Leon Sculy Logothetides (şi nu Scully sau Sculy Logotheti
ori Scully-Logothely) s-a născut în
1853, într-o familie nobilă de origine greacă (şi nu poloneză) din Piatra
Neamţ. A fost ginerele omului politic şi filantropului tecucean Anton Cincu.
Soţia sa, Smaranda, a primit ca zestre moşia Cărăpceşti, din fostul judeţ
Tutova (azi judeţul Galaţi), iar la Iaşi, casele din str. Romană, unde locuia
cu soţul său, şi o vie în podgoria Iaşilor (cf. prof. Doru Parascan, Tecuci). A
urmat facultatea de medicină la Montpellier şi Paris, obţinând diploma de
doctor în medicină la Paris, cu o teză despre rolul salicilatului de sodiu în
terapia reumatismului. Reîntoars în ţară, lucrează în serviciul dr. Ludovic
Russ-sr. la Spitalul „Sf. Spiridon“ din Iaşi. Între 1879 şi 1881 devine
profesor suplinitor de anatomie şi histologie, iar, ulterior, profesor de
clinică chirurgicală. Multă vreme a fost tulburat de diverse întâmplări nefericite
la care a asistat: după decesul profesorului Russ-sr., ca fost elev şi
colaborator apropiat, se aştepta să fie numit în locul maestrului său, însă a
fost surprins să constate că dr. Constantin Botez (1854–1909) a preluat
conducerea clinicii; între Sculy şi Botez a existat mereu o tensiune, însă
generatoare de progres, pentru chirurgia ieşeană; temperamentu-i „viforos“ l-a
pus în conflict permanent cu Epitropia „Sf. Spiridon“, epitropul A. D. Holban a
decis să-i evacueze clinica. Într-o singură zi, bolnavii au fost transferaţi la
alte servicii din spital şi tot ce aparţinea clinicii a fost scos afară. Într-o
dimineaţă, venind la clinică, prof. dr. Sculy a văzut paturile şi materialele
clinicii în curtea spitalului, iar pe bolnavi i-a găsit în serviciul
profesorului Botez (l-a tratat şi pe Mihai Eminescu). S-au iscat proteste ale
studenţimii, s-a proclamat grevă şi toate s-au transformat într-un joc politic.
Ministerul Instrucţiunii a găsit soluţia: alocarea unei sume cu care s-au
închiriat Casele Başotă din Târgu Cucului, local nepotrivit pentru a găzdui o
clinică chirurgicală, însă profesorul Sculy, între anii 1890 şi 1891, a
amenajat spaţiul şi, până când un nou guvern a dispus remedierea situaţiei, a
continuat să-şi desfăşoare activitatea chirurgicală.
Chirurg
„foarte abil şi îndrăzneţ“, ce a stârnit şi mai mult invidia în breaslă, a
folosit în premieră metoda „Delorme“, histerectomiile supravaginale,
laminectomiile, gastro-enteroanastomozele; a practicat intervenţii urologice,
oftalmologice, toraco-pulmonare, neurochirurgicale, fiind considerat unul din
precursorii neurochirurgiei româneşti. Deschis noului, Leon Sculy a introdus în
clinică antisepsia, autoclavul, apa sterilizată pentru spălatul mâinilor, a
conceput un aparat destinat sterilizării materialului de sutură, a înlocuit
sublimatul cu alte substanţe antiseptice mai puţin toxice, precum apa
oxigenată. În anul 1899, a instalat în serviciul său primul aparat de
roentgendiagnostic.
La vârsta
de 26 de ani, Leon Sculy era primul profesor ce inaugura cursurile Facultăţii
de Medicină din Iaşi, susţinând, în deschidere, un curs de anatomie. El a fost
primul decan al facultăţii ieşene (1879–1881). A făcut parte din delegaţia
Universităţii din Iaşi, condusă de A. D. Xenopol, care a susţinut în faţa
regelui Carol I necesitatea menţinerii Facultăţii de Medicină din Iaşi şi
sprijinirea financiară a activităţii acesteia, într-un moment în care Adunarea
Deputaţilor, în 1884, anulase fondurile destinate continuării activităţii
facultăţii ieşene.
A
publicat diverse lucrări ştiinţifice, a fost membru al Societăţii de Medici şi
Naturalişti din Iaşi şi membru ales în Comitetul Naţional pentru Congresul
Medicilor de la Paris.
Implicarea
în activitatea politică este surprinsă de George D. Nicolescu şi Albert
Hermely, care îi fac portretul deputatului liberal Leon Sculy astfel: „A mai
făcut parte şi din alte legislaturi, sub regimul conservator. Partizan al
Principelui Gr. M. Sturdza. În urma cartelului electoral încheiat cu Partidul
Naţional Liberal din Iaşi, a fost ales în alegerile generale din noiembrie 1895
cu 158 de voturi“ (1895–’99. Deputaţii
noştri. Biografii şi portrete, Bucureşti, MDCCXCVI).
Fost
colaborator, prof. dr. Paul Anghel istoriseşte un episod amuzant din
activitatea profesorului Sculy. „Într-o zi, pe când eram şef de clinică la el,
mă pomenesc că-mi spune: «Vrei să vezi cum se opera înainte vreme?» şi, înainte
de a mă dumiri, el se aşează pe un scaun în faţa unui bolnav, care avea un
cancer la buză şi, fără ca bolnavul să fie câtuşi de puţin anesteziat, Sculy
începe să-i taie cu iuţeală şi abilitate buza bolnavă. Bolnavul, luat pe
neaşteptate, începu a se smunci, a scuipa şi a ţipa aşa de tare, că tot
spitalul se ridicase la ţipetele lui. Pe de altă parte, Sculy, enervat şi el,
ţipa mai tare ca bolnavul, recomandându-i să stea liniştit. Nu se mai auzeau
decât ţipete de-o parte şi de alta şi pe deasupra, chirurgul scuipat şi plin de
sânge de sus şi până jos. După terminarea acestei căsăpii, Sculy mă întrebă
radios: «Ei, ai văzut?». «Mda, răspund eu, mai mult am auzit însă». Ieşind din
sala de operaţie, găsesc la uşa sălii pe un epitrop zelos care, făcând
inspecţie în spital, a fost atras de ţipetele groaznice ale bolnavului nostru
şi care, cu un ton îngrijorat, mă întrebă: «Dar bine, ce faceţi voi acolo, omorâţi
oamenii?». I-am răspuns: «Nu, dl profesor a operat după metoda veche»“ („Figuri
ieşene dispărute. Dr. Leon Sculy“, Însemnări
ieşene, 1 mart. 1937).
În
epocă, pe lângă ciudăţeniile sale, faptul de a fi iute la mânie şi că „era greu
să duci multă vreme casă bună cu el“, Leon Sculy era creionat ca fiind o
„figură fină, simpatică, purta favorite, era de talie mijlocie, bine legat,
mergea însă strâmb, cu un umăr înainte; era foarte inteligent şi mucalit“ (Paul
Anghel); „om schimbăcios; când amabil până la extrem, când îndatoritor cu toată
lumea, când… dimpotrivă, dar ceea ce nu-i lipsea niciodată era ironia fină, pe
care o întrebuinţa orişicând. Era familiar cu toată lumea: cu bolnavii şi cu
studenţii“ (Rudolf Suţu, Iaşii de
odinioară, vol. I, 1923).
Portretul său
poate fi văzut în clinicile chirurgicale din Iaşi, pe peretele cu tablouri ce-i
reprezintă pe decanii Facultăţii de Medicină din Iaşi din Muzeul de Istorie a
Medicinii, dar şi reprezentat într-un basorelief, în amfiteatrul mare al Institutului
de Anatomie, unde, din păcate, după renovarea amfiteatrului, a fost aproape
mascat de cei ce-au amenajat spaţiul.