Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  Interviuri

Strategii europene pe axa endocrină

Viața Medicală
Dr. Aurel F. MARIN joi, 7 iunie 2012

În perioada 7–9 iunie 2012, la Poiana Braşov, Societatea Română de PsihoNeuroEndocrinologie (RPNES) organizează al XVIII-lea Simpozion naţional RPNES, cu tema „Axa adrenală, de la comportament la tumori. Neurosteroizii“. De asemenea, în parteneriat cu Reţeaua Europeană de Tumori Adrenale (ENS@T), se va desfăşura simpozionul cu tema „Tumorile adrenale şi hipertensiunea arterială“. Mai multe detalii ne oferă dl prof. dr. Mihail Coculescu, preşedinte de onoare RPNES.

 

Interviu cu prof. dr. Mihail Coculescu, preşedinte de onoare RPNES

     În perioada 7–9 iunie 2012, la Poiana Braşov, Societatea Română de PsihoNeuroEndocrinologie (RPNES) organizează al XVIII-lea Simpozion naţional, cu tema „Axa adrenală, de la comportament la tumori. Neurosteroizii“. De asemenea, în parteneriat cu Reţeaua Europeană de Tumori Adrenale (ENS@T), se va desfăşura simpozionul cu tema „Tumorile adrenale şi hipertensiunea arterială“.

     – Simpozionul RPNES a ajuns la a 18-a ediţie. O premieră, anul acesta, este că, în conjuncţie cu această reuniune, veţi organiza şi un alt simpozion, european, care lărgeşte cumva spectrul de interes al RPNES. Care vor fi principalele teme abordate la Poiana Braşov?
     – Plecând de la faptul că Societatea Română de PsihoNeuroEndocrinologie abordează problema raportului dintre hormoni, glandele endocrine şi procesele psihice, prin intermediul neuronului, un fel de substrat al psihiatriei biologice, ne concentrăm, desigur, pe axa endocrină, care ne asigură protecţia în condiţii de stres. Într-o agresiune, de exemplu, fie că e vorba de o reacţie furie-atac, fie de frică-fugă, întotdeauna suprarenala este implicată în aceste răspunsuri. Şi din cauză că nu putem trăi fără corticosuprarenală, medicii şi-au imaginat că o tumoră pe glanda suprarenală, funcţională sau nu, trebuie să fie ceva dramatic. De altfel, bolile „clasice“ din endocrinologie explică această părere: boala Cushing, feocromocitomul, sindromul adreno-genital, hiperaldosteronismul primar au arătat că se produc, într-adevăr, modificări uneori spectaculoase şi periculoase, dacă nu se intervine. Nu se ştia însă ceea ce s-a dovedit prin progresul imagisticii, că tumorile pe suprarenale intră în biologia vârstelor. Spre surpriza tuturor, după vârsta de 50 de ani, un mare număr de persoane – până la 0,5% – dezvoltă astfel de tumori. Dintre acestea, unele sunt periculoase, fie interferând în diagnosticul unor boli larg răspândite, cum ar fi hipertensiunea arterială, fie prin caracterul lor malign – spre norocul nostru, mult mai rare. La nivel european, a crescut interesul pentru domeniu şi s-a constituit, prin European Science Fundation, o reţea, ENS@T, care a cuprins, la început, câteva ţări, apoi ne-a cooptat şi pe noi… România este, în prezent, în comitetul de coordonare al acestei reţele (prin prof. dr. Mihail Coculescu – n.n.). Pentru simpozionul ENS@T, ne-am ales ca temă: „Interferenţa dintre tumorile suprarenale şi hipertensiunea arterială“. Pe de o parte, în populaţie, tumorile suprarenale – din care majoritatea nu sunt maligne şi nu produc hormoni – sunt foarte răspândite, iar, pe de altă parte, prevalenţa hipertensiunii arteriale este foarte mare. La simpozion sunt invitaţi, desigur, şi cardiologi… Dna prof. dr. Maria Dorobanţu ne va vorbi despre prevalenţa HTA în România, cu date din studiul SEPHAR, pe care l-a coordonat. Dl prof. dr. Mircea Cinteză, din partea Societăţii Române de Cardiologie, va prezenta hipertensiunea rezistentă la tratament – acesta, uneori, constituie un prim argument, indirect, că poate fi vorba de o tumoră suprarenală. Dl prof. dr. Ion Bruckner, preşedintele Societăţii Române de Medicină Internă, va aborda interferenţa HTA cu alte sisteme endocrine. Dl prof. dr. Tiberiu Nanea va vorbi despre efectele asupra cordului pe care le are hipertensiunea, în general, cea de stres, în special.
     – Este, deci, un simpozion interdisciplinar…
     – Da, tocmai pentru că aceste două afecţiuni – incidentaloamele suprarenale şi HTA esenţială – sunt răspândite în populaţie. Prezenţa lor la acelaşi pacient poate produce confuzie. Hipertensiunea poate fi rezistentă la dietă, la regulile de viaţă impuse, la un medicament, apoi este nevoie de două, de trei, de prea multe… La un astfel de pacient, dacă se efectuează o explo­rare a suprarenalei şi se descoperă o tumoră, vă daţi seama că primul gând al oricui – şi al unui medic de medicină generală sau al unui medic de familie – este că poate fi o legătură între cele două. De altfel, un simpozion ca al nostru are drept ţintă popularizarea acestei probleme în rândul medicilor de familie. Aceştia, descoperind o astfel de asociere, vor face primele explorări în ambulatoriu, dar, la un moment dat, importanţa problemei, eficacitatea terapiei – în cazul în care chiar există o legătură între HTA şi tumoră – vor necesita un consult de specialitate. Avem, de altfel, invitaţi şi chirurgi cu experienţă în intervenţii la nivelul suprarenalelor – dr. Victor Tomulescu, de la Institutul Clinic Fundeni, dr. Radu Mihai, de la Oxford – care ne vor spune ce se întâmplă când crezi că operaţia ar duce la vindecarea hipertensiunii arteriale, dar nu întotdeauna se întâmplă astfel…

