Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  EDUCAȚIE  »  Istoria Medicinei

Naşul, naşa şi şantajul. Un mare cardiolog – sperjur!

Viața Medicală
Dr. Mihail MIHAILIDE vineri, 13 septembrie 2013

Eminent cardiolog şi ministru al sănătăţii în două guverne succesive, Aurel Moga a fost unealta folosită de autorităţile comuniste pentru înlăturarea lui Iuliu Haţieganu de la conducerea Clinicii medicale I din Cluj. Ce crede dr. Mihail Mihailide că s-ar fi putut afla în spatele acestui episod ruşinos, citim la rubrica Medicii şi morbul puterii.

Iuliu Haţieganu, căruia nici nu este necesar să-i pronunţi prenumele, profesorul Haţieganu, aşadar, a rămas, după mai mult de şase decenii de la trecerea sa în eternitate, un personaj legendar în lumea medicală a Clujului, ba chiar şi în aceea a ştiinţei medicale naţionale. S-au succedat generaţii de medici – elevi şi elevi ai elevilor săi răspândiţi pe întreg teritoriul ţării –, alţii vor urma, şi rar se va întâmpla să nu-şi amintească vreunul, la greu, măcar una dintre maximele sale, risipite cu dărnicie. A fost acel Hipocrate al românilor care nu numai că a profesat medicina patru decenii, restituind sănătatea conaţionalilor, ca internist – clinican de o particulară penetranţă a fenomenelor morbide, călăuzit de neabătute principii deontologice –, dar a creat Şcoală – a fost primul profesor de Clinică Medicală şi primul decan al Facultăţii de Medicină cu predare în limba română din Cluj –, a fondat publicaţii de specialitate şi a scris, rămase încă de utilitate „Tratat elementar de semiologie şi patologie medicală“, împreună cu Ioan Goia, ori „Clinică şi patologie medicală – probleme şi lecţiuni“ (în colab.), a făcut cercetare ştiinţifică, şi-a ajutat urmaşii merituoşi să urce treptele ierarhiei universitare. A empatizat cu pacienţii, dovedind înţelegere, compasiune, bunătate, a fost iubit de oameni din toate păturile sociale pentru umanitatea sa. Participant la Marea Unire de la Alba Iulia şi membru în Consiliul Dirigent, Iuliu Haţieganu este cel care a emis cugetarea perenă „Conştiinţa naţională înseamnă mai întâi recunoştinţă şi respect înaintaşilor, apoi răspunderea şi grija urmaşilor“. Şi totuşi, s-a găsit cineva – o unealtă în mâna acaparatorilor puterii după instalarea Guvernului Groza – nimeni altul decât cel pe care-l destinase succesor, care să-l lovească mişeleşte, înlăturându-l de la conducerea Clinicii Medicale I. Ignobila faptă a avut ca vârf de lance pe Aurel Moga, un eminent cardiolog, răsplătit ulterior de regimul comunist cu titluri şi funcţii – între care aceea de ministru în două guverne succesive Ion Gh. Maurer –, privilegii şi onoruri pe care le-ar fi dobândit şi pe merit, fără să recurgă la jalnica trădare a părintelui său profesional. Iatroistoriografii caută o explicaţie a acestei ignominii: Aurel Moga ar fi fost manipulat de Mihail Kernbach (1895–1976), profesor de medicină legală, în acel moment, decan „ pe linie“ al Facultăţii clujene, şi de către acoliţii săi de la Uniunea Naţională a Studenţilor Români (organizaţie de sorginte comunistă). Multe decenii s-a încercat ca această brutală eliminare a celui supranumit „un Davila al Ardealului“1 să fie dată uitării, biografii lui Aurel Moga – în buna tradiţie a scrierilor de acest fel de la noi, asemănătoare, în marea lor majoritate, unor panegirice funebre – ridicând în slăvi cardiologul şi „uitând“ să menţioneze păcatele omului… După decembrie ’89, un articol apărut în revista „22“, semnat de Radu Iftimovici, şi lucrările fundamentale ale istoricului medicinii Florea Marin2 restabilesc adevărul. În fond, nimic nou sub soare, în materie de abjecţie naţională! După acest „atentat“, colegii l-au numit cu ironie pe Moga – „Brutus“, cu referire la geralului roman