Perioada Unirii Principatelor române este apogeul europenizării și modernizării României, timp în care se pun bazele înnoirii medicinei și farmaciei românești. Acestea se vor dezvolta în continuare până la nivelul cunoscut din prezent.
Sfârşitul secolului al XVIII-lea, Epoca Iluminismului în Europa, a fost marcat de revoluţii în ţările cele mai avansate şi a pregătit terenul pentru Revoluţia Industrială care odată cu începutul secolului al XIX-lea a dus la prăbuşirea sistemului feudal. Dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii în Europa şi din unele colonii de peste mări a dus şi la creşterea populaţiei mondiale, ceea ce implicit a favorizat inclusiv dezvoltarea medicinei şi farmaciei, nu doar ca profesii ci şi ca ştiinţe. (1)
Situația din epoca a medicinei si farmaciei din Occidentul european din secolul XVIII poate fi dedusa si din numeroasele lucrari ale Acad.prof.dr. J-B Fonssagrives, care a publicat mai multe tratate medicale care prezinta progresele contemporane lui, din domeniul medicinei, igienei si farmaciei. (2)
Ziua de 24 ianuarie 1859 (pe stil vechi) l-a adus pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, ca prinţ domnitor ales, la conducerea comună a Principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti, sub numele de Alexandru Ioan I. Acesta a continuat şi a accelerat procesul de înnoire şi modernizare a celor două ţări române. Cuza, şcolit în Franţa şi impregnat cu ideile modernismului european, a făcut reforme profunde în ţările române – în limitele impuse de uzeranitatea otomană. El a devenit şi un exemplu de urmat pentru românii din Transilvania, care se modernizaseră mai înainte, dar conform sistemului feudal de tip german.
Românii majoritari în spaţiul carpato-dunărean erau săraci. Nivelul de trai era redus la minimum, în comparaţie cu nobilimea locală. Medicina şi farmacia se bazau pe tradiţia moştenită de la strămoșii daci. Predominau leacurile de uz intern sau extern pe bază de plante medicinale; existau descântece şi vrăji; şi unele manevre manuale. Sănătatea publică era în suferinţă cronică: epidemii de ciumă şi holeră, mortalitate infantilă şi altele. La începutul secolului al XX-lea, medicul-scriitor Vasile Voiculescu a publicat o prezentare actualizată a acestei terapii empirice, pe care o recomanda şi oamenilor din popor, împreună cu respectarea igienei individuale şi colective (3).
În ţările române existaseră „bolniţe”. Erau case unde erau adăpostiţi bolnavii şi răniţii pentru a fi izolaţi şi îngrijiţi. Unele mănăstiri creştine, ortodoxe sau catolice, aveau infirmerii-spital şi farmacii, după model occidental. Dr. farm. Vasile Lipan a publicat „Istoria farmaciei române în date”, în care şi această epocă este foarte bine reprezentată (4).
Primele modernizări au apărut în Transilvania, sub influenţa occidentală a Imperiului Habsburgic. Astfel, în oraşul Oraviţa din Banat a funcţionat şi prima farmacie modernă (5). La început, în 1821, era o „farmacie de mână” (farmacistul de mână nu avea dreptul să prepare medicamente, astăzi i-am spune asistent de farmacie), iar la 1763 era considerată o farmacie.
Alte farmacii au fost la Sibiu, la Oradea, la Târgu Mureş, la Cluj, ai căror farmacişti (şi, totodată, proprietari) erau toţi şcoliţi în Occident, în special la Viena. Institutul de istoria medicinei, farmaciei și de folklor medical din Cluj-Napoca păstrează obiecte şi documente în muzeul şi biblioteca sa (6). La Sibiu, Palatul Brukenthal are şi un foarte interesant muzeu al Farmaciei româneşti, cu exponate vechi aduse din toată România.
În Ţara Românească, la Bucureşti, se înfiinţează în 1831 Spitalul Oştirii, la Mănăstirea Mihai Vodă, pe malul Dâmboviţei. Acesta se adăugă Spitalului pentru săraci de la Mănăstirea Colţea, construit de spătarul Mihai Cantacuzino la 1704, după model veneţian. La 1716 se înfiinţează şi farmacia spitalului (cu farmacist german), iar clădirea actuală datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea. În Moldova existau deja spitale şi mai vechi, pe lângă mănăstiri, unul la Suceava şi trei la Iaşi (7).
Regulamentul Organic (prima Constituţie românească) prevedea multe modernizări, inclusiv organizarea asistenţei sanitare în Moldova şi Ţara Românească. În privinţa Bucureştiului, de exemplu, acesta era împărţit în sectoare (culori), fiecare având un medic (străin) (8).
În 1853, locotenentul francez pe nume Charles d’Avila (Carol Davila), absolvent al Facultăţii de Medicină din Paris, a fost însărcinat de domnitorul Barbu Ştirbei cu organizarea şi modernizarea serviciului sanitar al armatei Ţării Româneşti. Francezul a venit cu un contract pe doi ani, dar nu a mai plecat. S-a căsătorit cu o româncă şi au avut patru copii. După ce a organizat medicina militară, Carol Davila a început şi organizarea serviciului sanitar civil şi a fost avansat maior.