Deschideri şi latenţe

     – Cardiologii ne spun adesea: deoarece avem o reţea puternică de cardiologie, când este vorba de un diagnostic diferenţial, nu am dezvoltat bateria de teste hormonale şi dinamice, dar trimitem pacienţii la colegii endocrinologi… Se pune, atunci, problema: endocrinologii au tot ce le trebuie pentru a respecta ghidurile europene de investigaţie? Am descoperit că putem face multe, dar există şi limite. Una din limite ar fi că noi facem cu oarecare latenţă ceea ce alţii fac imediat. Adică nu intră în practica noastră curentă. Alteori, atunci când, la un pacient, avem semne de participare endocrină şi există tumori pe ambele suprarenale, dar – cum se întâmplă adesea – una singură este activă, secretantă. De unde ştim că trebuie intervenit pe stânga sau pe dreapta? O explorare curentă, în alte părţi, se realizează prin radiologie invazivă. Dozările hormonale nu se fac din sângele periferic, ci din venele suprarenale. Deşi pare simplu, atunci când am încercat să facem aceste explorări în ţară, nu prea ne-a reuşit… Specialiştii noştri, atât de obişnuiţi cu radiologia invazivă a cordului, nu sunt antrenaţi în explorarea glandelor endocrine. Ne-am bucurat că specialişti precum dl dr. Bogdan Dorobăţ au fost de acord să meargă într-unul din centrele ENS@T, la Padova, cu reputaţie în explorarea suprarenalelor şi în sindromul Conn (hiperaldosteronismul primar), pentru a aprofunda detaliile acestor tehnici de radiologie invazivă.
     – Urmăriţi dezvoltarea unei reţele de radiologie invazivă în România? Poate e impropriu spus, pentru că nu se practică decât în câteva centre universitare… Dar doriţi o dezvoltare a domeniului, pentru a avea centre de referinţă, care să acţioneze prompt, atunci când este nevoie de investigaţii endocrine?
     – Exact. În România, atât în sistemul de stat, cât şi în cel privat, trebuie să se poată efectua investigaţiile şi intervenţiile practicate în centrele performante din Europa. Mai ales că ţara noastră are tradiţie şi prestigiu în endocrinologie. Ne bucurăm că, venind dinspre radiologie, sunt colegi care abordează cu mult curaj această problemă. Datorită modului de organizare a sistemului de sănătate din ţara noastră, suficient de mulţi pacienţi vor putea fi exploraţi în centrele de referinţă pe care ni le dorim create, astfel încât dexteritatea colegilor să ajungă comparabilă cu aceea a specialiştilor din centre europene de vârf.
     – Vorbeaţi de o latenţă în diagnostic. Pe lângă partea care ţine de radiologia invazivă, sunt şi alte aspecte care întârzie stabilirea diagnosticului de către medicul endocrinolog?
     – Sunt, desigur, şi alte aspecte. Unele vor fi abordate, în simpozionul pe care îl organizăm, de medicii cardiologi – profesorul Bruckner va aborda rolul reninei în HTA –, altele de noi, endocrinologii. De exemplu, atunci când trebuie să explorăm hiperaldosteronismul primar, care pleacă, uneori, de la o hiperkaliemie, alteori numai de la o hipertensiune rezistentă la tratament, avem nevoie de explorări dinamice ale aldosteronului şi ale reninei, or acestea nu se practică în mod curent. Serviciile noastre abordează doar ocazional aspectele care ţin de HTA şi, din această cauză, nu există în permanenţă reactivi… Sunt analize care, spre deosebire de cele din boala Cushing sau din feocromocitom, nu se fac de la o zi la alta sau măcar într-un interval de timp mai mic de o săptămână.
     – Nu cumva o cauză pentru latenţa de care vorbeaţi ar fi şi faptul că, tradiţional, hipertensiunea arterială cade în sarcina medicului cardiolog? La endocrinolog, bănuiesc, nu se ajunge decât într-o fază avansată…
     – Da, este şi o problemă de cooperare interdisciplinară, la frontiera dintre cele două specialităţi. Poate că fiecare specialist îl aşteaptă pe „celălalt“. Dar iniţiativa noastră arată voinţa endocrinologilor de a-şi asuma acest rol, în parteneriat cu cardiologii şi apelând la medicii din reţeaua primară, să le trimită aceste cazuri. Dorim, de altfel, să îmbunătăţim comunicarea şi transferul de informaţii cu şi către medicii de familie.

