Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  EDUCAȚIE  »  Istoria Medicinei

Apel la lecţiile istoriei

Viața Medicală
Prof. dr. Benone DUŢESCU vineri, 24 aprilie 2020

De-a lungul timpului, epidemiile au reprezentat una dintre cele mai grave ameninţări la existenţa însăși a omenirii. Dar inteligenţa creatoare a omului, în această aprigă bătălie cu inamicii din sfera invizibilului, a făcut ca omul să iasă biruitor.

Suntem astăzi într-o nouă confruntare cu o pandemie al cărui agent provocator este un virus de o patogenitate ucigătoare, SARS-CoV-2. Apelând la lecţiile istoriei, desprindem învăţăminte care ne pot ajuta în optimizarea acţiunilor moderne de azi. Știinţa medicală contemporană deţine în patrimoniul ei gesturi și măsuri care, aplicate la scara condiţiilor actuale, ne ajută să nu greșim. Greșeala, azi, poate fi catastrofală!

Ciuma lui Caragea

Una dintre cele mai ucigătoare epidemii care au bântuit Ţara Românească (și
Europa) la începutul secolelor moderne (sec. XVII - XVIII) a fost ciuma. A rămas în istorie ca „Ciuma lui Caragea” – domn al Ţării Românești (1812-1818). Din documente aflăm că ,,moartea neagră a dus cu sine, după ciuma lui Caragea, jumătate din populaţia Bucureștiului” (Istoria Medicinei Românești, 1972, pag. 133). Evoluţia de peste trei ani a ciumei negre în Europa (1347-1350) s-a soldat cu dispariţia a 75 de milioane de oameni, dintr-o populaţie de circa 250 de milioane (aproape o treime). Epidemiile de ciumă au provocat pierderi umane și socio-economice uriașe. Dar de fiecare dată societăţile s-au redresat, economic și cultural. Remediile împotriva acestor mari flageluri erau adesea reacţii instinctive și, uneori, superstiţioase. Dintre procedeele prin care trăitorii acelor vremuri căutau să-și salveze viaţa, acceptând uneori penitenţa foarte aspră, menţionăm fuga. Exodul din orașele cuprinse de molimă spre așezările de deal sau de munte era o practică generalizată. Circula deviza: „Fugi cât mai repede, cât mai departe și întoarce-te cât mai târziu!”.

Carantina, fuga/izolarea, vaccinarea

Și atunci au existat controverse în legătură cu caracterul epidemiei, cu agentul cauzator și cu măsurile de prevenţie. Printre măsurile de combatere, cele mai eficiente s-au dovedit a fi atunci izolarea mahalalelor și a localităţilor contaminate, precum și a spitalelor de ciumaţi, prin cordoane de pază militară, precum și organizarea carantinelor pe Dunăre, de unde venea epidemia. De altfel, după instituirea carantinei pe Dunăre, ciuma nu a mai apărut în Ţările Române.

Autorităţile încep să ia măsuri eficiente pe baza observaţiilor privind apariţia și durata fenomenului epidemiologic. La început se instituie izolarea obligatorie – carantina, în porturile Mării Adriatice, care prin comerţul cu Orientul erau expuse contagiunii. Carantina provine din cuvântul italienesc ,,quaranta”. Echipajul și călătorii vaselor sosite în porturi erau izolaţi și ţinuţi sub observaţie timp de 40 de zile. Metoda s-a dovedit eficientă și a rămas ca regulă de aur în metodologia luptei antiepidemice.

Carantinei i s-a adăugat cea de-a doua regulă de aur – fuga din faţa epidemiei, iar fuga modernă o reprezintă rămânerea în casă. Acestora li se adaugă a treia regulă de aur – vaccinarea, o măsură supremă în domeniul bolilor infecţioase, cu toate eforturile unora de a o discredita. Prin vaccinarea întregii populaţii a globului la vârsta copilăriei a putut fi eradicată de pe faţa pământului o boală epidemică gravă, variola.

Epidemiile din Primul Război Mondial

Aspre confruntări cu bolile contagioase, câștigate cu succes, au cunoscut apoi medicii și medicina românească în perioada Primului Război Mondial. Am scris pe larg despre acest remarcabil episod din istoria medicinei în cartea noastră ,,Marea Unire și Medicina Românească” (Ed. Academiei Române, 2018).

cantacuzino

În acei ani istorici, populaţia, armata, medicina se confruntau cu boli epidemice ucigătoare: tifosul exantematic, febra recurentă, icterul infecţios ș.a. În acele condiţii își începe activitatea profesorul-erou Ion Cantacuzino. Fusese numit în ianuarie 1917 director al Serviciilor civile și militare, activitate atât de cuprinzătoare și plină de răspundere, pe care o mai avusese până atunci doar Carol Davila, în timpul domnitorului Alexandru-Ioan Cuza. Iată cum îl descria Regina Maria: „M-a vizitat și Cantacuzino să îmi vorbească de laboratoarele lui și să îmi ceară să le acord sprijin și protecţia deosebită – ce om minunat. De câte ori vorbesc cu el mă farmecă. Mi-a povestit multe lucruri triste – din păcate, în ziua de azi mai rar aud altceva!”.

Cantacuzino a pus mare preţ pe buna organizare a laboratorului său – devenit institut în 1921 –, care pe întreaga perioadă a războiului a produs vaccinurile necesare armatei și populaţiei: vaccinurile antiholerice, toxina difterică, toxina tetanică dizenterică. A fost o reușită istorică. În plus, laboratoarele organizate în centre zonale ale ţării au devenit mijloace eficiente de investigare și triaj epidemiologic.

Ne întrebăm de ce institutul care a produs vaccinurile necesare în 1917 nu ar putea fi revigorat (acţiune în curs de altfel, cu sprijin militar) să îndeplinească noi misiuni istorice? Să nu uităm de marea experienţă românească în domeniul combaterii holerei (1913), al vaccinării BCG, România fiind a doua ţară din lume după Franţa în acest domeniu, și multe altele.

În 1917, în cursul vizitelor și inspecţiilor tehnice la spitalele din Moldova, dr. Cantacuzino lua măsuri acolo unde constata delăsări sau incompetenţă, și peste tot sfaturile lui știinţifice erau benefice, iar medicii îl implorau să vină cât mai des. Așa l-a cunoscut în cursul inspecţiilor sale pe doctorul și poetul Vasile Voiculescu, medic la Spitalul 471 din Bârlad, unde acesta s-a îmbolnăvit de tifos exantematic. Însănătoșit, medicul a refuzat concediul regulamentar și, încă nu perfect reabilitat, a început să-și îngrijească pacienţii în suferinţă. În această calitate a redactat Vasile Voiculescu mesajul său versificat: „Atâtea trupuri ard în friguri, și-atâtea piepturi sună mat,/ Vai, ce mizerie e boala! O socotesc chiar o-njosire... / Când mă gândesc că și eu însumi ca unul dintre ei am fost,/ Simt cum îmi tremură în suflet o milă plină de-ndârjire, / Nu clasica compătimire platonică și fără rost...”.

Pierderi masive în rândul personalului medical

Peste 400 de medici, farmaciști și veterinari au căzut jertfă în lupta pentru reîntregirea neamului. În timpul epidemiilor de tifos exantematic, de febră recurentă și de gripă, proporţia generală a decedaţilor a fost de 15-25%, iar în rândul corpului medical și farmaceutic – de 45%. Specialiștii militari apreciază că, raportând mortalitatea la efectivul total de 2.800 de ofiţeri militari, ajungem la durerosul procent de 14% din efectiv, procent care aproape îl egalează pe cel al infanteriei.

Pierderile medicilor au fost nu numai din rândul unităţilor militare ale frontului, ci mai mult în zona interioară, acolo unde lupta cu exantematicul și cu febra recurentă a fost deosebit de intensă. Activitatea corpului sanitar le-a asigurat Armatei și patriei efectivele necesare sănătoase.

Cantonament în bivuacuri

Ca director al serviciilor sanitare civile și militare, profesorul Cantacuzino a condus exemplar lupta antiepidemică, organizând „Carantina de război”, specifică pentru tifos: scoaterea trupelor din înghesuiala camerelor mici și insalubre din sate, afară, în cantonament, în bivuacuri. A instituit izolare, cantonament și deparazitare eficientă cu ajutorul cuptoarelor constituite ad-hoc.

La comemorarea din 1933 a medicilor și farmaciștilor morţi în războiul naţional pentru reîntregirea neamului, dr. Ion Cantacuzino, devenit ministru al sănătăţii, spunea cu pietate:

A fost secerată floarea tineretului medical. Câte exemple n-aș putea cita de medici plini de viaţă, loviţi brutal în exerciţiul nobilei lor profesiuni și conștienţi de starea lor, așteptând, cu cea mai admirabilă seninătate și cu conștiinţa împăcată, moartea nemiloasă... Aș dori ca tineretul care ne ascultă să afle de la noi de ce au fost capabile în acele momente anumite suflete alese, stăpâne pe sine și susţinute de cel mai clar și mai simplu sentiment de datorie... Tineretul medical de astăzi (și dintotdeauna, nota autorului) trebuie să nu uite prin ce momente tragice a trecut generaţia noastră ca să poată ajunge la făurirea României Mari Întregite” (România medicală nr 11, 1933).

Amintirile trecutului sunt un patrimoniu de nepreţuit, iar păstrarea lor este un atribut al popoarelor civilizate. Nu ne va îngenunchea nici actuala bătălie cu virusul ucigaș. Daţi medicilor toate armele necesare lor în această bătălie a morţii și conduceţi la toate nivelurile acţiunile sociale, fără greșeală. Acum orice eroare, orice greșeală poate fi fatală.

Etichete: ciuma Caragea Cantacuzino epidemii Primul Război Mondial


Abonament VM 600x600-01 v3b

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Până la 31 decembrie 2020, ai reducere la prețul abonamentului pe 12 luni și ceva în plus:
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.