care, deşi locotenent al lui Iulius Cezar, a luat parte la conjuraţia împotriva lui, fiind unul dintre asasini. R. Iftimovici, citat de Florea Marin, relatează că la înmormântarea lui Haţieganu (6 septembrie 1959, n.n.) „Profesorul Moga venise special de la mare, unde era într-un scurt concediu. Era bolnav, palid şi transpirat. Contractase o febră pe litoral, abia se ţinea pe picioare. A dorit însă să fie de faţă şi în calitate de rector al IMF. Cuvântul său – cald, plin de recunoştinţă şi admiraţie pentru tot ce a realizat fostul său maestru întru propăşirea medicinii clujene, transilvane şi pentru întreaga ţară. Vocea era sugrumată de emoţie, făcea pauze ca să respire. Discursul său îndurerat a impresionat şi mişcat până la lacrimi întreaga asistenţă, care, în acel moment uitase modul brutal în care Moga îl înlocuise pe Haţieganu la conducerea Clinicii Medicale I.“ Înainte de a încerca o sinteză a paginilor din volumul iatroistoricului Florea Marin cu referire la episodul înlăturării din învăţământul universitar medical clujean a lui Haţieganu de către discipolul său, trebuie să citez şi cartea devotatei văduve a cardiologului, Emanuela Aurel Moga: „Memorii din penumbră“3, o biografie care nu eludează niciunul dintre momentele petrecute de cei doi soţi, cu o excepţie: cel referitor la eradicarea veneratului Maestru. Dar penibilul episod nu este pomenit, nici măcar în treacăt, în cuprinsul şirului de alocuţiuni ocazionate de comemorarea a 75 de ani de la naşterea academicianului A. Moga şi a unui an de la deces de către numeroşii vorbitori de-atunci (Ioan Baciu, Ioan Goia, Victor Preda, Roman Vlaicu, Ştefan Hărăguş, Ion Păcurariu, Dumitru Rădulescu, Corneliu Dudea, Ion Zegreanu, Ioan Orha, Nicolae Stăncioiu, Pavel Pitea, profesori sau profesori docenţi ori academicieni, somităţi ale biologiei şi medicinii4).
Ne aflăm în 1948 – anul consolidării stalinismului în România. Rezoluţia şedinţei plenare a CC al PMR din 10–11 iunie 19485 consemnează în formulări specifice epocii succesul obţinut de partid în alegerile din martie acelaşi an, dar şi ascuţirea luptei între lagărul imperialist şi antidemocratic – având în frunte imperialismul american – şi cel antiimperialist şi democratic – condus de  URSS, dar mai ales faptul că procesul de dezvoltare a democraţiei populare în ţara noastră decurge în condiţiile continuării luptei de clasă, care „îmbracă forme variate şi tot mai ascuţite“. Sunt enumeraţi duşmanii, între care unii deja învinşi: PNŢ – judecarea şi condamnarea conducerii, dizolvarea partidului, agentură a imperialismului anglo-american; înlăturarea grupului capitalist tătărescian din guvern; izgonirea monarhiei; succesul reformei monetare; respingerea încercărilor de a îngloba România în planul Marshall… Este explicată necesitatea continuării luptei de clasă şi se atrage atenţia asupra propagandei bisericii catolice şi a altor secte religioase împotriva regimului popular. E, de asemenea, indispensabilă o „purificare“ în rândul intelectualilor de diferite profesii, a celor care nu aderaseră – ca majoritatea, de altfel – la politica moscovită importată de comuniştii români. Între aceştia, la Facultatea de Medicină din Cluj, era vizat profesorul Iuliu Haţieganu. „În cazul hotărârii eliminării prof. Haţieganu din câmpul activităţii medicale (educative, spitaliceşti şi ştiinţifice) clujene, lucrurile au evoluat cu prudenţă, dată fiind personalitatea copleşitoare şi popularitatea de care se bucura maestrul în rândul cetăţenilor de toate vârstele şi de toate etniile ce locuiau străvechiul oraş Cluj, adevărată inimă a Ardealului.