Ghiduri… cu aproximaţie

     – Veţi elabora ghiduri pentru aceste situaţii? Mă refer la ghiduri „oficiale“, pentru România, în parteneriat cu medicii cardiologi, dar care să vizeze inclusiv medicina primară, prespitalicească.
     – Există, în domeniu, ghiduri europene, la nivelul Societăţii Europene de Endocrinologie, agreate şi de cardiologi. Unul din obiectivele simpozionului nostru este să discutăm dacă aceste ghiduri pot fi respectate cu uşurinţă, ad litteram, în condiţiile de la noi. Se ştie, la noi se fac şi extrapolări, fără unele investigaţii trecute în ghiduri, ceea ce înseamnă diverse grade de aproximaţie, asociate cu grade de incertitudine. Se fac intervenţii şi se trece de la un diagnostic ce ar trebui formulat pretratament la unul ex juvantibus, postterapeutic… E de dorit, atunci când există incidentaloame suprarenale, ce intră în biologia vârstelor, să nu umblăm degeaba pe glandele suprarenale. Adică să descoperim că hipertensiunea arterială nu a dispărut odată cu excizia tumorală.
     – Dar veţi încerca să implementaţi astfel de ghiduri în România? Mă gândesc la cele oficiale, ale Ministerului Sănătăţii…
     – Noi am implementat deja, prin comisia consultativă de endocrinologie a MS, şi deja au fost publicate în Monitorul Oficial, ghiduri pentru tumorile suprarenale. Dorim, la această reuniune, să aflăm care ar fi „punctele nevralgice“, din experienţa specialiştilor, ce trebuie să perfecţionăm în ghiduri. Vor fi, de exemplu, şi scurte comunicări ale unor cazuri rare, cum există întotdeauna în medicină, cazuri în care tumorile nu sunt „ca la carte“, ci se asociază diverse tipuri de tumori. În plus, în unele afecţiuni, cum este feocromocitomul, tumora suprarenală producătoare de catecolamine, există şi forme clinice extreme: feocromocitomul cu hipertensiune paroxistică, cu nenumărate posibilităţi de complicaţii şi accidente…
     – Forma clasică, descrisă în manuale…
     – Da, dar există şi forme de feocromocitom, care, chiar în condiţii de chirurgie majoră, deşi cu descărcare de catecolamine, nu se manifestă prin hipertensiune paroxistică. Sunt şi cazuri la care acest tip de tumoră poate mima electrocardiografic un infarct… Ei bine, peste toate acestea, vin descoperirile genetice moderne, care arată că există mutaţii foarte frecvente, în populaţie, caracteristice feocromocitoamelor considerate anterior sporadice. Cu alte cuvinte, la orice pacient cu feocromocitom putem descoperi o familie cu predispoziţie genetică… Or, acest tip de investigaţie genetică – la noi, a început să se practice de câţiva ani, dar în special în sindroamele de neoplazie endocrină multiplă – ar trebui să fie inclusă în consilierea genetică.