Următorul domnitor, prinţul Gheorghe Bibescu, l-a menţinut în funcţie pe Davila, care a reorganizat pe baze moderne la acea vreme serviciul sanitar civil. În 1855 a înfiinţat Școala de chirurgie (cu patru ani de studii la Spitalul militar şi trei ani de practică în spitale). Aceasta, în 1857, devine Școala Naţională de Medicină şi Farmacie (numită în popor „Şcoala lui Davila”). În 1869, „Școala lui Davila” se va transforma în Facultatea de Medicină din Universitatea Bucureşti. Davila preda discipline de medicină şi de farmacie, acorda consultaţii la cabinetul său privat. El a înfiinţat mai multe entităţi profesionale și știinţifice.
După Unirea Pricipatelor române, Carol Davila este păstrat în funcţie și de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Davila reorganizează serviciul sanitar al Armatei române unite, înfiinţează un spital militar la Focşani şi este avansat colonel.
La 1862, înfiinţează „Societatea medicală”, iar la 1865 ia naștere „Gazeta medicală”, prima publicaţie medico-farmaceutică din România. În 1863, farmacistul Constantin Hepites a redactat în latină şi română prima Farmacopee românească (9).
După abdicarea lui Cuza, şi prinţul domnitor Carol I îl menţine în funcţie pe Davila şi îi acordă sprijinul său.
Având dublă cetăţenie, franceză şi română, a participat ca ofiţer-medic în armata franceză la Războiul franco-prusac din 1870-1871, în calitate de comandant de spital de campanie. Franţa fiind învinsă, a căzut prizonier cu tot spitalul, dar a rămas să îşi îngrijească răniţii, până la eliberare. În acelaşi timp, prinţul Carol, fiind ofiţer de artilerie german, a participat la război în nume personal, fiind încadrat în Statul Major prusac.
După terminarea războiului, cei doi s-au întors în România şi au continuat colaborarea şi prietenia dintre ei. Experienţa militară practică dobândită pe câmpul de luptă între cele mai moderne armate le-a prins bine, ulterior, în Războiul de Independenţă. La 1876 a înfiinţat Societatea de Cruce Roșie din România. Davila, în Războiul de Independenţă, între 1877 și 1878, a avut un rol important în sprijinul serviciului sanitar al armatei române, pe care l-a condus în campanie la faţa locului și a fost avansat general. A continuat activitatea şi în timpul Regatului României, colaborând în continuare cu regele Carol I, fiind practic „medicul naţiunii” sub cinci regimuri diferite, un model de continuitate care nu se mai întâlnește în zilele noastre.
Trebuie să menţionez că răniţii turci refuzau să fie îngrijiţi sub semnul crucii şi mai ales de femei, adică doamnele şi domnişoarele voluntare la Crucea Roşie venite din Franţa, Statele Unite şi alte ţări. Aşa că a fost înfiinţată filiala de Semiluna Roşie, care a rămas până în prezent pentru musulmani (10).
Cei mai buni dintre elevii profesorului Carol Davila au fost trimişi la facultăţi de medicină din Europa pentru a deveni Doctori în medicină, iar apoi profesori la Facultatea de Medicină din Bucureşti. La începutul secolului al XX-lea, şi învăţământul farmaceutic a fost ridicat la rangul de învăţământ superior. S-a înfiinţat Facultatea de farmacie şi, ulterior, ea a fost inclusă în Institutul de Medicină şi Farmacie Bucureşti (actuala Universitate de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”), precum şi în celelalte instituţii de învăţământ superior medico-farmaceutic. În urmă cu un deceniu, a fost înfiinţată și Facultatea de Farmacie din Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti.
Trebuie menţionat că, anterior, toţi medicii şi farmaciştii din România erau străini sau români cu studii în străinătate. Pe bună dreptate se poate considera că Davila este părintele medicinei și farmaciei românești moderne. Pentru meritele deosebite ale generalului de divizie prof. dr. Carol Davila, acesta a fost primit postmortem în Academia Română, multe instituţii medicale îi poartă numele şi multe opere de artă (picturi şi sculpturi) îl reprezintă (11,12).
1. Iftimovici Radu “Istoria universala a medicinei si farmaciei” editia II Editura Academiei Romane, Bucuresti, 2015
2. Fonssagrives JB “Traite d’higiene navale” editia II Librairie Bailliere, Paris, 1877
3. Voiculescu Vasile “Toate leacurile la îndemână” Cartea satului, Fundaţia culturală regală Principele Carol, Bucureşti, 1935
4. Lipan VI “Istoria farmaciei române în date” Editura Farmaceutică, Bucureşti 2009
5. *** “Prima farmacie montanistică din România” http://prinbanat.ro/prima-farmacie-montanistica-din-romania/
6. *** “Institutul de Istoria medicinei, farmaciei şi de folklor medical din Cluj” site Internet
7. *** “Spitalul Clinic Coltea” Wikipedia
8. Sanda Ghe. “Spitalul clinic miltar central din Bucureşti” Fundaţia Loja demnităţii româneşti, Bucureşti, 1998
9. *** Farmacopeea Romana editia X 1993, Editura Medicala, Bucuresti, 2018
10. Bratescu Ghe. “Retrospecive medicale” Editura Medicala, Bucuresti, 1985
11. *** “Un medic francez la Bucuresti” Internet 17 Mart 2006
12. *** “Carol Davila” Wikipedia, 2022
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