“6 I se „trecuseră cu vederea“ până în acel moment multe, cum ar fi participarea la greva studenţilor români din iunie 1946 (despre care scrie cu lux de amănunte în „Memoriile“ sale, Valeriu Anania7/Bartolomeu Anania, fostul arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, atunci student la Teologie, dar şi medicinist), implicarea în manifestaţiile patriotice ale timpului ş.a. A fost ales cu perfidie, pentru îndepărtarea profesorului, Aurel Moga, cel pe care Haţieganu îl destinase urmaş, cardiolog excelent, dar care „a fost dispus să plece steagul conştiinţei sale, acceptând «pactul cu diavolul»“. Astfel încât, în dimineaţa de 7 decembrie 1948, conferenţiarul Aurel Moga, susţine în faţa întregului personal al Clinicii – mobilizat în amfiteatrul care astăzi poartă numele lui Haţieganu – un discurs fulminant, un rechizitoriu neobişnuit prin duritate şi expresii în lumea academică, amestecând în filipica sa jumătăţi de adevăruri cu minciuni, făcând afirmaţii tendenţioase şi omiţând, intenţionat, situaţii din trecut deja clarificate. „Procurorul“ de ocazie sosise flancat de M. Kernbach, de secretarul de partid al Clinicii şi de cel al IMF. Iar acuzaţiile erau următoarele: profesorul Haţieganu ar fi avut între cele două războaie mondiale, îndeosebi în timpul guvernării lui Ion Antonescu o „atitudine net reacţionară“, acceptând să fie rector al Universităţii Regele Ferdinand I (1941–1944); a fost decorat de germani; a patronat acordarea de titluri Doctor Honoris Causa unor oameni de ştiinţă din Italia (atunci fascistă), ar fi transformat Clinica medicală I în „sanatoriu particular“, a favorizat nepotismul (cu referire la dr. Oct. Fodor, ginerele său, viitorul academician); a fost propus ca ministru în guvernul trădătorilor (?); a avut o atitudine cosmopolită şi a desconsiderat ştiinţa şi pe savanţii sovietici. M. Kernbach „s-a asociat rechizitoriului – ceea ce a dat demascării girul oficial. Acuzaţiile au fost reluate şi la şedinţa de «luare în primire» a Clinicii Medicale I de către noul profesor, Aurel Moga.“8 (…) Acuzatorul trecea în mod voit sub tăcere faptul că, în perioada 1941–1944, profesorul Haţieganu refuzase oferta de a fi numit ministru al Educaţiei Naţionale, preşedinte al Societăţii culturale româno-germane şi chiar aceea de a participa la mai multe congrese ştiinţifice în Germania şi Italia. Atitudinea sa de protejare a medicilor evrei era, de asemenea, cunoscută opiniei publice la acea dată, dar ignorată voit de acuzator. Moga se făcea a-i fi străin faptul că la ambulatoriul clinicii consultaţiile erau gratuite, ba chiar bolnavii săraci erau ajutaţi pecuniar să-şi procure medicamente9. Sfătuit, Haţieganu a acceptat să nu vină la Clinică în dimineaţa acelei zile, când urma a fi înlocuit, hotărându-se în familie să fie prezent doar Octavian Fodor. Asistenţa a fost siderată, Fodor a revenit acasă palid şi răvăşit. S-a vehiculat în culise părerea că rechizitoriul a fost întocmit de Kernbach, la sugestia conducerii de partid, Moga făcând doar oficiul de a-l citi… Florea Marin relatează că într-o şedinţă la regiunea de partid, imediat ulterioară evenimentului, schimbarea conducerii Clinicii Medicale I a fost considerată una necesară şi revoluţionară, „de îndepărtare a elementelor burghezo-moşiereşti, care cultivau misticismul şi naţionalismul în Clinica Medicală I şi în întregul centru medical clujean“… Între participanţii la această şedinţă s-ar fi aflat şi Mihail Roller, falsificatorul istoriei României, personaj cu numeroase „trăsături“ psihopatologice. Iatroistoricul Florea Marin demontează în cartea sa, punct cu punct, pe bază de documente şi mărturii, fiecare dintre acuzele puse în sarcina lui Haţieganu, dar reproducerea lor depăşeşte cadrul acestui articol. Un alt fapt este – în mod inexplicabil – eludat de biografi, anume acela că Aurel Moga a devenit membru de partid, ba chiar a fost membru supleant al CC al PCR (12 