Recent, am văzut dezbateri repetitive legate de boala de care a suferit poetul nostru naţional, Mihai Eminescu. Echipe multidisciplinare au participat la încercarea de elucidare a diagnosticului corect, dar și a unor posibile atitudini terapeutice care i-ar fi putut marca un alt destin. În același spirit, a apărut pe Medscape, precum și într-o carte a unui autor german, o trecere în revistă a poveștilor unor personaje ilustre din domenii de activitate diferite: scriitori, pictori, compozitori, politicieni, actori etc. Cred că această analiză pertinentă poate fi interesantă și pentru lumea medicală de la noi.

Două minute pentru totdeauna

Din noianul de analize medicale, cel dintâi abordat de noi este primul președinte al Statelor Unite ale Americii, Abraham Lincoln (1809-1865). Totul a început la vârsta de 54 de ani, în preziua discursului ţinut la Gettysburg, la cimitirul militar unde erau îngropaţi eroii bătăliei celebre care-a avut loc în apropierea acestei localităţi. A început cu astenie și stare generală alterată. Deși bolnav, a ţinut discursul, care a durat două minute și este considerat un exemplu magistral de retorică venită de la un președinte.

Întoarcerea cu trenul a fost marcată de apariţia extenuării, cefaleei, cu pusee mari de febră. După trei zile la pat, au apărut rush și explozie veziculară tegumentară. Suspiciunea era de rujeolă, un posibil vector fiind fiul său Tad, de 10 ani, care avusese o suferinţă similară și se recuperase. Cel care l-a îngrijit pe președinte însă, William H. Johnson, s-a îmbolnăvit ulterior și a decedat ca urmare a acestei suferinţe. Deși mortalitatea prin rujeolă era în acea perioadă de 30%, președintele a supravieţuit, fapt care a permis încheierea cu brio a Războiului Civil și abolirea sclavagismului în America.

O minte care trăiește din prăbușiri

Friedrich Nietzsche (1844-1900) a avut o multitudine de diagnostice care au trecut de la cancer cerebral la neurosifilis sau demenţă. Analize mai recente sugerează însă o altă boală: o encefalopatie mitocondrială, de fapt, un sindrom MELAS. Pe lângă această encefalopatie, sindromul cuprinde accidente vasculare cerebrale repetitive și acidoză lactică.

Este vorba de o mutaţie ADN mitocondrială transmisă  de la mamă, care duce, din punct de vedere clinic, la o neurodegenerescenţă, cu supliment energetic redus celular. La 4 ani avea deja anizocorie, iar de la vârsta de 11 ani avea migrene paroxistice cu vomă și dureri musculare – toate, semne ale unei miopatii. Mai târziu au fost relatate o pigmentare retiniană, cu strabism intern, miopatie extremă a ochiului drept și miopatie severă a ochiului stâng.

La vârsta de 31 de ani s-au adăugat dureri abdominale, constipaţie și inapetenţe, iar ulterior s-au agravat migrenele și au apărut dureri oculare, dureri de spate, tulburări de vorbire, stări de pierdere a conștienţei, ameţeli, vertij, tulburări de mers etc. Avea uneori stări de agitaţie, de euforie, iar alteori agresivitate și delir. Antecedentele familiale erau importante: mama avea anizocorie, iar o parte dintre rudele din partea mamei aveau migrene, boli psihiatrice sau neurologice. Cert este că acest sindrom a afectat evoluţia ulterioară a genialului filosof.

16 ani de cancer oral

Sigmund Freud (1856-1939), părintele psihanalizei, a fost timp de 16 ani un supravieţuitor al unui un cancer oral, consultând pacienţi până la vârsta de 80 de ani. Ca mare fumător, a acuzat umflarea dureroasă a patului gingival, investigată pentru prima oară într-o clinică din Viena, suspiciunea fiind de fapt de carcinom scuamocelular avansat. Sub sedare intravenoasă, s-a practicat rezecţia unei mari părţi din maxilar și mandibulă, iar mai târziu, din palatul moale, mucoasa orală și bucală.

Purta o proteză orală cu valenţe estetice. Fumatul, ingestia de lichide și de alimente erau extrem de dificile. Nici vorbitul nu era o sarcină ușoară. În 1936, la 80 de ani, a suferit o recidivă și restul structurii osoase a fost înlăturată. Ulterior a avut permanent leziuni dureroase la nivelul cavităţii orale și a nasului. Intervenţiile chirurgicale și administrarea radioterapiei nu au avut efect. Tratat ulterior la Londra, după emigrare, fără succes, s-a emaciat progresiv și a fost injectat cu o supradoză de morfină, mortală, de prietenul său Max Schur, acest lucru fiind stabilit anterior între cei doi.

Speculaţii și suferinţă

Oscar Wilde (1854-1900) a fost scriitor, jurnalist, dramaturg. Explicaţii pentru moartea sa precoce au fost mult timp pretinsul sifilis și viaţa sa sexuală. Ulterior, diagnosticul de meningoencefalită s-a detașat complet de aceste speculaţii.

În perioada în care a fost închis pentru ofense sexuale (1895-1897) a suferit o surditate progresivă la urechea dreaptă, unde a dezvoltat un abces care a perforat timpanul. A făcut spălături repetitive cu acid carbolic, cu ameliorare temporară. A dezvoltat însă un cholesteatom expansiv, destructiv la nivel de timpan, cu destrucţie progresivă osoasă și cu otită cronică medie.

A suferit intervenţia ORL într-o cameră de hotel, sub anestezie cu cloroform, operaţia fiind asemănătoare unei mastectomii radicale din zilele noastre. A rămas o plagă larg deschisă, care într-o eră fără antibiotice s-a suprainfectat, ceea ce a dus la o meningoencefalită cu deces înregistrat la zece zile de la operaţie.

„True grit”

John Wayne (1907-1979) a suferit de un cancer pulmonar la plămânul stâng. De mărimea unei mingi de golf, cu afectarea și a patru coaste, tumora a fost rezecată în 1964, iar actorul a supravieţuit încă 15 ani postoperator. A doua suferinţă majoră a fost o insuficienţă de valvă mitrală, pentru care s-a intervenit pe cord deschis în 1978, prin înlocuirea acesteia.

În ianuarie 1979 s-a prezentat emaciat, cu dureri abdominale, și a suferit o altă intervenţie pentru ceea ce părea a fi o problemă la nivelul vezicii biliare. De fapt, s-a dovedit a fi un cancer gastric cu extensie limfatică. După nouă ore de intervenţie, s-a reușit o gastrectomie totală. Ulterior, radioterapia, administrarea interferonului și a unui nou vaccin imunologic nu au adus beneficii suplimentare, iar actorul a decedat. Donaţiile făcute au permis realizarea cunoscutului „John Wayne Cancer Institute” din California, unul dintre centrele celebre dedicate cercetării acestei boli.