„Om popular pentru blândețea și
generozitatea sa proverbială”, „un om iubit, înțelegător și cu largi vederi
umanitare”, așa îl descria filosoful, scriitorul și omul politic Ion Petrovici
(1882–1972) pe unchiul său, dr. Constantin Petrașu – fratele tatălui, în
cartea de amintiri „De-a lungul unei vieți” (Editura pentru Literatură,
București, 1966).
Născut în Tecuci, la 1 septembrie 1844,
Constantin Petrașu a urmat studii medicale în București și Paris. În capitala
Franței și-a încheiat pregătirea medicală cu teza „De la tuberculose
péritonéale étudiée principalement chez l’adulte: anatomie pathologique et
formes cliniques”.
Despre dr. Constantin Petrașu, primul
născut în familia Neculcea și Catrina Petrovici, avem informații valoroase și
de la vărul acestuia, Nicolae Petrașcu, scriitor și diplomat. Acesta notează
despre doctorul Petrașu că „dat de un tată împovărat cu o casă de copii, la un
stăpân în Galați, la negustorul Mitache Gabroveanu, deși fusese premiant în
școala primară, după câteva luni el fugi de acolo și cu greutăți mari ajunse la
București, unde, într-o dimineață, dr. Davila îl văzu stând la poartă la
dânsul”. Carol Davila (1828–1884), întemeietorul Școlii Naționale de Medicină
și, ulterior, al Facultății de Medicină din București, îl înscrie la școala de
medicină și după finalizarea ei îl trimite pe Petrașu la Paris, ca să obțină
doctoratul în medicină. În ceea ce privește examenul de doctorat, trebuie amintită
și contribuția orașului natal. Primăria orașului Tecuci a prevăzut în bugetul
pe anul 1868 „acordarea unui ajutor de 200 galbeni… pentru obținerea diplomei
de Doctor la Facultatea din Paris”.
„Întors în țară nu s-a putut hotărî să se
fixeze în București, unde îl aștepta o catedră universitară, ca pe colegii săi,
Romniceanu [Grigore, 1845–1915] și Demosthen [Athanasie, 1846–1925]. S-a
stabilit la Tecuci, unde și-a făcut curând o splendidă clientelă, osebit de
postul de medic de oraș, iar din averea frumușică, repede dobândită, și-a putut
înzestra surorile la măritiș și ajuta frații la învățătură.
Între timp s-a ales și deputat, dar ajuns
la Cameră n-a putut să facă pe mamelucul obedient, ci, revoltat de abuzurile
lui Take Anastasiu, satrapul liberal de la Tecuci, l-a denunțat de la tribună,
într-o interpelare documentată, lăsând o impresie profundă asupra asistențe și
chiar asupra lui C. A. Rosetti – însă, practic, fără niciun rezultat.
Talentul său de vorbitor însuflețit nu l-a
mai folosit în Parlament niciodată, căci junimiștii, la care se raliase după
conflictul implacabil cu dictatorul tecucean, au preferat să-l numească
prefect. Încetul cu încetul s-a depărtat de politică, dând concursul la alegeri
aceluia care îi părea mai valoros; cât despre dânsul n-a mai candidat nicicând.
Cariera medicală însă și-a continuat-o cu
același devotament și același succes. Îmi amintesc de ziua când a plecat la
București pentru a trece examenul de medic primar, precum și de telegrama ce
ne-a trimis-o o săptămână-două mai târziu: «Sunt întâiul la clasificație,
sosesc astă-seară». Replica părinților mei a fost o masă mare, ca să-i
sărbătorească reușita.
Fără întârziere a primit postul de
medic-șef al județului Tecuci (neomenosul Take Anastasiu căzuse în opoziție),
și-mi amintesc de zilele când pleca să inspecteze județul, într-o trăsură cu
patru cai răsunând de zurgălăi. Uneori îmi propunea și mie să-l întovărășesc,
cea ce îmi făcea o nespusă plăcere, fiindcă am adorat de la vârsta fragedă
călătoria pe roate, chiar dacă nu alunecam cu aceeași viteză ca în vagonul
drumului-de-fier.