aug. 1968 şi 29 nov. 1974). Nici chiar soţia sa care, cu o admiraţie ieşită din comun stimulată de ceea ce reprezenta ca valoare intelectuală şi, probabil, matrimonială, tovarăşul său de viaţă, afirmând „Eram gata să trăiesc în umbra lui dacă trăiam alături de el. Mai târziu aveam să-mi dau seama că trăiam, de fapt, prin el şi pentru el“, nu consemnează „în clar“ evenimentul aderării la PMR şi, ulterior, a cooptării în CC al PCR. „Manolica“ – astfel alintată de Aurel Moga – susţine că activitatea la Crucea Roşie a soţului său i-a prilejuit acestuia un contact nemijlocit cu problematica socială. „Pe de altă parte, ca medic a avut prilejul să cunoască o seamă de activişti de partid care se resimţeau de pe urma anilor grei ai ilegalităţii şi erau internaţi în Clinică. Ei în primul rând l-au introdus pe doctorul Aurel Moga într-un domeniu care-i era străin: în preocupările politice. Fireşte, eu simplific aici lucrurile, sugerând doar punctul iniţial al unui proces de clarificări care aveau să dea muncii sale de medic, activităţii sale ştiinţifice şi didactice un sens mai deplin şi o deschidere mai largă spre realităţile vremii. Subliniez aceste împrejurări deoarece ele fixează momentul din care a început să se simtă, să devină şi să rămână până la sfârşitul vieţii un intelectual angajat, profund implicat în viaţa social-politică a ţării.“
În cel mai fiabil document pentru informaţii în acest caz – dicţionarul „Membrii CC ai PCR (1945–1989)“ în coordonarea Floricăi Dobre (Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2004), lucrare apărută sub egida Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fişa ergobiografică a lui Aurel Moga se prezintă astfel: născut la 1 nov. 1903, în satul Veştem, comuna Şelimbăr (judeţul Sibiu, n.n.). Preparator (onorific) la Clinica Medicală I din Cluj, în 1926. Asistent în 1927, şef de lucrări în 1939, conferenţiar la Clinica Medicală II din Cluj în 1940. Membru de partid din 1947 (PMR). După înlăturarea lui Haţieganu – profesor de Cardiologie în Clinica acestuia (1948–1966), rector al IMF Cluj (1950–1966), profesor de Cardiologie la IMF Bucureşti (1966–1973), ministru al sănătăţii şi prevederilor sociale (1 nov. 1966 – 9 dec. 1967) şi ministru al sănătăţii (9 dec. 1967 – 5 iul. 1969). Membru supleant al CC al PCR (12 aug. 1968 – 29 nov. 1974). A devenit membru titular al noii Academii (2 iul. 1955), a fost ales preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei RPR (1966–1974), apoi preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale (1969–1977). A fost în două rânduri deputat în Marea Adunare Naţională: 1965–1969 şi 1969–1975. În 1963, a primit titlul de om de ştiinţă emerit. A fost decorat cu ordine ale RPR şi, mai apoi, ale RSR. O ascensiune socială, iată, triumfală! Încetează din viaţă la 19 aug. 1977, în Bucureşti.
În cartea Emanuelei Aurel Moga informaţiile sunt intricate – fragmente din autobiografii ale savantului cu relatări ale autoarei despre preocupările soţului său. Aflăm astfel că între 1921 şi 1926, tânărul Moga a fost student al Facultăţii de Medicină din Cluj. În iunie 1927 îşi susţine teza de licenţă, numită atunci teză pentru obţinerea titlului de Doctor în Medicină şi Chirurgie, care se elibera  în numele „Majestăţii Sale Regelui Ferdinand I-iu“… „Fiind apreciat ca un element muncitor, prof. Iuliu Haţieganu mi-a propus, în 1929, să mă specializez în boli de inimă, pentru a putea lucra apoi pe linie universitară.“ Astfel încât în 1929–1930, cu recomandarea profesorului, se va specializa în Cardiologie, la Paris, în Serviciul celebrului Henri Vaquez. Reîntors, conduce laboratorul de EKG, făcând cercetări de cardiologie. Viitorii soţi se cunosc şi se căsătoresc în 1934, la Cluj; „nuntă reeditată la Bucureşti, tot în cadru restrâns, de data aceasta cu familia mea, naşă fiind scriitoarea Georgeta Cancicov“, îşi aminteşte Manuela. Şi tot ea spune că toată viaţa au fost chiriaşi.