SIMONA VLĂDĂREANU a absolvit Liceul „Gheorghe Lazăr” din București. La medicină a început să se gândească prin clasa a 11-a, deși era olimpică la matematică și toată lumea se aștepta ca ea să urmeze calea știinţelor exacte. Spune că s-a împăcat foarte bine cu matematica, dar s-a decis să se îndrepte către medicină, pentru că profesorul ei avea o metodă „mai particulară de lucru” cu elevii – se axa foarte mult pe teorie, teoreme, „mai puţin pe aplicabilitatea matematicii în practică”.
Iniţial a dat examen pentru stomatologie și abia după aceea a încercat la medicină generală. „Odată intrată, nu m-am mai întors către stomatologie, cu toate că abilităţile practice le stăpânesc foarte bine și probabil aș fi făcut o carieră frumoasă și în domeniul medicinei dentare”, își amintește prof. dr. Simona Vlădăreanu. De când se știe i-a plăcut să șurubărească, schimba și roata la mașină când era nevoie. Probabil că și asta a contribuit la decizia iniţială de a se îndrepta către stomatologie, „unde trebuie să lucrezi cu freza... tehnica e de bază”.
În prezent, Simona Vlădăreanu este medic primar neonatologie și șefa Secţiei Neonatologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Elias București. Din 2014 este titulara cursurilor de neonatologie din cadrul stagiului de obstetrică-ginecologie al studenţilor de anul VI ai UMF „Carol Davila”. În plus, din octombrie 2018 este președinta Comisiei de neonatologie a Ministerului Sănătăţii.

Olimpică la matematică, înclinaţii către stomatologie și totuși aţi ales neonatologia. De ce așa?
Nu pot să spun că pe lista mea de priorităţi trecusem neonatologia sau pediatria. Mi-a plăcut urologia, de exemplu, fiindcă l-am avut profesor pe doctorul Proca. El ţinea niște cursuri foarte atractive, dar nu am considerat că e o specialitate potrivită unei femei, așa că nu am ales-o.
Știaţi ceva despre neonatologie?
Nu foarte multe. Știam că se bazează pe multă terapie intensivă, nu doar pe urmărirea copilului, cum se face în pediatrie, în ambulatoriu. Practic, e o abordare multidisci­plinară a nou-născutului.
Rezidenţiatul unde l-aţi făcut?
La Spitalul „Panait Sârbu” din București. Pe vremea aceea era acolo doctorul Dâmbeanu [n.r.: dr. Ion Dâmbeanu], un medic pediatru care lucrase zeci de ani în maternitate; era considerat cel mai bun neonatolog din București. Îi port în continuare admiraţie și o mare recunoștinţă, pentru că el este cel care ne-a făcut – pe mine, pe colegii mei din generaţie și pe cei dinaintea noastră – să iubim specialitatea și să ne dorim să o dezvoltăm. Întotdeauna ne-a încurajat, ne-a lăsat să lucrăm cu nou-născuţii, nu ne-a ţinut deoparte, nu ne-a pus să facem doar foi de observaţie, așa cum se întâmplă azi în unele clinici. Consider că acolo a fost o adevărată școală de neonatologie.
Cum de nu aţi rămas acolo?
Nu mi-am dorit neapărat să rămân acolo. În ultimul an de rezidenţiat, a fost o perioadă în care făceam gărzi și în alte maternităţi – la Cantacuzino, Filantropia, Universitar. Așa am avut ocazia să îl cunosc pe profesorul Oprescu, care urma să devină manager al Spitalului Elias. Vorbea de o deschidere a Spitalului Elias către toată lumea, să nu mai fie ca un club al unor favorizaţi. Mi-a propus să vin aici ca medic neonatolog.

