Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Interviuri

Tradiţia se cere onorată

Viața Medicală
Alexandra NISTOROIU luni, 26 mai 2014
Viața Medicală
Alexandra NISTOROIU luni, 26 mai 2014

În aşteptarea celui de-al cincilea congres naţional de neuroendocrinologie, prof. dr. Mihail Coculescu, preşedintele de onoare al Societăţii Române de Psihoneuroendocrinologie (RPNES), ne-a vorbit despre dezvoltarea domeniului în România, despre interesul endocrinologilor români pentru studiul glandei pineale, în care cândva Descartes bănuia că s-ar afla sufletul, şi despre întrebările cărora psihoneuroendocrinologia le caută încă răspunsul.

 
 
 
 

 

   Cum s-a cristalizat conceptul de psihoneuroendocrinologie în România? Care au fost începuturile RPNES?
   – Conceptul a fost elaborat, în forma lui modernă, în Statele Unite, pornind de la ideea că afecţiunile psihice trebuie să beneficieze şi de un tratament cu substanţe naturale cu care operează creierul uman şi nu numai cu substanţe sintetice, cu medicamente. Obiectivul a fost dorinţa de a cunoaşte aceste substanţe, fie neurotransmităţori, fie hormoni locali, de regulă peptide cerebrale. Aşa a luat naştere Societatea Internaţională de Psihoneuroendocrinologie, la care au aderat specialişti români din mai multe domenii: endocrinologie, neurochirurgie, neurologie, fiziologie. La vremea aceea, eu am fost cooptat în boardul Societăţii Internaţionale de Psihoneuroendocrinologie pentru Europa Centrală şi de Est. Era o epocă grea: abia se desfiinţase Institutul de Psihologie din România şi se începuse o campanie împotriva unor endocrinologi, printre care şi profesorul meu, Ştefan Milcu, pe motiv că vor să abordeze domeniul neuropsihic. A fost celebrul scandal al meditaţiei transcendentale. După ’90, acest mic nucleu de 20 de oameni a făcut mai întâi un grup de psihoneuro­endocrinologie în cadrul Academiei de Ştiinţe Medicale, iar la 24 noiembrie, aula Academiei Române a găzduit adunarea constitutivă a Societăţii Române de Psihoneuroendocrinologie.

 

Endocrinologia cu rădăcini în neuropsihiatrie

 

   Cum s-a dezvoltat RPNES peste ani?
   – Ne-a ajutat foarte mult tradiţia. În România, endocrinologia nu a venit dinspre medicina internă, cum s-a întâmplat în Germania, de pildă. La noi a venit dinspre neurologie şi dinspre psihiatrie. Gheorghe Marinescu, neurolog, a făcut partea de anatomie patologică a primelor cazuri de acromegalie descrise în lume, iar elevul lui, Constantin Parhon, neurolog şi neuropsihiatru, s-a consacrat tot mai mult endocrinologiei. Nicolae Paulescu, pe care toată lumea îl ştie datorită insulinei, este şi cel care a pus la punct, pe animal, tehnica de operare corectă a hipofizei. Aceasta a fost preluată apoi de un neurochirurg celebru, Harvey Cushing, care a făcut istorie nu doar în neurochirurgie, ci şi în endocrinologie. Practic, fiziologia hipofizei începe cu Cushing, care l-a citat pe Paulescu, declarând că tehnica lui era cea mai bună din lume la acea dată. O altă contribuţie importantă a fost adusă de Grigore Popa, care a arătat că există o legătură vasculară între creier şi glandele endocrine. Am fost favorizaţi în crearea şi menţinerea acestei societăţi de faptul că în România exista o tradiţie a descoperirilor de vârf în cercetarea fundamentală şi de faptul că endocrinologii au provenit dintr-un maestru al neuropsihiatriei. Societatea s-a dezvoltat în epoca în care am avut un deceniu al creierului, în care neuroştiinţele caută să ne dea cheia asupra substanţelor active cu care operează creierul. Între timp, noi am organizat 19 simpozioane anuale şi, la fiecare patru ani, câte un congres de neuroendocrinologie. În Institutul Naţional de Endocrinologie „C. I. Parhon“ Bucureşti am înfiinţat o secţie de patologie hipofizară şi neuroendocrină. Ne ocupăm, de asemenea, de o parte din managementul şi conţinutul Revistei Române de Endocrinologie, înfiinţate în 1983 de Parhon.
   Cum încurajaţi apropierea studenţilor şi tinerilor medici de psihoneuroendo­crinologie?
   – RPNES a instituit o bursă pentru studenţi şi medicii tineri, prin care aceştia pot să lucreze şi să se pregătească o perioadă în străinătate, cu grupurile de lucru cu care colaborăm. Din studenţii pe care i-am trimis cu burse, unii s-au făcut endocrinologi, alţii neurologi, alţii cardiologi sau fiziologi. Ei ne reprezintă peste tot unde ajung. Avem colaboratori mai tineri, care lucrează în centre de excelenţă din străinătate: Universitatea din Oxford, Institutul Karolinska din Stockholm, Emory University. Nu sunt oameni care s-au desprins de noi. Pe unii dintre ei o să îi vedeţi între 4 şi 7 iunie a.c., prezentând datele lor. De exemplu, dr. Mircea Ivan, care a plecat hotărât să studieze în adâncime problema cancerului, o să vină să ne arate cum a ajuns în revistele de top din lume, descifrând rolul factorului de translaţie a hipoxiei în tumori endocrine şi neuroendocrine.
   Cum s-au închegat relaţiile de colaborare pe plan internaţional?
   – Din nou ne-a ajutat tradiţia. Am făcut legătura cu Universitatea din Bristol, pentru că decanul de-acolo a descoperit un peptid în natură şi, după aceea, un biolog român a arătat că acesta persistă şi la mamifere. Legătura cu Bristolul ne-a dus către Oxford, care, spre surpriza tuturor, imediat a făcut joncţiunea, pentru că acolo şeful departamentului de anatomie era Geoffrey Harris, care îl cunoscuse pe Grigore T. Popa la Cambridge. În Franţa, am avut o legătură bună cu Universitatea Descartes, precum şi cu Universitatea Montpellier, unde centrul de genetică a ajuns să fie condus de un fost absolvent al UMF „Carol Davila“ Bucureşti, prof. dr. Florin Grigorescu.

