În aşteptarea celui de-al cincilea
congres naţional de neuroendocrinologie, prof.
dr. Mihail Coculescu, preşedintele de onoare al Societăţii Române de
Psihoneuroendocrinologie (RPNES), ne-a vorbit despre dezvoltarea domeniului în
România, despre interesul endocrinologilor români pentru studiul glandei
pineale, în care cândva Descartes bănuia că s-ar afla sufletul, şi despre
întrebările cărora psihoneuroendocrinologia le caută încă răspunsul.
– Cum s-a cristalizat conceptul de
psihoneuroendocrinologie în România? Care au fost începuturile RPNES?
–
Conceptul a fost elaborat, în forma lui modernă, în Statele Unite, pornind de
la ideea că afecţiunile psihice trebuie să beneficieze şi de un tratament cu
substanţe naturale cu care operează creierul uman şi nu numai cu substanţe
sintetice, cu medicamente. Obiectivul a fost dorinţa de a cunoaşte aceste substanţe,
fie neurotransmităţori, fie hormoni locali, de regulă peptide cerebrale. Aşa a
luat naştere Societatea Internaţională de Psihoneuroendocrinologie, la care au
aderat specialişti români din mai multe domenii: endocrinologie,
neurochirurgie, neurologie, fiziologie. La vremea aceea, eu am fost cooptat în
boardul Societăţii Internaţionale de Psihoneuroendocrinologie pentru Europa
Centrală şi de Est. Era o epocă grea: abia se desfiinţase Institutul de
Psihologie din România şi se începuse o campanie împotriva unor endocrinologi,
printre care şi profesorul meu, Ştefan Milcu, pe motiv că vor să abordeze
domeniul neuropsihic. A fost celebrul scandal al meditaţiei transcendentale.
După ’90, acest mic nucleu de 20 de oameni a făcut mai întâi un grup de
psihoneuroendocrinologie în cadrul Academiei de Ştiinţe Medicale, iar la 24
noiembrie, aula Academiei Române a găzduit adunarea constitutivă a Societăţii
Române de Psihoneuroendocrinologie.
Endocrinologia
cu rădăcini în neuropsihiatrie
– Cum s-a dezvoltat RPNES peste ani?
–
Ne-a ajutat foarte mult tradiţia. În România, endocrinologia nu a venit dinspre
medicina internă, cum s-a întâmplat în Germania, de pildă. La noi a venit
dinspre neurologie şi dinspre psihiatrie. Gheorghe Marinescu, neurolog, a făcut
partea de anatomie patologică a primelor cazuri de acromegalie descrise în
lume, iar elevul lui, Constantin Parhon, neurolog şi neuropsihiatru, s-a
consacrat tot mai mult endocrinologiei. Nicolae Paulescu, pe care toată lumea
îl ştie datorită insulinei, este şi cel care a pus la punct, pe animal, tehnica
de operare corectă a hipofizei. Aceasta a fost preluată apoi de un neurochirurg
celebru, Harvey Cushing, care a făcut istorie nu doar în neurochirurgie, ci şi
în endocrinologie. Practic, fiziologia hipofizei începe cu Cushing, care l-a
citat pe Paulescu, declarând că tehnica lui era cea mai bună din lume la acea
dată. O altă contribuţie importantă a fost adusă de Grigore Popa, care a arătat
că există o legătură vasculară între creier şi glandele endocrine. Am fost
favorizaţi în crearea şi menţinerea acestei societăţi de faptul că în România
exista o tradiţie a descoperirilor de vârf în cercetarea fundamentală şi de
faptul că endocrinologii au provenit dintr-un maestru al neuropsihiatriei.
Societatea s-a dezvoltat în epoca în care am avut un deceniu al creierului, în
care neuroştiinţele caută să ne dea cheia asupra substanţelor active cu care
operează creierul. Între timp, noi am organizat 19 simpozioane anuale şi, la
fiecare patru ani, câte un congres de neuroendocrinologie. În Institutul Naţional
de Endocrinologie „C. I. Parhon“ Bucureşti am înfiinţat o secţie de patologie
hipofizară şi neuroendocrină. Ne ocupăm, de asemenea, de o parte din
managementul şi conţinutul Revistei Române de Endocrinologie, înfiinţate în
1983 de Parhon.
– Cum încurajaţi apropierea studenţilor şi
tinerilor medici de psihoneuroendocrinologie?
–
RPNES a instituit o bursă pentru studenţi şi medicii tineri, prin care aceştia
pot să lucreze şi să se pregătească o perioadă în străinătate, cu grupurile de
lucru cu care colaborăm. Din studenţii pe care i-am trimis cu burse, unii s-au
făcut endocrinologi, alţii neurologi, alţii cardiologi sau fiziologi. Ei ne
reprezintă peste tot unde ajung. Avem colaboratori mai tineri, care lucrează în
centre de excelenţă din străinătate: Universitatea din Oxford, Institutul
Karolinska din Stockholm, Emory University. Nu sunt oameni care s-au desprins
de noi. Pe unii dintre ei o să îi vedeţi între 4 şi 7 iunie a.c., prezentând
datele lor. De exemplu, dr. Mircea Ivan, care a plecat hotărât să studieze în
adâncime problema cancerului, o să vină să ne arate cum a ajuns în revistele de
top din lume, descifrând rolul factorului de translaţie a hipoxiei în tumori
endocrine şi neuroendocrine.
– Cum s-au închegat relaţiile de colaborare pe
plan internaţional?
–
Din nou ne-a ajutat tradiţia. Am făcut legătura cu Universitatea din Bristol,
pentru că decanul de-acolo a descoperit un peptid în natură şi, după aceea, un
biolog român a arătat că acesta persistă şi la mamifere. Legătura cu Bristolul
ne-a dus către Oxford, care, spre surpriza tuturor, imediat a făcut joncţiunea,
pentru că acolo şeful departamentului de anatomie era Geoffrey Harris, care îl
cunoscuse pe Grigore T. Popa la Cambridge. În Franţa, am avut o legătură bună
cu Universitatea Descartes, precum şi cu Universitatea Montpellier, unde
centrul de genetică a ajuns să fie condus de un fost absolvent al UMF „Carol
Davila“ Bucureşti, prof. dr. Florin Grigorescu.
Ochiul din
mijlocul creierului
– Care sunt principalele direcţii spre care se
îndreaptă eforturile de cercetare din domeniu?
– În
România, endocrinologia a avut două direcţii de bază, ambele legate de
neuroendocrinologie şi de psihoneuroendocrinologie: tiroida, respectiv glanda
pineală, în care Descartes localiza sufletul. Acum marcăm zece ani de la legea
iodizării universale a sării, pentru că un gram de iod aduce un grăunte în plus
de inteligenţă copiilor dintr-o ţară. Tiroida şi neuroendocrinologia sunt
foarte strâns legate. Şi orice ţară care s-a confruntat cu fenomenul
cretinismului are nevoie de o metodă de profilaxie foarte serioasă, ca să
elimine această cauză de întârziere mentală. În ceea ce priveşte glanda pineală,
Parhon, Milcu, apoi eu şi colaboratorii mei am căutat care sunt substanţele
care pot interveni. Pineala a fost ochi la reptile. Cum s-a transformat acest
al treilea ochi într-o glandă aflată în mijlocul creierului? Ce funcţii poate să
aibă? Se ştie că intervine în bioritmuri şi că sincronizează activitatea noastră
cu ciclul zi-noapte şi cu ritmurile sezoniere, dar cum face asta? Una dintre
cele mai dragi ipoteze ale Şcolii româneşti de endocrinologie este că vom putea
găsi acel peptid care a făcut ca glanda pineală, care era ochi şi vedea lumea
din afară, să se deschidă către lumea visului.
– Care sunt cele mai importante realizări în
domeniu?
– La
nivel naţional, cele mai mari progrese cu aplicaţie practică s-au făcut prin
conştientizarea endocrinologilor şi a celorlalţi medici de existenţa tumorilor
neuroendocrine şi introducerea tumorilor neuroendocrine şi hipofizare în
programe speciale de gratuitate. Vorbim de medicamente foarte scumpe, care acum
sunt accesibile fiecărui pacient român cu asigurare medicală.
– La nivel global, există premise pentru
dezvoltarea terapiilor hormonale în afecţiunile psihice?
–
Termenul folosit în întrebare este corect: există premise. Tatonări care nu
s-au terminat cu studii clinice, multicentrice, randomizate şi dublu orb care să
le dovedească eficienţa. De exemplu, substanţele care au nucleul oxitocinei
sunt acum folosite în cercetări de neuroştiinţă experimentală şi se fac tatonări
ca să fie folosite în psihiatrie şi în protecţia antistres, plecându-se de la
ideea că oxitocina este cea care face ca o femeie gravidă să fie mult mai
rezistentă la stres decât o femeie care nu este însărcinată. De altfel, şi
peptidele pe care am lucrat noi au nucleul oxitocinei şi acţionează asupra
somnului cu vise, prelungindu-l. Toţi suntem de acord că este important să
dormim. Dacă este sau nu important să visăm nu se ştie, dar, în mod sigur,
acesta este un domeniu care, pe măsură ce se va dezvolta, va avea aplicaţii
practice semnificative. Dacă putem influenţa durata şi tipul somnului, vom
rezolva problemele care acum îşi aşteaptă răspunsul.
.jpg)