„N-am avut niciodată o casă a noastră, în sens de proprietate. Dar oriunde am fi locuit, chiar în condiţii de provizorat, cum s-a mai întâmplat, ştiam să facem dintr-o încăpere, fie ea şi modestă, un adevărat cămin: ne simţeam acasă acolo unde eram împreună, noi doi.“ Convingându-se repede că are de-a face cu o „personalitate exponenţială“, şi simţindu-se „pe deplin realizată din moment ce trăiam pentru un om care se dăruise în întregime unei munci nobile şi generoase“, Manolica e de acord să aibă statutul de… casnică. Îşi descrie soţul ca fiind identic cu sine însuşi în cei 40 de ani de convieţuire, dar şi mereu altul: „previzibil şi în acelaşi timp surprinzător, fiind simultan sau devenind rând pe rând tandru, sobru, spontan, calculat, vesel, grav, spiritual, meditativ, reţinut, expansiv, meticulos, exuberant – fără stridenţe, fără ostentaţie, într-un echilibru perpetuu al firescului.“10 Orele de masă erau respectate cu sfinţenie iar punctualitatea sa era proverbială… Se refugiază, după Dictatul de la Viena, împreună cu ceilalţi universitari, la Sibiu, unde va fi medic la Clinică dar şi la Spitalul Militar. Chiar şi în aceste condiţii, Aurel Moga realizează lucrări pe care le susţine oral sau le publică. Într-o „Dare de seamă asupra şedinţelor Societăţii Ştiinţelor Medicale din Cluj-Sibiu, pe anul 1943“, lucrare apărută sub îngrijirea dr. Aurel Moga, secretar general, şi dr. Cornel Meţianu, secretar, la „Tiparul Institutului de Arte Grafice Dacia Traiană“ S.A., se publică procesele-verbale ale şedinţelor (cum am spune astăzi), cuprinzând atât probleme organizatorice, programul tematic, din păcate şi necroloage (prof. dr. Mihai Zolog), cât şi comunicările înscrise la ordinea de zi (câteva publicate şi în reviste). Unele reuniuni sunt tematice, d.ex., cele consacrate transfuziei sau tifosului exantematic. Preşedinte al Societăţii pe anul 1942/1943 va fi ales prof. dr Gh. Popoviciu, directorul Clinicii infantile. Aurel Moga se dovedeşte foarte activ, iar ca secretar general – extrem de meticulos. În acelaşi an (1943), dar la Tipografia „Cartea Românească din Cluj, Sibiu, str. Şaguna 17“, şeful de lucrări Aurel Moga simte nevoia să publice o broşură cuprinzând „Titluri şi lucrări“ – împlinise 40 de ani, obicei care astăzi nu se mai poartă, înlocuit fiind de un CV enumerativ şi laconic asupra materialelor ştiinţifice redactate de titularul autobiografiei. Fascicula repectivă (40 de pagini) e subîmpărţită în capitole: I. Studii, titluri şi funcţiuni (aflăm că în 1921 a absolvit liceul „Gh. Lazăr“ din Sibiu şi că, în timpul specializării în Clinica profesorului Vaquez, a fost ales vicepreşedinte al Asociaţiei Medicilor Români la Paris); II. Activitatea didactică. Conferinţe (între care: „Digitala şi Ouabaina, cu proiecţiunea unui film“, 1931); III. Participarea la congrese (1933 – al doilea Congres Naţional de Tuberculoză; 1937 – al doilea Congres Naţional de Radiologie şi Electrologie Medicală); IV. Lucrări şi comunicări ştiinţifice (începând cu „Lobita tuberculosă“, teza sa din 1927. Comunicările sunt prezentate în rezumat).