Un spital pentru elite, din care lipsea elita medicală

Și aţi ajuns la Elias. Ce aţi găsit aici?
Situaţia nu a fost deloc bună la început. Secţia de nou-născuţi nu era deloc echipată, de fapt era dependentă de medicii din pediatrie, care veneau aici, asistau la naștere, îngrijeau cât de cât copiii, dar îi lăsau mai mult pe mâna asistentelor. Ele nu erau calificate pentru neonatologie. Secţia nu era organizată ca secţie de nou-născuţi, cu neonatologi.
Când v-aţi început, de fapt, activitatea la Elias?
În 2002, în februarie. Doi–trei ani am muncit intens. Cădeau tavanele, pereţii erau scorojiţi, pătuţurile erau mari, de pediatrie, nu de nou-născut. După ce am renovat maternitatea, mi-am luat în serios rolul de coordonator al secţiei – în 2005–2006 eram coordonator, iar în 2007 am dat examenul de Șef de secţie. Ulterior am reușit să aduc personal, să pregătesc asistentele. Mulţi dintre cei care au venit să lucreze cu mine proveneau tot din rândul rezidenţilor pregătiţi la Giulești – medici specialiști instruiţi în aceeași școală a doctorului Dâmbeanu. Cei din restul maternităţilor din oraș nu ne vedeau întotdeauna cu ochi buni. pentru că ne considerau mai speciali, dar nu eram deloc așa. Acest spital era unul pentru elite, numai că elita medicală lipsea.
Eraţi totuși un spital sub tutela Academiei Române.
Din păcate, Academia nu a oferit și nu oferă nici acum fonduri pentru întreţinerea spitalului și pentru achiziţia de echipamente sau ce mai avem nevoie. Suntem pe cont propriu. Problema mea este că suntem scoși și din circuitul programelor naţionale ale Ministerului Sănătăţii, ceea ce nu mi se pare corect. Acestea ar trebui să fie dedicate pacientului român, indiferent de unitatea sanitară unde este îngrijit. De exemplu, pentru screeningul auditiv la nou-născut, deși este obligatoriu și trebuie să se implementeze în maternitate, ministerul nici măcar consumabilele nu ni le asigură pentru echipamentul pe care îl avem, achiziţionat de noi prin fonduri proprii. Este o anomalie care probabil nu este adusă la cunoștinţa ministrului sănătăţii.
Cum staţi în prezent la capitolul dotare și personal?
De când figurează ca secţie de neonatologie, adică din perioada 2006–2007, când am modernizat-o prin programul Băncii Mondiale, am urmărit să avem exact ceea ce prevedea la momentul respectiv legea pentru o maternitate de gradul II b, cum este aceasta: calificările personalului, numărul suficient de medici și de asistente la numărul de pacienţi. Acum suntem 10 medici și 16 asistente, la un număr de 30 de locuri de nou-născuţi.
V-aţi confruntat des cu cazuri grave aici?
Au fost multe. Îmi amintesc de un caz de 27 de săptămâni, o gravidă cu lupus care a născut la noi. Nimeni nu îi dădea șanse acelui nou-născut, o fetiţă de 800 și ceva de grame. Toată lumea a stat în preajma ei, ne-a solicitat mult. A stat în terapie intensivă o lună și ceva, dar a plecat sănătoasă acasă cu părinţii ei, foarte fericiţi. Am dovedit că putem gestiona un caz, indiferent de vârsta de gestaţie, de gradul de ierarhizare a secţiei, care nu era III, deși ne comportăm ca grad III, din punctul de vedere al profesionalismului și al dotării.
Nu încercaţi să faceţi pasul către gradul III?
Sigur că da. Am făcut o solicitare acum un an și ceva, comisia de la minister și direcţia sanitară ne-au vizitat, dar concluzia a fost că ne lipsește rooming-in-ul – după naștere, mama să stea cu copilul în același salon. Nu am încurajat niciodată această procedură de îngrijire, fiindcă supravegherea necesită mult mai mult personal, pentru a preveni riscurile la care acești copii sunt expuși. Și atunci am fost etichetaţi ca nefiind „spital prieten al copilului”. Am zis: „Bine, cum vreţi voi, puneţi-mă dușman al copilului, dar prefer să am acești copii în siguranţă, mamele sunt solicitate să vină să alăpteze, sub supravegherea unui cadru medical, sunt ajutate, dar nu pot să fac acest lucru fiindcă pierd controlul în prevenirea infecţiilor nosocomiale”.
Este necesară această condiţie?
Da, dar nu este obligatorie. Vom solicita din nou. Pe de altă parte, dacă acea comisie ar fi fost cinstită, ar fi evaluat toate transferurile pe care noi le primim de la maternităţi de gradul III, cum e Târgoviște sau din alte părţi. Se pare că nimic nu mai contează când trebuie să primești un transfer. Uităm că ministerul nu ne bagă în programe naţionale, dar ni se trimit gravide de 25 de săptămâni să le îngrijim. Ce caută acestea la noi? Pentru ele trebuie să avem sonde de intubaţie și catetere percutanate de o anumită dimensiune, dar și alte consumabile specifice. Eu ce să fac, să îmi fac stoc de aceste materiale, când legea spune că nu am voie să îngrijesc
acești copii? Să dau eu banii, când de fapt aceste consumabile sunt date prin programe maternităţilor de gradul III?
Cam câte nașteri sunt anual aici?
În jur de 1.800–2.000. Au mai scăzut ca număr, pentru că populaţia se adresează mult și serviciilor private. Dar, din păcate, întotdeauna cazurile complicate din privat tot la stat ajung. Și nu mi se pare corect – plăţile sau banii pe care pacienţii i-au descărcat către privat ar fi corect să le revină acelor servicii de la stat unde aceștia ajung.
Din octombrie 2018 sunteţi președinta Comisiei de neonatologie a Ministerului Sănătăţii. Ce v-a recomandat pentru această funcţie?
Totul a pornit de la calitatea mea de coordonator în pregătirea medicului rezident în neonatologie. Când ministrul Voiculescu a hotărât ca rezidenţiatul în neonatologie să dureze cinci ani în loc de patru, curricula de pregătire a trebuit să fie și ea schimbată. I-am propus președintei de atunci a comisiei, doamna profesor Stoicescu, ca în curricula existentă, aceea de patru ani, să adăugăm anumite module de pregătire, în special de imagistică, ultrasonografie, cursuri de malpraxis etc. În toate celelalte specialităţi, cel puţin în obstetrică, rezidentul câștigă noţiuni de bază și în ultrasonografie, o metodă frecvent utilizată și în neo­natologie.
Se pare că nu aţi reușit.
Așa este, demersul nu a fost deloc unul de succes. În 2017, când a intrat prima generaţie de rezidenţi pe curricula de cinci ani, pe site-ul ministerului figura tot curricula veche, cea de patru ani. Rezidenţiatul a început atunci cu șase luni de pregătire în neonatologie, ulterior s-au introdus stagii mai mici în pediatrie sau alte specialităţi conexe. A trecut un an și curricula tot nu a fost schimbată. Rezidenţii care erau în pregătire la mine în secţie tot întrebau de ce nu apare noua curriculă.
Și totuși, cea veche a fost înlocuită.
Da, prin aprilie anul trecut. Este o curriculă foarte voluminoasă, de peste 60 de pagini, însă din cei cinci ani de pregătire trei sunt de pediatrie și doar doi de neonatologie. Cumva s-a inversat balanţa: în general, când faci o specializare, anii de pregătire pentru specializarea respectivă trebuie să fie minimum trei. În plus, această curriculă este de fapt un copy-paste al celei de pediatrie generală, de cinci ani, structurată pe trei ani de pediatrie, după care urmează cei doi ani pentru neonatologie.
Rezidenţii ce au zis când au văzut asta?
Au fost atât de nemulţumiţi încât au făcut un manifest pe care l-au adresat Ministerului Sănătăţii, presei. Ulterior, prin vară, având cumva de la ei îndrituirea să îi reprezint, am început un dialog cu doamna Sorina Pintea, ministrul sănătăţii, care fusese numită în februarie. A fost extrem de receptivă, m-a ascultat și a promis că face demersuri în acest sens. Mai mult, mi-a propus să devin președinta comisiei și să propun schimbările respective.
Dar și până atunci aţi fost membră în această comisie.
Am fost, dar mi-am dat demisia pentru că nu am fost consultată pentru absolut nimic. Din moment ce se iau decizii care apar pe site-ul ministerului, în timp ce eu sunt membră a comisiei, ca și când sunt agreate de întreaga comisie, eu nu pot să fiu părtașă la așa ceva.
Aţi devenit președinta comisiei, v-aţi ales colegii, membrii. Pe ce criterii i-aţi ales?
Sunt oameni tot din domeniul universitar, profesori, conferenţiari, dar și medici primari neonatologi. O parte sunt din domeniul privat, pentru că ne interesează și ce se întâmplă în privat vizavi de îngrijirea nou-născutului. Am vrut să fie oameni reprezentativi în domeniul acesta din toate categoriile de pregătire, atât pe parte universitară, cât și neuniversitară, de stat și privat.
Cu ce intenţii porniţi la drum?
Prioritară rămâne curricula rezidentului în neonatologie. Tot prioritar este să rediscutăm și să revizuim ghidurile – au fost făcute prin 2008–2009 și sunt extrem de laborioase unele dintre ele. Unele trebuie făcute de novo, fiindcă nu le avem pe toate. De asemenea, trebuie avută în vedere o reacreditare a maternităţilor, fiindcă nicio maternitate de grad III nu îndeplinește toate criteriile. Probabil ca și la nivelurile I și II sunt deficienţe.
În spaţiul public încă se mai discută despre echipamente ţinute în ţiplă. În secţiile de nou-născuţi se întâmplă asta?
Problema e că avem tineri specialiști care sunt descurajaţi de pediatri mai în vârstă, care nu au curajul să facă terapie intensivă. Unii chiar abandonează și își caută rostul prin alte părţi. De aici și supărarea cumva pe această categorie de specialiști. În loc să ocupe locuri în secţii de pediatrie, pentru că nevoia de pediatri este foarte mare în ţară, ei stau în secţiile de nou-născuţi, unde locul este al neonatologului, care are pregătire de terapie intensivă și ar putea să facă lucrurile să funcţioneze mai bine.
Dar sunt și pediatri care au neonatologia ca a doua specialitate.
Așa este, dar, probabil de teamă, nu folosesc, în cazurile grave, echipamentul, ventilatorul, se eschivează și lucrurile nu stau tocmai bine pentru nimeni.
Revenind la curricula de pregătire în rezidenţiat, am văzut pe site că acum nu are nicio bibliografie. De ce?
Nici măcar examenul de specialitate nu conţine bibliografie, ceea ce nu este normal. Sigur, este prevăzut un număr de cursuri pentru rezidenţi, deci ei vor avea informaţii extinse sau certificate și din alte părţi, dar consider că nu este suficient. De cele mai multe ori, cărţile pe care ei le citesc sunt în limba engleză și nu sunt obligaţi să știe toţi această limbă. De aceea, împreună cu colectivul meu de oameni tineri și, mai ales, cu rezidenţii din secţie, am reușit să punem la punct o traducere a unui manual, un tratat de neonatologie Cloherty, pe care îl vom lansa la Forumul Perinato­logia din 8–9 martie și pe care aș dori să îl includem ca bibliografie la examenul de specialitate. Dar, sigur, e bine ca ei să consulte și alte cărţi. Mai există, de exemplu, un ghid apărut prin efortul colectivului de la Iași, condus de doamna profesor Stamatin. Tot o carte tradusă, utilă medicului neonatolog, pe care o vom propune să facă parte din bibliografia pentru specialitate.

Din obiectivele Comisiei de neonatologie

■ Proiect de evaluare a maternităţilor din ţară privind dotarea cu echipamente specifice, a personalului angajat și calificările profesionale ale acestuia;
■ Prezenţa și respectarea protocoalelor în domeniu, pentru sprijinirea îngrijirii nou-născuţilor conform gradului maternităţii;
■ Ședințe de lucru în colaborare cu comisiile de obstetrică-ginecologie, medicină de familie și pediatrie, pentru creșterea calităţii îngrijirilor gravidei și nou-născutului;
■ Dezvoltarea unor programe de profilaxie, dar și de follow-up, pentru nou-născuţii cu risc;
■ Revizuirea ghidurilor clinice actuale și elaborarea unora noi, cum ar fi „Ghidul de prevenire și tratament al infecţiilor neonatale” sau „Ghidul de profilaxie și tratament al deficitului de vitamina D la nou-născut și gravidă”, în colaborare cu comisiile de endocrinologie, pediatrie și obstetrică-ginecologie;
■ Dezvoltarea transportului neonatal.

„Tolba” rezidentului

■ Competenţele profesionale clinice și practice câștigate pe durata rezidenţiatului trebuie să asigure state-of-art-ul în îngrijirea prematurului, dar și a nou-născutului cu risc și a celui sănătos;
■ Însușirea cunoștințelor din domeniul medicinei materno-fetale, abilităţi de comunicare cu familia, colaborarea multidisciplinară;
■ Dezvoltarea responsabilităţilor în rezolvarea cazurilor, a calităţilor de lider de opinie, încurajarea în exercitarea unor aptitudini academice, a cercetării știinţifice;
■ Participarea la elaborarea unor protocoale de lucru standardizate.