ENS@T şi RPNES

       – Ce experţi din străinătate vor fi prezenţi la simpozionul organizat de RPNES?
     – Am invitat mai mulţi specialişti europeni. Pentru feocromocitom – dl prof. dr. Jacques Lenders, din Olanda, care a condus, într-o vreme, programele NIH (SUA) în domeniul catecolaminelor. Practic, dsa coordonează cele mai multe ghiduri de diagnostic şi management în feocromocitom, sub variatele sale aspecte. La fel, pentru sindromul Conn, dl prof. dr. Franco Mantero, din Padova, va fi unul din invitaţii principali.
     – Simpozionul ENS@T este organizat împreună cu Simpozionul anual RPNES. Ce teme vor fi abordate în cadrul reuniunii naţionale?
     – Vor fi aprofundate problemele axei suprarenale, dar nelegate de patologia tumorală sau de hipertensiunea arterială, ci vizând patologia psihică, mai ales că tulburările psihice sunt importante în manifestările clinice ale afecţiunilor suprarenale, tulburările cognitive sunt frecvente în sindromul Cushing. Vom mai aborda şi tematica neurosteroizilor, cu un accent pe dehidroepiandrosteron. DHEA este un hormon androgen din suprarenală, despre care nu s-a ştiut multă vreme ce rol joacă, dar, ca neurosteroid, contribuie la calitatea vieţii, după o anumită vârstă. În plus, în studiile moderne de îmbunătăţire a reproducerii şi în tehnicile moderne de fertilizare in vitro, dehidroepiandroste­ronul este utilizat pentru a creşte rata de succes. Are un efect pozitiv atât la nivel cerbral, cât şi în reglarea directă a ovogenezei.
     – Ce alte subiecte sunt trecute în programul Simpozionului RPNES?
     – Va mai fi abordată şi interferenţa axei suprarenale cu obezitatea, sindromul metabolic. De altfel, endocrinologii români vor fi parteneri într-un proiect european, MEDIGENE, vizând factorii genetici şi de mediu ai sindromului de rezistenţă la insulină şi ai complicaţiilor pe termen lung în populaţiile imigrante ale Mediteranei.
     – Ştiu că existau nişte studii interesante, privind populaţia de origine chineză din SUA, de exemplu…
     – Exact. Acum, la nivelul Europei, putem studia milionul de români din Spania sau Italia, magrebienii din Franţa, albanezii din Grecia, turcii din Germania… Se pune problema dacă imigranţii îşi modifică genomul în funcţie de noul mediu şi va fi cercetată acea parte din genom care reglează sindromul metabolic. Coordonatorul european al proiectului este român, dl prof. dr. Florin Grigorescu, genetician la Universitatea din Montpellier, recent votat ca membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale. Dsa va prezenta interferenţele genomului şi ale sindromului metabolic cu axa suprarenală.

Marea familie a Europei

     – Unul din aspectele lăudabile ale reuniunilor pe care le organizaţi este punerea în lumină a tinerilor cercetători. Anual, aţi oferit Bursa de Neuroendocrinologie „Grigore Coculescu“. Cum vor sta lucrurile la ediţia din acest an?
     – Şi în 2012 vom acorda această bursă. Dintre centrele care s-au oferit să primească bursierii noştri, au fost Universitatea din Padova, Universitatea din Montpellier, Universitatea din München. Vom vedea, dintre candidaţi, cine va beneficia de această bursă. Este vorba de un scurt stagiu, de şase săptămâni, care, din experienţa noastră anterioară, permite deschiderea orizontului unor tineri care, ulterior, vor continua şi aprofunda cercetările. La simpozionul RPNES, vor fi multe comunicări susţinute de doctoranzi, dar şi tineri cercetători răsplătiţi, în 2011, cu premii ale Societăţii Europene de Endocrinologie.
     – Stagiile de durată variabilă în centre din străinătate s-au materializat, în anii anteriori, prin cercetări conduse în comun, prin lucrări ştiinţifice publicate sau prezentate?
     – Desigur. Atât la Iaşi, unde legătura cu mai multe centre din Franţa a făcut să existe parteneriate de cercetare, exprimate şi prin lucrări publicate, cât şi la Bucureşti. De altfel, majoritatea asistenţilor universitari din Catedra de endocrinologie din Institutul „C. I. Parhon“ au făcut diverse stagii în străinătate. De exemplu, dl dr. Şerban Radian a obţinut recent un grant, prin competiţie directă la nivelul programelor „Marie Curie“ din Marea Britanie, în urma căruia va efectua un stagiu de doi ani…
     – Nu vă e teamă că va rămâne în Marea Britanie?
     – Europa este, în prezent, o mare familie. De aceea, „teama“ de a rămâne sau nu în Europa nu mai este justificată. E drept, dl dr. Radu Mihai, amintit anterior, în prezent şef de lucrări onorific şi chirurg la Oxford, a fost endocrinolog la Institutul „Parhon“… Dar el vine şi operează, din când în când, şi la Bucureşti, conform noii legislaţii europene. Eu privesc acest schimb de oameni mult mai larg. Cred că noi, ca profesori, ar trebui să ne uităm unde au ajuns elevii noştri şi nu dacă au rămas neapărat, să zic aşa, „în umbra maestrului“. Un alt exemplu este dna dr. Ileana Botuşan, care îşi finalizează, în prezent, a doua teză de doctorat la Institutul Karolinska, după cea din România. La Stockholm, un alt colaborator de-al nostru, dl dr. Sergiu Catrina, a fost foarte recent numit profesor asociat. Încet-încet, prin deschiderea graniţelor şi extinderea colaborărilor, elevii noştri, prin meritele lor, ajung să intre în lumea contribuitorilor la dezvoltarea endocrinologiei moderne.
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC