cobor treptele. La dreapta, doi medici, sub strălucirea albă a lămpilor de acetilenă, examinează partea de sus a unei coapse goale. Nu sunt toți răniți. Un adjutant se vaită și geme tot timpul, deși nu are nicio leziune corporală“.
Ludwig Renn alături de tineri veniți în vizită la Academia de Arte din Berlin (1959) 
     După o pansare sumară, răniții care pot merge sunt evacuați într-un adăpost în spatele frontului, pentru a fi preluați de o ambulanță, care întârzie să vină. Adjutantul ce fusese îngropat într-un crater de obuz își continuă scenariul său lamentabil. În disperare de cauză, răniții se târăsc mai departe de front. În pivnița unui sat în ruine sunt întâmpinați de un medic, care face tot ce poate pentru a împiedica infectarea plăgilor, erizipelul fiind cea mai frecventă complicație. După o noapte petrecută în această haltă, răniții sunt evacuați mai departe către spitalul teritorial instalat într-o mânăstire. Aici, devotamentul maicilor nu reușește decât rareori să împiedice apariția gangrenelor, dar medicii se confruntă și cu „răniți psihic“, ce suferă de „nevroza de tranșee“, studiată printre alții și de Sigmund Freud. Uneori ele se transformă în psihoze și sfârșesc cu sinuciderea.
     Ocuparea Bucureștiului, în toamna lui 1916, de trupele germane a condus la organizarea unor spitale de campanie. Despre acestea scrie în amintirile sale Sabina Cantacuzino, soția doctorului Costache Cantacuzino, ce avea numeroase rude în familia Brătianu. Unul dintre aceste spitale, cel cu nr. 108, a fost organizat de doamnele din înalta societate bucureșteană în clădirile azilului de bătrâni. Sub conducerea autoarei cărții „Din viața familiei I.C. Brătianu. Războiul 1914–1919“, acest spital a funcționat tot timpul ocupației. Au beneficiat de el răniții români, cei germani fiind tratați în Spitalul Brâncovenesc, rechiziționat de trupele nemțești în acest scop. Soțul autoarei, doctorul Costache Cantacuzino, medic șef al Eforiei Spitalelor Civile, a fost destituit din funcție și arestat de autoritățile stabilite de germani, făcând parte din familia Brătianu.
 
     Autoarea memoriilor face ecoul resentimentelor față de ocupația germană și de membrii partidului conservator: Petre Carp, Al. Beldiman, Marghiloman și Costache Lupu, care au pactizat cu vrăjmașul, instituind o autoritate guvernamentală nelegitimă, opusă celei care se afla în refugiu în Moldova.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.