Sfârșitul verii și începutul
toamnei aduc împreună, întru comemorare, pe doi dintre cei mai
importanți medici scriitori români: Victor Papilian (17 iunie 1888
– 15 august 1956) și Ion Biberi (21 iulie 1904 – 27 septembrie
1990). Această evocare îmi aduce aminte de o întâmplare petrecută
la un seminar de istoria medicinii. Într-o dimineață de primăvară,
la o oră neprielnică discuțiilor despre trecut și oricărui
demers cultural, mă aflam în fața unor studenți mediciniști. Era
pentru a două oară când ne întâlneam. Îmi propusesem să
vorbesc despre știința medicală și arta literară. Deschizând
volumul „Gaură-n cer“ al copleșitorului, prin enciclopedism și
bunătate, C. D. Zeletin, la capitolul dedicat lui Victor Papilian,
încep să citesc: „O erudiție extraordinară, un om ieșit din
comun, cumpănind două poveri uriașe, medicina și arta, pe umărul
lui de Atlas…“. De prin banca a treia sunt brusc întrerupt de un
student: „Da, Atlasu’ de anatomie, a lu’ Papilian!“. Îl
remarcasem de la primul seminar. Pomenea frecvent că e de pe lângă
Slatina și că venise la Iași de curiozitate. Oltenitatea sa
hipertrofică îmi amintea de Pandrea, al cărui prenume îl și
purta – Petre.
Ființe multidimensionale, Papilian
și Biberi se întâlnesc în dorința de cunoaștere a omului, de
înțelegere antropologică a ființei umane, în responsabilitatea
etică ce au manifestat-o față de creație, precum și în
abordările din incidențe variate ale operei lor. S-au întâlnit în
paginile „Universului literar“, unde semnau articole și
recenzii, în reclamele editurii ce le anunța noile cărți –
„Dincolo de râu“ și „Cercuri de apă“ – la finele
deceniului al patrulea al secolului trecut.
Victor Papilian
Omul
„trepidant, plin de sine, plin de activitate“, cum era
caracterizat Papilian de către Octavian Șuluțiu în „Jurnalul“
său (editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975), autorul „Nuvelelor
oltenești“ (editura Ramuri, Craiova, 1946), susținătorul
înființării învățământului superior la Craiova, era
revendicat apăsat ca oltean în lucrarea „Oltenia“ (editura
Ramuri, Craiova, 1943), volum colectiv avându-i ca autori pe
Alexandru Marcu, Nifon Criveanu și Constantin Rădulescu-Motru.
„Medicina a fost un obiect de predilecție al oltenilor („Oltenia“,op.cit.,
p. 141), iar „mehedințeanul“ Victor Papilian, născut la Galați
(unde tatăl său, Constantin Papilian, era medic militar), onora
zona, chiar dacă activa la Cluj, ca profesor de anatomie, antropolog
și director al Institutului de Anatomie.
Ion Biberi – „Doctor din 1924.
Medic al disp. P.C.A. din T.-Severin“ – este menționat ca făcând
la rândul său parte din „grupul oltenilor epocii 1919–1940,
care au îmbrățișat cariera medicală“, alături de alți 178 de
colegi. După finalizarea studiilor, aceștia „au revenit la matcă
și s-au devotat serviciului medical din Oltenia.
„Trebue să
subliniem însă că o bogată pletoră de forțe literare pornite
din colțurile oltenești și unele păstrându-și organice legături
cu regiunea matcă activează în câmpul publicisticei române
actuale unii mai intens și mai strălucit dotați, alții mai
puțin...“ („Oltenia“, op.cit.,
p. 103). Cei doi, Papilian și Biberi, se întâlnesc și aici, în
paginile acestui consistent volum, ca „scriitori apreciați“ și
distinși oameni de cultură.
Ion Biberi, „omul singuratic, pliat
pe sine însuși, ținând la distanță intersectările
perturbatoare printr-o curtoazie fină și rece“ (C. D. Zeletin,
„Distinguo. Eseuri. Evocări. Scriitori medici. Convorbiri“,
Editura Vitruviu, București, 2008, p. 307), era „printre puținii
romancieri ai vieții lăuntrice”, după cum scria Șerban
Cioculescu („Apecte epice contemporane“, în Revista Fundațiilor
Regale, an. II, nr. 7, 1 iulie 1937, p. 182).
Familiarității cu medicina și
literatura li s-a adăugat aceea a morții. Papilian și Biberi au
cugetat la moarte, fiecare în felul său. Ambii au fost dominați de
spaima cunoașterii realității morții. În analiza cărții
„Thanatos“ (Fundația pentru Literatură și Artă Regele Carol
II, București, 1936), Mircea Eliade nota: „Alături de dl Cioran,
dl I. Biberi este singurul care a putut scrie în limba românească
coherent și totuși colorat, vibratil, sensibil, despre experiențele
abisale. Spre deosebire de dl Cioran, care n-a încercat să exprime
metodic și lucid stările de neliniște, de spaimă și de «furtună»
organică, dl I. Biberi nu și-a cruțat nicio osteneală ca să pună
oarecare ordine în aceste experiențe fundamentale. «Thanatos»
este una din puținele cărți, în care tema agoniei, a spaimei și
a morții, este dominată de autor“ („O carte despre moarte“,
în Revista Fundaţiilor Regale, an. III, nr. 8, 1 august 1936, p.
439).
În anul 1946
și în cei care au urmat, cei doi intelectuali s-au plasat diferit
față de regimul proaspăt instalat – Papilian în temniță,
Biberi la „Savoy“. Organul Partidului Comunist Român,
„Scânteia“, se întreba, cu cinci zile înaintea alegerilor:
„Cine a spus că intelectualii români sunt blazați, incapabili de
entuziasm?“ În timp ce Papilian trăia închisoarea, Biberi îl
asculta pe „intelectualul cu vaste perspective, omul de cultură“
Lucrețiu Pătrășcanu: „Gheorghe Gheorghiu-Dej și-a format
înainte de închisoare, și în timpul închisorii, o solidă
cultură. Aceasta i-a dat putința (…) ca să transforme Doftana,
nu numai într-o adevărată școală de caractere, dar o școală de
iluminare, o adevărată Universitate“. Biberi se alătura
„savanților care erau chemați în primele rânduri ale
reconstrucției“ unei Românii noi, după spusele tovarășului
Dej. Acesta a dorit să le transmită intelectualilor că se va crea
o țară care îi va respecta. „Făcându-se ecoul ascultătorilor,
scriitorul și cărturarul Ion Biberi a mulțumit în cuvinte calde
tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej pentru luminoasa sa expunere. «Am
asistat la un expozeu de înalt nivel intelectual, a spus dl Biberi,
și alături de această discuție de fixare de poziții doctrinale,
s-a ținut să se fixeze și temeliile muncii efective pentru
ridicarea condiției culturii și cărturarilor români. Cărturarii,
intelectualii au ascultat cu emoție expozeul făcut, căci este
pentru prima oară când un guvern românesc înțelege să ridice
problema culturii la rangul unei probleme de stat. Acest lucru este
un fapt într-adevăr relevant pentru guvernul actual». Și
vorbitorul exprimă toată recunoștința intelectualilor pentru
grija guvernului față de cultură și oamenii ei“ (Scânteia,
seria III, an. XVI, nr. 678, vineri, 13 noiembrie 1946, pp. 1, 3).
Ion Biberi
Prezența lui Ion Biberi în acea
savantă adunare, dar mai ales absența ulterioară a studentului
Petre de la seminarii, mă determină să închei această scurtă
evocare cu rândurile celui care nu iubea „șmecherlâcul“:
„Intelectualul român e un timid, fiindcă instinctiv își dă
seama că originalitatea cinstită (fără șmecherie) implică un
mare risc. El are tot felul de formule la îndemână: «Am multă
autocritică…»; «Creația implică bani, laboratoare, unelte
costisitoare…»; «Dacă m-aș fi născut francez, german sau
englez, atunci…»; «Românului nu-i rezistă celula» (…)
Intelectualii noștri sunt niște înfricați. De aceea ei au nevoie
să fie neapărat profesori universitari, laureați și academicieni“
(Victor Papilian, „Marea timiditate“, Universul literar, XLVIII,
nr. 23, sâmbătă 10 iunie 1939, p. 6).
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
