În
ziua de 8 decembrie a anului 1979, la sediul Comitetului Central al Partidului
Comunist Român, profesorul Gheorghe Scripcaru, rectorul de atunci al
Institutului de Medicină şi Farmacie Iaşi, însoţit de conf. dr. Nicolae Cozma,
secretarul comitetului de partid al institutului, s-au prezentat în faţa preşedintelui
republicii, Nicolae Ceauşescu. I-au înmânat un mesaj, o plachetă comemorativă şi
un album, cu prilejul împlinirii unui secol de la înfiinţarea IMF Iaşi. La
acest moment au participat şi tovarăşii Ilie Verdeţ, Constantin Dăscălescu,
Dumitru Popescu, Suzana Gâdea, Ilie Rădulescu şi Eugen Proca (acesta din urmă,
ministru al sănătăţii).
Prin
decret prezidenţial, Nicolae Ceauşescu, preşedintele Republicii Socialiste
România, a conferit Ordinul „Meritul Ştiinţific“ clasa I Institutului de
Medicină şi Farmacie din Iaşi. La acea întâlnire, Ceauşescu a ţinut să sublinieze rolul jucat de doi „activişti politici şi de stat
progresişti“, profesorii Constantin Parhon şi Vasile Răşcanu, care „au făcut
totul pentru dezvoltarea României pe calea socialistă – şi, desigur – în condiţiile
vechiului regim, şi-au adus contribuţia la lupta împotriva dominaţiei
burghezo-moşiereşti şi străine“. Cadrelor didactice şi studenţilor, le-a
adresat „îndemnul de a urma acest exemplu, de a deveni buni revoluţionari,
patrioţi, pentru a-şi servi în orice împrejurări patria, cauza socialismului“.
Unul din profesorii
care se doreau model pentru studenţi, Vasile Mârza, se lăuda că tipărise
manifeste şi materiale de propagandă pentru Partidul Comunist şi scria în
revista „Cronica“ (nr. 71 din 8 oct. 1971): „Veneau tovarăşi, îmi aduceau
materialele, le multiplicam, le trăgeam la geştetner, pe urmă le predam
studentului de atunci Octav Costăchel. Mi se trimiteau ziare de partid în limba
franceză, ne adunam la mine sau la tov. Niculi şi le traduceam. Când am fost în
străinătate, am procurat şi am adus cărţi progresiste (...) folosite în munca
de educaţie politică. (...) Trebuia multă ingeniozitate şi mult spirit de
sacrificiu“. Acesta, care „militase pentru orientarea Moldovei spre Moscova“
(cf. Ion Căciuleanu, Slujire, Ed.
PIM, 2005), după trecerea în eternitate a profesorului Gr. T. Popa, chiar dacă
îi datora acestuia formarea sa, a considerat că e mai profitabil să oculteze
trecutul ce-l lega de mentorul său, atât public, cât şi prin necitarea numelui
acestuia în lucrările ştiinţifice.
Înainte
de centenarul IMF şi de vizita conducerii acestuia la Bucureşti, Ion Iliescu,
prim-secretar al PCR la Iaşi, inaugurase şi vizitase noua clădire a
Institutului de Medicină şi Farmacie. Aceasta fusese construită pentru studenţii
farmacişti şi stomatologi, având 26 de săli de lucrări practice, 32 de
laboratoare de cercetare destinate cadrelor didactice, 25 de laboratoare pentru
studenţi şi o aulă de festivităţi – „C. I. Parhon“ – cu 300 de locuri. În presa
vremii se consemna faptul că „baza materială a Institutului, care asigură în
condiţii optime procesul de instruire a studenţilor, s-a dezvoltat vertiginos
în anii construcţiei socialismului“. Datorită „grijii partidului şi statului,
preocupărilor factorilor de conducere ai Institutului“, s-au dat în folosinţă
numeroase spaţii de învăţământ.
Unii din cei pomeniţi mai sus au adus şi susţinut dictatura, simplismul şi tirania fişei
secrete, un sistem care a întreţinut
violenţa individuală prin lovitura pe la spate, prin spionaj şi curse perfide (Gr.
T. Popa). Dacă, în perioada instalării regimului comunist, trecutul strivea pe
cei ce-şi făceau loc în noile structuri, unul din mecanismele antielitei fiind
distrugerea valorilor interbelice, astăzi, remanenţele active ale antielitei
procedează într-un fel similar, făcând tot ce le stă în putinţă pentru a şterge
urmele memoriei marilor personalităţi ale medicinii româneşti. Despre această
categorie de personaje, Gr. T. Popa, patron spiritual al Universităţii de
Medicină şi Farmacie din Iaşi, ar fi spus că sunt capabili de a „merge cu
fierul roşu până la celulele nervoase, pentru a frige ideile şi scoarţa
cerebrală, mai înainte ca ele să fi germinat“.