Vedem o tânără din Iași căreia îi plăceau studiul și frumosul, îmbinând iubirea pentru o floare cu cea pentru chimie, ca o simbioză între om și natură.

La Facultatea de Știinţe din Iași, destinul îi va fi modelat de dascăli ca P. Poni, A. Obregia, G. Spacu. În 1919 absolvă chimia, cu rezultate excelente. Este numită preparator, apoi asistent în cadrul aceleiași facultăţi. În 1920 se transferă la Cluj-Napoca în calitate de șef de lucrări la Laboratul de chimie anorganică. Tot aici își va definitiva și teza de doctorat, susţinută în 1922. De asemenea, va face parte din școala de chimie anorganică și analitică a profesorului Spacu. Devine prima femeie doctor în chimie din România, formată în învăţământul românesc interbelic, deschizătoare de drumuri pentru dezvoltarea chimiei la noi. În 1930 primește gradul de doctor docent. Între anii 1948-1953 va fi decan al Facultăţii de Chimie Cluj și rector până în 1957. În 1951 înfiinţează Institutul de Chimie, organizat pe trei secţii – chimie anorganică, chimie organică, chimie-fizică –, conducându-l până în 1970. Publică peste 250 de lucrări de specialitate, primind de la Oficiul de Stat pentru Invenţii mai multe certificate de autor pentru invenţii, cum ar fi: procedeu de obţinere a uraniului din minereuri; procedeu de mărire a flotabilităţii minereurilor; metodă de separare a aurului de minereurile aurifere etc.

Arta de a explica limpede

Având o concepţie știinţifică mobilizatoare despre rolul și funcţiile învăţământului superior, a urmărit ca tineretul să aibă un rol activ, iar relaţia profesorilor cu studenţii să fie constructivă. Tinerilor le-a subliniat mereu că nimeni nu știe totul, iar încăpăţânare în munca de cercetare nu există. Ca profesor, considera că trebuie să fii bine pregătit pentru explicaţii precise și clare. Principiile ei erau: a soluţiona, a îndrăzni, a fi încrezător! Problemele trebuiau soluţionate cu o documentaţie serioasă, folosind metode moderne de investigare în noile concepţii pentru interpretarea rezultatelor. Întreg auditoriul era impresionat de erudiţia și claritatea expunerilor, de arta de a explica limpede cele mai dificile noţiuni, de precizia și exactitatea logică a ideilor.
Prin ţinuta academică, înfăţișarea elegantă, privirea pătrunzătoare, ea avea o putere de seducţie specială, captând atenţia tuturor. Se așeza la catedră, îmbrăţișa sala de curs, stăpânită doar de dorinţa de a-i stimula și cointeresa pe studenţi. Cursurile sale îmbinau perfect latura teoretică cu cea practică, întâlnirile din laboratoare sau consultaţiile individuale cu dezbaterile asupra problemelor solicitate. Îi capta și cointeresa pe toţi în rezolvarea problemelor studiate, spre a gândi logic, știinţific, pentru descoperirea fenomenelor chimice.

Combinaţii complexe, studiate în amănunt

Primele lucrări știinţifice le publică împreună cu profesorul Gheorghe Spacu și se referă la sărurile complexe de magneziu. Abordează și singură o serie de alte subiecte din vasta clasă a combinaţiilor complexe, atingând foarte multe dintre aspectele și întrebările ridicate de ele. Variind condiţiile de sinteză și utilizând diferiţi liganzi, a obţinut combinaţii noi, a cercetat proprietăţile fizico-chimice ale substanţelor din diverse puncte de vedere: stabilitate, solubilitate, structură, utilizări practice, aplicând variate procedee de investigaţie – chimice, termice, electrice, optice, izotopi radioactivi. A urmărit influenţele reciproce ale participanţilor la reacţiile de sinteză, folosind diferiţi liganzi și săruri ale elementelor din întreg sistemul periodic.
Printre alte lucrări au fost studiile despre amine metalice, descoperind factorii determinanţi pentru un număr mare de noi compuși. A studiat afinitatea electrică a componentelor structurii complexe, influenţa anionului în grupa organică și ligandul în general asupra proprietăţilor de serie din cadrul aminelor metalice. A ajuns la rezultate interesante, studiind săruri duble în mediu anhidru, stabilind caracterul complex al proprietăţilor fizice și chimice. A studiat ioni complecși, puţin sau deloc cunoscuţi, precum cianat, telurite, telurate. Preocupările sale au dat naștere la numeroase aplicaţii practice, iar metodele ei analitice au dus la determinarea diferitelor tipuri de ioni studiaţi. După o lungă perioadă de activitate știinţifică, aceasta întreprinde și alte cercetări ample asupra problemelor esenţiale ale chimiei anorganice. Pentru prima dată studiază combinaţiile complexe și particulare din clasa polielectroliţilor. Studiile sale de debut au fost cercetări asupra izopoliacidului și heteropoliacidului de siciliu, fosfat și bariu, asupra acidului molibdic, wolframic, alte săruri.

Metode noi de lucru

Raluca Ripan și echipa sa au folosit metode noi de lucru, moderne, cum ar fi polarografia și variantele ei, cromatografia și electrocromatografia, spectroscopia și radiocromatografia și utilizarea izotopilor radioactivi pentru elucidarea problemelor ce ridică constituţia la baze și reactivi, ca și anumite proprietăţi particulare ale acizilor și combinaţiile lor, eliminându-se metodele clasice, insuficiente.
În domeniul izopoliacizilor, cercetările au dus la găsirea de soluţii apoase de acid boric și soluţii concentrate de acid fosforic, sistematizând unele numere considerate relative ale teoriei chimice de soluţii concentrate. Studiul acizilor periodici a făcut obiectul multor lucrări, contribuind la cunoașterea constituţiei și bazicităţii acizilor pe care le formează, capacitatea ortoperiodică pentru a acţiona ca ligand în compoziţia metalelor de cupru și argint în valenţe excesive (III), capacitatea iodului heptavalent de constituire a ionilor centrali,în compușii lor având ca ligand ionii de molibden sau tungsten (wolfram).

Cercetări cu aplicaţie în industrie

În domeniul polielectroliţilor, cercetările s-au concentrat asupra sintezei proprietăţilor fizico-chimice și caracterului complex al noilor grupe ce au în compunere un ion central, un ion metalic (P1Si) și un metal (Co, Fe, Ni etc.), unde metalele de aceeași natură, dar de valenţe diferite, sunt în întregime altele. Unele rezultate ale cercetărilor sale și-au găsit aplicaţia în industrie, în operaţiuni care implică separarea, concentraţia ori analiza diferitelor elemente (Bi, Mo, Re, Te, Au).

Multe dintre realizările sale au făcut obiectul congreselor internaţionale de chimie (Lisabona, Geneva, Paris), dând prilejul la interesante discuţii știinţifice. Datorită activităţii știinţifice bogate, a conlucrat cu savanţi din întreaga lume, a participat la reuniuni și congrese internaţionale, iar lucrările ei au ajuns cunoscute pe tot mapamondul.
Titlul de doctor honoris causa este un omagiu adus atât personalităţii Ralucăi Ripan, cât și știinţei românești, iar reţeta succesului acestei femei remarcabile constă în spiritul creator și nobil prin năzuinţele sale, ce i-a îmbrăcat personalitatea complexă în triplul rol jucat de-a lungul vieţii: educator, profesor, cercetător știinţific.