 

Ochiul din mijlocul creierului

 

   Care sunt principalele direcţii spre care se îndreaptă eforturile de cercetare din domeniu?
   – În România, endocrinologia a avut două direcţii de bază, ambele legate de neuroendocrinologie şi de psihoneuroendocrinologie: tiroida, respectiv glanda pineală, în care Descartes localiza sufletul. Acum marcăm zece ani de la legea iodizării universale a sării, pentru că un gram de iod aduce un grăunte în plus de inteligenţă copiilor dintr-o ţară. Tiroida şi neuroendocrinologia sunt foarte strâns legate. Şi orice ţară care s-a confruntat cu fenomenul cretinismului are nevoie de o metodă de profilaxie foarte serioasă, ca să elimine această cauză de întârziere mentală. În ceea ce priveşte glanda pineală, Parhon, Milcu, apoi eu şi colaboratorii mei am căutat care sunt substanţele care pot interveni. Pineala a fost ochi la reptile. Cum s-a transformat acest al treilea ochi într-o glandă aflată în mijlocul creierului? Ce funcţii poate să aibă? Se ştie că intervine în bioritmuri şi că sincronizează activitatea noastră cu ciclul zi-noapte şi cu ritmurile sezoniere, dar cum face asta? Una dintre cele mai dragi ipoteze ale Şcolii româneşti de endocrinologie este că vom putea găsi acel peptid care a făcut ca glanda pineală, care era ochi şi vedea lumea din afară, să se deschidă către lumea visului.
   Care sunt cele mai importante realizări în domeniu?
   – La nivel naţional, cele mai mari progrese cu aplicaţie practică s-au făcut prin conştientizarea endocrinologilor şi a celorlalţi medici de existenţa tumorilor neuroendocrine şi introducerea tumorilor neuroendocrine şi hipofizare în programe speciale de gratuitate. Vorbim de medicamente foarte scumpe, care acum sunt accesibile fiecărui pacient român cu asigurare medicală.
   La nivel global, există premise pentru dezvoltarea terapiilor hormonale în afecţiunile psihice?
   – Termenul folosit în întrebare este corect: există premise. Tatonări care nu s-au terminat cu studii clinice, multicentrice, randomizate şi dublu orb care să le dovedească eficienţa. De exemplu, substanţele care au nucleul oxitocinei sunt acum folosite în cercetări de neuroştiinţă experimentală şi se fac tatonări ca să fie folosite în psihiatrie şi în protecţia antistres, plecându-se de la ideea că oxitocina este cea care face ca o femeie gravidă să fie mult mai rezistentă la stres decât o femeie care nu este însărcinată. De altfel, şi peptidele pe care am lucrat noi au nucleul oxitocinei şi acţionează asupra somnului cu vise, prelungindu-l. Toţi suntem de acord că este important să dormim. Dacă este sau nu important să visăm nu se ştie, dar, în mod sigur, acesta este un domeniu care, pe măsură ce se va dezvolta, va avea aplicaţii practice semnificative. Dacă putem influenţa durata şi tipul somnului, vom rezolva problemele care acum îşi aşteaptă răspunsul.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.