Călătoream trei-patru poște până la Podul
Turcului sau Găiceana – târgurile cele mai îndepărtate din județul nostru
îngust, dar lung ca o lamă de cuțit. Mama îmi recomanda la plecare: «Să nu superi
pe moșu-tău», dar povața era inutilă, față de cumințenia mea și tot atâta față
de bunătatea lui; căci foarte greu se mânia.
Dar moșul Doctorul nu era numai un excelent
specialist, cu intuiția diagnozei exacte, dar și un om de cultură generală.
Făcea numeroase abonamente la reviste franțuzești variate ca Revue des Deux
Mondes, Revue Blue, Revue Scientifique; nu mai vorbesc de
cele românești, în frunte cu Convorbirile literare.
În fundul curții își construise o clădire
separată, cu două mari încăperi; una era cancelaria pentru consultații, iar
cealaltă o vastă bibliotecă, din care nu lipsea La Grande Enciclopédie și
unde am găsit câteva volume filosofice (îndeosebi pe Herbert Spencer), pe care
atunci când mi-am ales profesiunea, mi le-a și dăruit.” Astfel povestește
gânditorul tecucean despre dr. Petrașu, în cartea sa.
Dr. Constantin Petrașu, în calitate de
medic militar, a participat la Războiul franco-german (1870), desfășurându-și
activitatea în ambulanțele franceze, și la Războiul de Independență (1877–1878).
În anul 1878 a fost ales deputat din partea colegiului II Tecuci iar în anul
1888 a fost numit prefect al județului Tecuci. În perioada 1878–1881, dr.
Petrașu a ocupat funcția de medic al orașului și spitalului Tecuci. A fost
decorat cu medalia „Apărătorii Independenței” (1879) și a primit ordinele
naționale „Steaua României” (1880) și „Coroana României” (1893). Încă se
păstrează un „Raport general asupra Serviciului Sanitar și a sănătăței publice
din județul Tecuciu pe anul 1897 – Librăria, Tipografia și Legătoria de Cărți
Iancu Gh. Balaș, Tecuciu, 1898”, izvor al activității sale.
Istoricul tecucean Doru Parascan, împreună
cu care am întreprins numeroase cercetări în trecutul medical al urbei din Țara
de Jos a Moldovei, scrie pe blogul său – istorietecuci.blogspot.ro: „Institutul
Național al Monumentelor Istorice, for ce aparține de Ministerul Culturii, a
publicat o listă cu toate monumentele istorice din România. Am studiat lista
respectivă și m-am oprit asupra clădirilor declarate monument istoric din
orașul nostru. Câteva informații oferite de amintitul institut necesita mici
«retușuri». Astfel, la poziția 215, GL-II-m-B-03101, se afla «casa Natalia
Negru». Clădirea, datată pentru «sf. sec. XIX», se află pe str. George Coșbuc.
Dacă data construirii casei este, oarecum, corectă («sf. sec. XIX» oferă
posibilitatea unor interpretări), nu se poate spune același lucru și despre
proprietarul de drept al imobilului. În volumul «Respiro în amonte», scriitorul
C.D. Zeletin avea să descrie emoționanta întâlnire, la Tecuci, cu poeta:
«bătrâna Natalia Negru (d. 1962) locuia acum într-o casă veche a Tecuciului de
altădată, care se mai păstrează și astăzi, pe strada Uzinei nr. 5, actualmente
George Coșbuc… casa fusese a familiei pictorului Gheorghe Petrașcu și, mai în
urmă, a nepotului său, filosoful Ion Petrovici». Deci, casa era de fapt a
familiei Petrovici, mai precis a doctorului Constantin Petrașu, unchiul lui Ion
Petrovici”.
Vasile Petrașcu, unul dintre cei trei veri
primari ai tatălui filosofului, era medic: „a fost câtva timp medicul lui Ion
Ghica, pe care îl vizita zilnic la Ghergani, și suplinitor la catedra de
igienă, la liceul Sf. Sava”; când apărea la Tecuci, era „îmbrăcat după ultimul
jurnal de modă și cu același țilindru cenușiu-deschis”, „avea maniere mult mai
simple și mai nepretențioase, câștigând dintr-o dată simpatia tuturor”.
