Constantin Parhon (1874–1969) este,
în opinia mea, personajul medical cu cele mai multe reprezentări
plastice – busturi, tablouri, medalii și fotografii. Diverse
instituții medicale îl au pe antet. Chiar și după 1989 numele său
continuă să rămână pe frontispiciul unor spitale, care, înainte
de comunism erau patronate spiritual de alte personalități ale
medicinii românești.
De câte ori vizitez Institutul de
Psihiatrie „Socola” Iași și observ bustul lui Parhon, aflat în
fața clădirii centrale a spitalului, îmi amintesc de faptul că
acest personaj, în perioada cât a avut putere în statul român, a
dat dispoziție să dispară orice urmă a întemeietorului
importantului centru de psihiatrie ieșean, dr. Alexandru Brăescu
(1860–1917). Bustul doctorului Brăescu a dispărut, iar placa pe
care scrie „Asilul de alienați Socola Iași. Instalat și s’a
deschis de Doctor Al. Brăescu – medic primar și director în anul
1905 octobre 12”, a avut și ea o poveste tristă... Astăzi poate
fi văzută în incinta spitalului. Bustul nu.
Pe holurile sau în amfiteatrele
diverselor unități medicale sau universități am zărit adesea
fotografii sau fotocopii înrămate, tablouri în ulei ce-l înfățișau
pe Constantin Parhon. Unele dintre acestea erau cu mustață sau
barbă, aplicate ulterior de studenții care se plictiseau așteptând
să intre la vreun examen.
Cu un deceniu în urmă, în vremea
când eram custode al Muzeului de Istorie a Medicinei al UMF „Gr.
T. Popa” Iași, am zărit aruncat, printre resturi de birouri și
biblioteci, un tablou. Se afla în stare bună. Era o transpunere pe
pânză a chipului lui Parhon, realizată de maestrul Dan Hatmanu.
Pictorul ieșean nu-și mai amintește când l-a pictat și cum
ajunsese la UMF Iași. Asta poate că nici nu contează. Relevant e
faptul că am reușit să aduc tabloul în muzeu, să fie înrămat
și expus, alături de alte portrete ale înaintașilor medicinii
românești, care au avut o soartă similară.
Anticarii bucureșteni sunt atenți
atunci când vine vorba să vândă o fotografie veche a unei
personalități. E posibil însă să nu aibă date sau să nu
recunoască vreun personaj. Așa s-a întâmplat cu o fotografie ce-l
arăta pe tânărul Parhon, de astă dată cu mustață și barbă
originale, pe care am reușit să o achiziționez la doar un leu de
la o tarabă din buricul Capitalei.
Însă cea mai interesantă, până
acum, experiență legată de memoria lui Constantin Parhon am avut-o
în iarna trecută. La final de februarie, în timp ce eram cu un
grup de studenți mediciniști în curtea Spitalului „Sf. Spiridon”
Iași, la un seminar de istoria medicinii, am observat un bust între
două coloane. Bronzul era de dimensiuni mari, fusese desprins de pe
soclu, așa cum se putea vedea după restul de material, iar zona
capului era acoperită cu un sac negru din plastic prins cu sârmă
la spate. M-am oprit să explorez acea statuie și, după ce am
îndepărtat sacul... mi-a fost dat să văd o figură cunoscută. E
al lui? Al lui e oare? Da. Conu’ Parhon ajunsese să fie ascuns
prin curtea Spiridoniei în anii ’90, când a fost coborât de pe
postamentul care-i susținea bustul în perioada în care a fi
tovarăș nu era o întâmplare. Era, precum știți, un lucru mare.
Mulți nu-și mai amintesc de acest
bust. Nu știu care-i va fi soarta. Acum însă e printre materialele
de construcții din curtea spitalului. I-au pus sacul în cap din
nou. Pesemne că soarta acestei lucrări o va urma pe cea a statuii
care l-a reprezentat pe doctorul Brăescu. Dacă în primul caz era
un ordin, dat din invidie și din răutate, în cazul din urmă,
încărcarea bustului într-o remorcă va fi dictată de vreun șef
de șantier, care va dori să curețe spațiul pentru a amenaja
parcarea din fața clinicii aflate acum în reconstrucție.