Datele European Heart
Network arată că aproximativ 1% din persoanele cu vârsta sub 65 de ani au
insuficienţă cardiacă, proporţia crescând la 7% pentru cei între 75 şi 84 de
ani, iar după această vârstă ajunge la 15%. Cu toate acestea, pacienţii pot
avea o calitate bună a vieţii dacă boala este diagnosticată la timp şi tratată
corect.
Hipertensiunea arterială
este un factor de risc major pentru cazurile de infarct miocardic, insuficienţă
cardiacă, anevrisme şi cauză a bolilor renale cronice. Chiar şi o creştere
moderată a valorilor tensiunii arteriale este asociată cu o speranţă de viaţă
mai redusă.
Pentru mai buna cunoaştere
a consecinţelor acestor afecţiuni, la 9 mai a fost marcată Ziua europeană de
conştientizare a insuficienţei cardiace, iar la 17 mai Ziua mondială a
hipertensiunii arteriale. Conf. dr. Ioan Mircea Coman, preşedintele
Fundaţiei Inimii şi fost preşedinte al Societăţii Române de Cardiologie, ne-a
vorbit despre rolul prevenţiei în bolile cardiovasculare.
– Cardiopatia ischemică, hipertensiunea
arterială, tulburările de ritm, miocardita, pericardita, endocardita sunt afecţiuni
care compun tabloul sever al insuficienţei cardiace. Cum putem diminua acest
fenomen care afectează mii de români?
– Insuficienţa cardiacă este stadiul în care
ajung mai toate bolile cardiovasculare. De aceea, noi, medicii, ar trebui să
reuşim să-i facem pe cei care finanţează sănătatea să conştientizeze
severitatea acestei stări şi necesitatea de a asigura condiţii adecvate de
îngrijire. Trebuie, în primul rând, să se ajungă cât mai târziu la insuficienţa
cardiacă, iar în al doilea rând, să asigurăm medicina primară cu condiţiile
necesare îngrijirii ambulatorii cât mai multă vreme a acestor pacienţi. În
spitale ar trebui să ajungă doar cei cu adevărat instabili, bolnavii în situaţii
acute, de decompensare.
– Cum putem asigura aceste condiţii
pentru medicina primară?
– Ar trebui să punem pe picioare
sisteme ambulatorii în care personalul nemedical, paramedicii să poată urmări,
în comunităţile respective, nişte parametri foarte simpli, la pacienţii cu insuficienţă
cardiacă: puls, tensiune arterială, greutate, prezenţa sau nu a dispneei.
Semnalizate la timp medicilor de familie, se pot lua măsuri simple şi
eficiente. Paramedicii sau telemedicina pot ajuta la semnalizarea agravării
unui caz. Apoi, o ambulanţă eventual însoţită de personal medical să aducă
primele modificări ale tratamentului respectiv, astfel încât aceşti pacienţi cu
insuficienţă cardiacă să nu mai intre în spital, cum se întâmplă acum.
Complianţa
la tratament
– Şi hipertensivi avem mulţi, unii chiar
prost trataţi. Ce facem cu ei?
– N-aş spune că sunt mai mulţi sau
mai prost trataţi la noi. În toate ţările europene proporţia este foarte mare,
pentru că, statistic vorbind, cu cât înaintezi în vârstă procentul de
hipertensivi creşte. Dacă în insuficienţa cardiacă avem doar trei medicamente
care prelungesc cu adevărat viaţa, celelalte fiind prescrise pentru că îmbunătăţesc
simptomatologia, în hipertensiune avem cel puţin cinci-şase grupe de
medicamente, toate dovedite eficiente, pe care în ultima vreme le prescriem cu
egală eficienţă, singure sau în diverse combinaţii. În puţine cazuri e foarte
mare nevoie de lucruri sofisticate – sunt 10% cazuri de hipertensiune arterială
în care ai nevoie de evaluare atentă, explorare suplimentară ca să te lămureşti
de ce este rezistentă la tratament. De fapt, majoritatea hipertensivilor care
nu ajung la valori normale nu sunt complianţi la tratament. Complianţa la
tratamentul hipertensiv este problema majoră din punctul meu de vedere, pe plan
global. O bună parte din aceşti hipertensivi sunt vârstnici, ceea ce face ca,
la ei, complianţa la tratament să fie şi mai complicată. Unii au tulburări
cognitive, iau zeci de pastile şi interferenţele medicamentoase şi reacţiile
adverse sunt mult mai frecvente. Şi, ne place sau nu, noi, medicii, nu mai avem
timp să stăm de vorbă cu pacienţii. Mai ales când ni se pare un lucru banal.
Încercăm, împreună cu Societatea Naţională de Medicina Familiei, să facem nişte
chestionare în care să lămurim principalele elemente care duc la necomplianţă.
Să vedem de fapt ce putem face ca să îmbunătăţim situaţia.
Prevenţia
bate pasul pe loc
– Discutăm mai mult ca oricând despre
prevenţie, dar pare că batem pasul pe loc. A existat şi un program al
Ministerului Sănătăţii în acest sens...
– Ca să faci prevenţie, trebuie mai
întâi să ai date corecte, să ştii exact care este prevalenţa factorilor de
risc. Noi, ca societate profesională, am început să organizăm o serie de
registre în care încercăm să avem date într-adevăr reale despre diversele afecţiuni
şi, pornind de la ele, să facem prevenţie. Prevenţie înseamnă să informezi
întâi profesioniştii, să existe o bună colaborare între diversele specialităţi
medicale, pentru că e absurd să ne închipuim că noi, cardiologii, avem rolul
principal în prevenţie. Dintre medici, rolul principal îl au medicii de
familie. Ei intră, de fapt, în contact cu populaţia generală. Ei trebuie
mobilizaţi. Ei şi autorităţile. Ceea ce teoretic s-a întâmplat, dar nu şi în
practică. În 2010, de exemplu, a existat un program de prevenţie aprobat de MS,
publicat şi în Monitorul Oficial, dar care nu a fost niciodată finanţat. Sigur,
o parte a măsurilor propuse atunci se regăsesc cumva în programul medicilor de
familie, în pachetul de servicii medicale de bază.
– A încercat cineva să convingă MS să
finanţeze programul?
– În mai multe rânduri, evident. Dar
e mult mai spectaculos să finanţezi infarctele, de care ştie toată lumea. Şi nu
vreau să fiu înţeles greşit, e foarte bine că există programul STEMI (n.n.
programul de tratament intervenţional în infarctul miocardic acut cu
supradenivelare de segment ST), există defibrilatoare disponibile pentru prevenţia
morţii subite, asta-i partea foarte spectaculoasă, dar trebuie să intervenim şi
în partea de prevenţie, ca să avem mai puţin de tratat cu costuri mult mai
mari.
– Şi cum v-aţi gândit să convingeţi
autorităţile pentru o finanţare mai consistentă?
– Mai întâi, noi, cardiologii şi
medicii de familie, vom încerca să lămurim populaţia că insuficienţa cardiacă
este o condiţie severă, dar tratabilă. Nu este uşor, pentru că, dacă vorbeşti
de un infarct, lumea e speriată şi ia măsuri. Dacă îi spui însă de insuficienţă
cardiacă, zice că e ceva banal. Şi nu e banal deloc, pentru că mortalitatea în
aceste cazuri este de 50% la cinci ani, mai mult decât la cancerul de col,
cancerul de sân etc. Dacă populaţia va fi conştientă de acest lucru, atunci ne
va asigura un mediu pe care, din păcate, noi, ca medici, ne-am obişnuit că nu
îl putem avea la nivelul politicienilor. 1.500 de cardiologi conving sau nu
conving autorităţile, dar 1.500.000 de pacienţi potenţiali, care ştiu că au o
afecţiune ce trebuie tratată mai bine şi, ca atare, finanţată mai bine, au mai
multe şanse să fie luaţi în seamă.
Casa
inimii
– Consideraţi că există o bună comunicare
între medici şi restul populaţiei, pe înţelesul nespecialistului?