În continuare, Manuela îşi portretizează prietenii, numeroşi, între care pe Lucian Blaga şi pe Emil Racoviţă. Revenit după război în oraşul de la poalele Feleacului, universitarul Aurel Moga îşi face elevi, va avea discipoli – în buna tradiţie a Şcolii medicale clujene. Prof. dr. Ion Zăgreanu arată că de fapt el este cel care a introdus metoda electrocardiografică în Clinica Medicală I, perfecţionându-se, cu mari eforturi de susţinere financiară, la Viena (unde lucra ilustrul cardiolog Wenckebach). Şi nu s-a mărginit numai în a studia această metodă complementară de diagnostic în bolile cardiovasculare… Este interesant că, într-un volum colectiv apărut la Editura Politică, Aurel Moga îşi aminteşte de mentorul său (!), scriind: „Iată de ce, cu drept cuvânt, spunea maestrul nostru Iuliu Haţieganu, medicul trebuie să fie veşnic student. Cred că această idee se poate aplica cu o egală îndreptăţire în orice altă profesiune. Nu înseamnă că putem fi tineri ca vârstă. Înseamnă însă că întreaga noastră viaţă trebuie să o consacrăm studiului problemelor legate de activitatea noastră profesională (…)“11 Acad. Marin Voiculescu şi dr. doc. I. Orha scriau într-o evocare că „Aurel Moga devine la noi în ţară iniţiatorul cercetării de tip populaţional, epidemiologic, în bolile cronice netransmisibile“. Şi desigur, în primul rând în cele cardiovasculare. Din cartea văduvei sale, dar şi din cuprinsul textelor omagiale din volumul „In memoriam Aurel Moga“, rezultă că, sosit la Bucureşti pentru a îndeplini funcţiile cumulate de ministru al sănătăţii, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei RSR, apoi de preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale, va elabora „un plan unic şi amplu de cercetare în care să se încadreze atât eforturile institutelor de cercetare de specialitate, cât şi cel al catedrelor, urmărind reabilitarea unei triple activităţi: cercetare, învăţământ, practică…“ În calităţile sale oficiale a călătorit în destule ţări europene ori în China prietenă, a cunoscut personalităţi (M.G. Candau, director general al OMS, dr. Leo A. Kapiro, director regional pentru Europa al OMS ş.a), dar nu întotdeaua a putut fi însoţit de Emanuela… Înapoiat de la Stockholm, unde între 10 şi 15 septembrie 1956 participase la cel de-al doilea Congres European de Cardiologie, relatează aprobativ noile forme de organizare ale manifestărilor ştiinţifice (fără rapoarte şi lucrări de sinteză, dar cu mese rotunde, simpozioane, filme ştiinţifice, discuţii, demonstraţii, vizite în laboratoarele extrem de diversificate etc.) şi încheie astfel: „Dacă ne-am întreba cum de a reuşit o ţară relativ mică să obţină o asemenea situaţie în medicină (profesorul Parkinson arătase că «cei care lucrează în domeniul ştiinţelor medicale în această ţară au ridicat Suedia la rangul de mare putere în cardiologie»), ar trebui să căutăm răspuns în ultimă analiză în calităţile omului, în calităţile poporului suedez, a cărui hărnicie, cinste, conştiinciozitate în muncă sunt proverbiale“.
Opera sa ştiinţifică este importantă şi reflectă rezultatele cercetărilor sale începute după 1950 şi continuate aproape trei decenii. De referinţă sunt: „Ateroscleroza“ (1963); „Hipertensiunea arterială“ (1970); „Cardiopatiile cronice majore“ (1974). Dar şi colaborarea sa la „Tratatul de Medicină Internă“ (1955–1957), apărut sub îngrijirea acad. N. Gh. Lupu şi la cele două volume „Medicina Internă“, sub redacţia sa şi a acad. I. Bruckner12. Se păstrează la Biblioteca documentară de Istoria Medicinii Bucureşti, discursul „Problema Medicinii Interne“, rostit într-o şedinţă solemnă de recepţie (12 martie 1975) de prof. dr. Ion Bruckner, cu ocazia primirii sale în rândul membrilor Academiei RSR, înscriindu-se în seria nouă a discursurilor de recepţie iniţiată de Academie. Răspunsul la discursul viitorului academician este dat de acad. Aurel Moga. Ambele texte sunt construite exemplar iar finalul intervenţiei acad. Moga este apoteotic când citează portretul medicului ideal, întruchipat de Hipocrate, descris de istoricii medicinii: „Calm şi eficient, uman şi corect, prompt dar precaut, învăţat şi dornic de a învăţa pe alţii, nerăbdător să dobândească şi să dea cunoştinţe… incoruptibil şi pur… figura celui mai mare dintre medici nu e pierdută ci a câştigat cu trecerea timpului“. Moga ar fi trebuit să-şi amintească – citându-l pe Hipocrate – paragraful din Jurământul de care orice medic este dator să ţină seama: Jur (…) să respect pe cel care m-a învăţat această artă (medicina, n.n.) la fel ca pe propriii mei părinţi (…). Să deducem că Partidul, în legătură cu Haţieganu, l-a obligat să fie un sperjur?
