Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  EDUCAȚIE  »  Istoria Medicinei

Dom’ profesor, cine ești?

Viața Medicală
Dr. Richard CONSTANTINESCU vineri, 24 martie 2017
    Și acum îmi este vie reacția acelui om. Fusesem invitat la un restaurant cu specific românesc, să-l cunosc pe fiul unui mare profesor. Fost profesor. Doctorul care mă sunase și mă poftise la o porție de mici era nerăbdător să ne pună în legătură. Când masa era aproape pe sfârșite și taraful în pauză, dr. M. C. bătu ușor cu dinții furculiței într-un pahar de vin pe care tocmai îl golise. „L-am invitat pe Richard să-i povestești de dom’ profesor!”, aproape că strigă amicul meu. „El e cu istoria medicinii și poate să scrie ceva… Dacă ai poze sau ce vrei tu să-i arăți…” Toți cei de la masă s-au întors către mine, dar nu apucară să mă privească bine că un pahar aruncat pe jos le-a făcut inima să tresară. „Am crezut că vin aici să ne simțim bine, nu să vorbim despre nu știu cine. Dom’ profesor!... M-am întors în țară și tu asta vrei să fac? Să mă pui să vorbesc… și despre ce?!” Se făcuse liniște și ochii tuturor oamenilor de la celelalte mese erau îndreptați înspre masa noastră. Pesemne că le părea că e ceva regizat. Specific românesc. Dar nu era.
    Toți cei de la masă încercau să-l calmeze, să-l liniștească, dar îl agitau și mai tare. Mă simțeam ciudat și nu știam cum să mă comport. Nici n-am realizat când a ajuns în dreptul meu. „Ai fost invitat să mă cunoști? Da’ ce-s eu? Actor? Sunt vreo celebritate și vrei să-ți povestesc trecutul? Să-ți vorbesc despre mine? De familia mea? Auzi, familia mea!” Unii îi făceau semn să tacă, alții îl trăgeau de lângă scaunul meu, iar chelnerii făceau semne prin care ne sugerau că mai sunt și alți clienți și că îi deranjăm. „Mă și vedeai scotocind prin pod, coborând cu maldărul de albume și lăcrimând povestindu-i acestui domn cât de minunat era tatăl meu, ce lecții de viață îmi dădea și cât de mândru sunt că istoria… istoria medicinii îl venerează!” Și se porni să aplaude și să se încline în fața noastră.
   A luat un pahar de vin din fața cuiva și, după ce l-a golit pe jumătate, s-a plasat în capul mesei, îndepărtându-l ușor pe comeseanul ce ocupa acel loc. „Dacă pentru unii de aici, sau pentru omu’ ăsta de care spuneți că e cu istoria medicinii acel individ era «Dom’ profesor», pentru mine nu știu să vă spun cine și ce era. Poze zici? Care poze? El operând, el la congrese, în mijlocul studenților, cu cei din clinică, consultând, dând un interviu. V-ați întrebat dacă am avut vreodată în casă o fotografie pe spatele căreia mama să fi scris: «Noi… undeva» sau el să fi notat «Cu fiul meu… acolo»?! Teancuri de imagini cu el, decupaje din ziare cu și despre el, broșuri, extrase de lucrări, diplome, cutii cu medalii, decorații… peste tot. Nici în camera mea nu puteam să am universul meu. Și acolo atârnau pe pereți tablouri de la pacienți și tot felul de obiecte primite de la diverși admiratori. Îmi încadrau spațiul în care trăiam. Toată casa era în doliu pentru mine. Visam des că pozele, tablourile, diplomele și tot ce provenea de la el erau negre. Casete negre tapetau pereții. O casă îndoliată, plină de obiecte moarte. În vreme ce pentru voi orice mișcare a lui însemna viață,salvarea încă unei vieți, pentru mine însemna moartea încă unei părți din suflet. Cu cât numărul salvaților creștea, cu atât se înmulțeau umbrele sufletului meu. Mama, Dumnezeu s-o odihnească, era o extensie a lui menită să-l slujească până a ieși din casă. Accepta tacit și niciodată nu am auzit-o să se plângă. Fiecare succes al lui își găsea locul pe câte un perete, pe câte un raft ori pe masa din sufragerie care ajunsese la un moment dat să aibă loc doar pentru o ceașcă de cafea. Povestea seara doar despre tumori și lucruri îngrozitoare. Îi vedeam fața mamei cum se schimba, dar își făcea de treabă și nici nu cred că mai auzea toate acele întâmplări îngrozitoare. Erau succesele lui, dar mie îmi ajungeau altfel în inimă. Pe cât se lăuda cu viețile salvate, pe atât parcă auzeam că a retezat nu știu câte capete. O vreme am și refuzat să citesc. Oricum, pe unde mergeam în casă dădeam doar de cărți cu nume de boli, cu titluri greu citibile. Aveam două categorii de cărți: cele pe care el mi le indica să le citesc și cele pe care le aveam sub pat și pe care le puteam răsfoi cât el nu era acasă. Nu-mi era teamă că-mi va găsi cărțile. Trecea rar prin camera mea. Și când trecea o făcea ca să-și mai vadă nu știu ce colecție de obiecte. La școală unii mă priveau cu invidie. De fapt eu îi invidiam pe ei. Îi simțeam fericiți”.
   Nici n-am realizat liniștea din jur. Cred că toți cei de la acea terasă au intrat în piesă. Realmente asistam la o reprezentație. Actor și public fără voie.
   Era un om care suferise. Și mulți cu siguranță îl priviseră atâția ani cu alți ochi. După terminarea liceului a plecat din oraș să studieze dreptul. Însă o făcuse după ce colindase prin mai multe zone ale lumii. Nu mai locuia de mult în România. Casa în care a copilărit a vândut-o și a donat banii unei fundații care se ocupă de copiii bolnavi de cancer. „Mama a mai trăit câțiva ani după ce el a murit. Am cumpărat un loc de veci în alt cimitir. Plătesc pe cineva să-i îngrijească mormântul lui. Doar la al mamei merg atunci când revin în țară. Pozele? Diplomele? Toate hârtiile cu titlurile academice? Vrei să le vezi?”, mi se adresă. „Primele au fost care au părăsit casa. Le-am spus celor care le-au cărat să le ducă unde știu. Unde sunt? Habar nu am. Le-au ars? Le-au vândut? Le-au aruncat? Nu m-a interesat. Când le-am văzut plecate din casă am simțit că mi s-a luminat sufletul”.
   A băut puțină apă minerală, a scos niște bani, i-a așezat sub o farfurie și a plecat.

 

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.