Societatea de Chirurgie a Sânului (SCS) în
colaborare cu UMF „Carol Davila“ Bucureşti organizează, în perioada 10–11
octombrie a.c., la Bucureşti, a doua ediţie a conferinţei Actualităţi în diagnosticul şi
tratamentul cancerului mamar, cu participare internaţională.
Prof.
dr. Alexandru Blidaru,
preşedintele SCS şi şeful secţiei chirurgie oncologică II din cadrul
Institutului Oncologic „Prof. dr. Al. Trestioreanu“ Bucureşti, ne-a oferit
detalii despre situaţia actuală în diagnosticul şi tratamentul cancerului
mamar.
– Cui se adresează conferinţa de anul acesta?
– Tematica lucrărilor se adresează atât medicilor de
familie, cât şi specialiştilor care se ocupă nemijlocit cu diagosticul şi
tratamentul cancerului mamar: imagistică medicală, chirurgie, ginecologie,
endocrinologie, anatomopatologie, oncologie medicală, radioterapie, chirurgie
plastică şi reconstructivă.
– Statistic vorbind, ce ne puteţi spune despre
situaţia din România, dar nu numai, în acest domeniu?
– Din estimări, ştim că anual, în România, sunt
diagnosticate aproximativ 6.000 de cazuri de cancer mamar şi, din păcate,
aproximativ 4.000 de femei mor în fiecare an din cauza acestei afecţiuni.
Incidenţa cancerului mamar creşte peste tot în lume şi România se înscrie în
acest grafic. Însă mortalitatea prin acest tip de cancer a început să scadă în ţările
occidentale.
– Care ar fi cauzele acestor diferenţe dintre România şi ţările
occidentale?
– În România, boala încă se depistează în stadii foarte
avansate, pentru că nu avem programe de screening. Multe paciente sunt atât de
copleşite de un diagnostic de cancer încât refuză sau amână un tratament care
le-ar salva viaţa, multe nu ajung la medic.
– Există, în prezent, metode avansate de diagnosticare a
bolii. Ce ne puteţi spune despre ele?
– Ca metode de diagnostic sunt investigaţiile imagistice (mamografie, ecografie, IRM,
tomografie, PET–CT), analizele de sânge şi puncţia biopsie mamară. Mamografia
se execută în mai multe incidenţe, de regulă în două, cranio-podală şi oblică,
la ambii sâni. Interpretarea mamografică însă trebuie făcută numai în contextul
clinic. Ecografia glandei mamare este, după mamografie, una dintre cele mai
utile investigaţii imagistice în diagnosticul acestor afecţiuni. IRM-ul mamar
este complementar mamografiei şi ecografiei, însă are o specificitate
insuficientă pentru a putea fi indicat ca investigaţie de rutină. Tomografia cu
emisie de pozitroni permite evidenţierea unor modificări funcţionale, o caracterizare
metabolică, nu numai localizarea spaţială a leziunii. Diagnosticul de
certitudine se pune însă numai prin examenul anatomopatologic al tumorii.
Imunohistochimia este o metodă anatomopatologică modernă de diagnostic şi
evaluare a ţesuturilor care, în cancerul mamar, se foloseşte uzual pentru a
pune în evidenţă caracterele de agresivitate, evoluţia diferită a neoplasmului şi
pentru a modula indicaţia terapeutică.
– Pentru cazurile mai puţin avansate, o
alternativă ar putea fi tratamentul conservator. În ce constă el?
– Chirurgia cancerului mamar a evoluat semnificativ începând
cu mastectomia radicală descrisă de Bill Halsted în 1882, operaţie care,
datorită tehnicii chirurgicale şi a principiilor de radicalitate, asepsie şi
anestezie, a reuşit să reducă semnificativ mortalitatea şi morbiditatea
cancerului de sân. Caracterul mutilant al operaţiei şi rata mare a apariţiei
limfedemului braţului au determinat chirurgi ca Patey, Madden sau Chiricuţă să
modifice tehnica, pe baza observaţiilor că păstrarea muşchilor pectorali nu
influenţează controlul local al bolii şi supravieţuirea. În prezent s-a ajuns
la rezecţii limitate în cancerul mamar şi la intervenţii oncoplastice care îmbină
principiile de siguranţă oncologică cu tehnici de chirurgie plastică. Tratamentul
conservator se adresează cazurilor puţin avansate de cancer mamar. Obligatoriu,
tratamentului conservator trebuie să i se asocieze radioterapia, fără de care
riscul de recidivă este ridicat. Sunt şi contraindicaţii: sarcină,
multicentricitatea/multifocalitatea leziunii şi situaţiile în care nu se pot obţine
margini de siguranţă în excizia tumorii sau nu se poate efectua radioterapie
postoperatorie.
– Reconstrucţia sânului după mastectomie are
indicaţie generală?
– Scopul ei nu este vindecarea pacientei, ci îmbunătăţirea
calităţii vieţii acesteia. Deşi, în principiu, poate fi indicată tuturor
femeilor la care s-a practicat mastectomia, reconstrucţia mamară se adresează
mai ales acelora pentru care beneficiile contrabalansează potenţialele riscuri.
Necesitatea efectuării radioterapiei postoperatorii, însoţită de creşterea
morbidităţii reconstrucţiei mamare, precum şi prognosticul mai rezervat asociat
stadiilor avansate de boală, restrânge indicaţiile relative ale reconstrucţiei
către formele de cancer mamar cu o evoluţie loco-regională limitată. Afecţiunile
sistemice cronice preexistente, obezitatea, fumatul pot indica o categorie de
paciente expuse unui risc crescut de complicaţii postintervenţionale.
– O metodă prin care se poate conserva ţesutul limfoganglionar
sănătos este tehnica ganglionului santinelă. Ce ne puteţi spune despre ea?
– Această tehnică
presupune injectarea unei substanţe (colorant, trasor radioactiv) care migrează
de la locul tumorii acolo unde aceasta drenează limfa şi identificarea,
excizia, respectiv analiza anatomopatologică a primului ganglion care captează
limfa. Biopsia primului ganglion care drenează limfa de la nivelul tumorii
poate decela prezenţa unor celule tumorale, în acest caz ganglionul fiind
invadat, sau poate avea un rezultat negativ. Tehnica are şi contraindicaţii în:
tratamentele sistemice (chimioterapie) sau locale (radioterapie) neoadjuvante (înaintea
intervenţiei chirurgicale), tumori de mari dimensiuni, adenopatii suspecte,
sarcină şi lactaţie, stadii avansate de boală. Ea oferă posibilitatea conservării
ţesutului limfoganglionar sănătos şi reduce complicaţiile inerente unei
intervenţii de mare amploare. Este un instrument eficient în orientarea actului
terapeutic în funcţie de rezultatul histopatologic.
– Ce se mai cercetează
şi ce perspective se întrevăd în acest domeniu?– Cercetarea a permis
progrese constante în ceea ce priveşte bazele moleculare şi genetice ale
cancerului mamar. Se încearcă introducerea şi standardizarea unor terapii ţintite,
medicamente citotoxice care acţionează împotriva unui mecanism molecular
cunoscut, implicat în geneza sau progresia cancerului mamar (anticorpii
monoclonali). De asemenea, se studiază intens modificările genetice apărute în
geneza cancerului, încercându-se realizarea de teste genetice care să aprecieze
riscul de apariţie a cancerului mamar la populaţia cu risc înalt.
– Ce ar trebui să se mai întâmple în România
pentru a părăsi zona codaşă în care ne aflăm şi în acest domeniu?
– În primul rând ar
trebui să facem prevenţie. Şi aici vorbim de screening. Screeningul mamografic
poate reduce cu până la 25% mortalitatea prin cancer mamar. Trebuie să dispunem
de metode de diagnostic imagistic, histopatologic, imunohistochimic de vârf şi
cu un control riguros al calităţii. Degeaba faci mamografii de screening dacă
aparatura este depăşită sau personalul medical nu este instruit. Consider că ar
trebui înfiinţate centre care să trateze comprehensiv cancerul după cele mai
bune protocoale cunoscute la ora actuală.
– Se implică Ministerului Sănătăţii în
managementul acestor probleme?
– Programele de
depistare precoce a cancerului mamar sunt foarte eficiente în ţările în care
sunt gândite şi aplicate corespunzător. Din păcate, în România nu le avem şi
tocmai de aceea rata de mortalitate prin aceste afecţiuni nu se înscrie în
statisticile din ţările occidentale. Există campanii de conştientizare, cu
accent pe prevenţie, se vorbeşte despre insuficienţa centrelor de radioterapie,
absenţa citostaticelor, reconstrucţia sânului (în urma evenimentelor
mediatice). Într-o ţară normală, aceste aspecte sunt parte din managementul
problemei şi nu doar subiecte de presă generate de lipsuri, interese sau
evenimente mediatice.
– Ce preocupări mai
aveţi în prezent?
– Mă preocupă chirurgia
oncoplastică, în ideea de a extinde indicaţiile tratamentului conservator. Mă
preocupă tehnica ganglionului santinelă pentru cancerul mamar şi melanomul
malign, precum şi extinderea acestei proceduri la alte localizări, de exemplu
cancere din sfera ginecologică, precum şi implementarea programelor de
reconstrucţie mamară cu proteze decontate de CNAS.
.jpg)