Personajul malefic în orchestrarea nefericitei destituiri a fost profesorul de Medicină legală Mihail Kernbach, în acel moment decan al Facultăţii de Medicină din Cluj. În pofida provenienţei dintr-o familie onorabilă (tatăl, medic), a unei foarte bune instrucţii profesionale – bursier al Fundaţiei Rockefeller, stagii la Halle, Berlin, Viena, Lyon etc. – medicul Kernbach era, în baza unor documente recent descoperite, carierist, corupt, amoral şi oportunist. Înscrierea în partidul comuniştilor şi dorinţa de a se evidenţia în faţa reprezentanţilor acestuia avea ca scop să ascundă apartenenţa sa de lungă durată la PNŢ – Maniu (1922), de care se lepădase, a şefiei deţinute în fruntea organizaţiei medicilor peneţişti (1937), a legăturilor notorii cu legionarii, chiar şi în timpul „rebeliunii“, a sprijinului acordat personal de Iuliu Maniu şi de ministrului justiţiei, Istrate Micescu, spre a ocupa postul de director al Institutului Medico-Legal din Bucureşti, profitând de îmbolnăvirea gravă a lui Nicolae Minovici. Dar, în momentul când a cerut să i se transfere de la Cluj la Bucureşti şi Catedra, întâmpinând opoziţia Consiliului profesoral al Universităţii bucureştene, s-a „supărat“ şi a apelat la nepotul său Eduard Mezincescu, cerându-i să-l înscrie la comunişti! Dorinţă ce i s-a îndeplinit. Arhiva CNSAS13 cuprinde declaraţii concordante şi documente credibile privind arghirofilia şi versatilitatea acestui medic legist, care vor fi prezentate pe larg cu un alt prilej. De asemenea, „pe surse“, cum se spune acum în argoul gazetăresc, dar nu numai14 s-a crezut că M. Kernbach ar fi participat la activitatea desfăşurată de o comisie internaţională instituită în aprilie 1943, în scopul elucidării asasinatelor din pădurea Katin. Kernbach ar fi descoperit şi susţinut adevărul: asasinatele fuseseră comise de sovietici şi nu de germani. Ar fi intrat în Partid, temându-se şi de posibilele repercusiuni ale rezultatelor expertizei sale, devenite nefavorabile noilor prieteni. Adevărul este că, uzând de funcţia sa directorială, Kernbach l-a trimis la Katin în Polonia pe dr. Alexandru Birkle, specialist de înaltă competenţă, elev al lui Mina Minovici, care a reprezentat guvernul Antonescu la exhumări. După 23 august, Birkle, a fost declarat criminal de război, a trăit fugar iar familia sa a fost năpăstuită… Kernbach ar fi deci acela care l-a determinat pe Moga să-şi lovească şi să-şi înlăture părintele profesional, „duşmanul poporului“ Iuliu Haţieganu! În 1950, Kernbach a fost dat afară din Partid, după ce devenise la Cluj rector, dar, cu noi şi eficiente pile (acad. C. I. Parhon) a ocupat în final catedra de profil de la Iaşi.15 Pe de altă parte, Moga ar fi fost şantajat de oamenii Partidului în legătură cu dosarul soţiei sale, implicit şi al său. Naşul său de cununie fusese Mircea Cancicov, mare avocat, ministru ţărănist în mai multe guverne, profesor la Drept, membru al Academiei Române, ulterior condamnat politic 20 de ani şi decedat în temniţele comuniste. Naşa – amintită cu „discreţie“ în cartea sa de memorii de Manuela Moga – era scriitoarea Georgeta Mircea Cancicov, din anturajul de doamne al Mariei Ion Antonescu. Aceste două elemente de „dosar“ – naşul şi naşa – erau suficiente pentru a bara accesul oricăror promovări în acele timpuri. Deci, sperjurul cardiologului ar fi avut la bază un şantaj.
1. Cf. Victor Ciobanu