– Nu prea, se poate şi mai bine. Am
fost preşedintele Societăţii Române de Cardiologie, am închiriat o vilă în
Sibiu, un spaţiu foarte frumos, l-am denumit „Casa inimii“, care are o sală de
conferinţă de 40–50 de locuri şi trei ateliere de lucru, pe care am început să
le integrăm în spaţiul cultural şi social al comunităţii de acolo. Săptămâna
trecută, de exemplu, au venit acolo copiii de la o grădiniţă, iar un rezident
le-a vorbit despre alimentaţie: „Mai bine mâncăm mere decât să mâncăm
ciocolată“ sau „Să ne mişcăm“. În curte, unde este un spaţiu generos, am
organizat un mic concurs: cine aleargă mai repede, cine se joacă mai bine.
Organizăm, aşadar, întâlniri cu elevii, cu copiii, este un spaţiu prietenos,
unde poţi să vezi un film documentar, o expoziţie, toate acestea combinate cu
acţiuni de educaţie medicală. În afară de aceasta, pentru că ne dorim să existe
o educaţie de foarte bună calitate, împreună cu profesorul Mihai Gheorghiade,
de la Northwestern University din Chicago, încercăm să înfiinţăm, tot la Sibiu,
la Casa inimii, o şcoală de insuficienţă cardiacă, unde să fie educaţi experţi
nu numai din România, ci şi din afară. În lunile următoare, vom încerca să
punem în practică această iniţiativă, în colaborare şi cu Universitatea „Lucian
Blaga“ din Sibiu.
Faţa
prietenoasă a cardiologilor
– Ce face diferit Fundaţia Inimii faţă de
Societatea Română de Cardiologie în ce priveşte prevenţia?
– Societatea Română de Cardiologie
este o entitate foarte bine organizată, congresele sale sunt de nivel european,
dar, până acum zece ani, ne-am ocupat numai de noi: ne educam pe noi, medicii –
medicii de familie, interniştii etc. Încet-încet, am înţeles că, dacă nu ieşim
din arenă, nu e bine. Şi atunci, în urmă cu câţiva ani, a luat naştere Fundaţia
Inimii, care încearcă să arate populaţiei generale o faţă prietenoasă a
cardiologilor, în ideea de a conştientiza care sunt, de fapt, marile probleme
potenţiale ale ţării, ale populaţiei, în ce priveşte sănătatea. Sunt câteva
evenimente importante – Ziua prevenţiei, Ziua hipertensiunii, Ziua inimii – pe
care Fundaţia le organizează, dar, dincolo de aceasta, am încercat să creăm, în
diverse zone, mici nuclee de profesori, oameni de afaceri, oameni dispuşi să
dea ceva din timpul şi eventual din banii lor pentru acţiuni în favoarea sănătăţii.De la lucruri simple – să-ţi arate cum să găteşti gustos fără să foloseşti
cârnaţi şi slănină, până la lucrurile mai avansate la care făceam referire mai
devreme. Numai prin această combinaţie între medici informaţi, clase
conducătoare conştiente de adevăratele priorităţi pe termen lung ale comunităţii
şi o populaţie conştientă că face ceva pentru ea, se pot face lucruri
fantastice.
– Avem şi exemplul Irlandei, care a reuşit
să interzică total fumatul în spaţiile publice închise, în vreme ce la noi nu
au fost decât încercări timide în această direcţie. Având în vedere că fumatul
este un factor de risc major în bolile cardiovasculare, faceţi ceva în acest
sens?
– Da, am încercat, împreună cu
Societatea Română de Pneumologie, să facem publice datele economice care arată
că, în ţările unde s-a adoptat o legislaţie foarte strictă, cum este şi cazul
Irlandei, câştigurile celor de la baruri şi restaurante nu au scăzut cu nimic,
în schimb sănătatea a avut mult de câştigat. Asta, pentru că, în momentul de faţă,
proprietarii de localuri din câteva ţări sunt lobby-işti împotriva acestei
legi. Fumătorii îi vor frecventa în continuare, chiar dacă fumează într-un loc
amenajat afară. În plus, vor veni şi cei care până acum nu veneau pentru că nu
suportau fumul de ţigară. Pe de altă parte, sunt date, prezentate deja, care
arată dimensiunea mult mai mare a cheltuielilor directe şi indirecte legate de
fumat în România în raport cu veniturile pe care le aduc firmele de tutun prin
impozite şi taxe.