2. Florea Marin, „Iuliu Haţieganu“, Ed. Medicală Universitară „Iuliu Haţieganu“, Cluj-Napoca, 1999

3. Emanuela Aurel Moga, „Memorii din penumbră“, Ed. Albatros, Bucureşti, 1984

4. Institutul de Medicină şi Farmacie Cluj-Napoca, „In memoriam Aurel Moga“, Şedinţă comemorativă, cuprinzând şi lucrarea inedită „Istoricul şi problematica actuală a cardiologiei clinice“ de Aurel Moga, Litografia IMF Cluj-Napoca, 1979 (Document aflat în custodia Bibliotecii documentare de Istoria Medicinii, Bucureşti)

5. Cezar Stanciu (editor) „Documente Fundamentale ale regimului comunist din România (1948–1989)“, Ed. Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2012

6. Florea Marin, op. cit. p. 164

7. Valeriu Anania, „Memorii“, Ed. Polirom, 2008, pp. 110-140

8. Florea Marin, p. 167

9. Florea Marin, p. 107

10. Emanuela Aurel Moga, op. cit, p. 17 şi urm.

11. Emanuela Aurel Moga, op. cit. p. 61

12. Ion Bruckner, Nicolae Baltă, „Personalităţi ale Medicinii Interne româneşti din a doua jumătate a secolului XX – Contribuţii la cunoaşterea dezvoltării şi promovării specialităţii“, Ed. Academiei de Ştiinţe Medicale, Bucureşti, 2012

13. Arhivele CNSAS, Dosar I/143874, Kernbach Mihail

14. Gheorghe Scripcaru, Medicina legală în România, Ed. Cugetarea. Iaşi, 2000,
pp. 132-133

15. Arhivele CNSAS: La Iaşi, M. Kernbach intră în vizorul Securităţii locale. În legătură cu epurarea lui Haţieganu, un informator arată că activitatea acestuia susţinută de profesorul devenit comunist Daicoviciu pentru eliminarea lui Haţieganu nu a fost aprobată de CC al PCR. De atunci M.K. şi-a pierdut încrederea în faţa Partidului

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC