În Uniunea Europeană, 500.000 de copii se nasc prematur în fiecare an, cu consecinţe asupra sănătăţii viitorului adult. Este doar unul din motivele pentru care Comitetul ENVI al Parlamentului European a organizat un atelier pe tema sănătăţii nou-născuţilor. Despre locul pe care prematurii – categorie în continuă creştere numerică – îl ocupă pe lista de priorităţi a decidenţilor, cost-eficienţă în îngrijirea perinatală, nevoia unor standarde comune de pregătire şi tratament în neonatologie şi rolul familiei în îngrijirea propriilor copii, în interviul cu prof. dr. Mats Blennow, preşedintele Societăţii Europene de Neonatologie, realizat de dr. Mihail Călin, la Bruxelles.

"> Sănătatea nou-născuţilor, pe agenda europeană - Viața Medicală
Interviuri

Sănătatea nou-născuţilor, pe agenda europeană

de Dr. Mihail CĂLIN - mai 29 2013
Sănătatea nou-născuţilor, pe agenda europeană

În Uniunea Europeană, 500.000 de copii se nasc prematur în fiecare an, cu consecinţe asupra sănătăţii viitorului adult. Este doar unul din motivele pentru care Comitetul ENVI al Parlamentului European a organizat un atelier pe tema sănătăţii nou-născuţilor. Despre locul pe care prematurii – categorie în continuă creştere numerică – îl ocupă pe lista de priorităţi a decidenţilor, cost-eficienţă în îngrijirea perinatală, nevoia unor standarde comune de pregătire şi tratament în neonatologie şi rolul familiei în îngrijirea propriilor copii, în interviul cu prof. dr. Mats Blennow, preşedintele Societăţii Europene de Neonatologie, realizat de dr. Mihail Călin, la Bruxelles.

De curând, Comitetul pentru Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară (ENVI) al Parlamentului European a organizat la Bruxelles un atelier pe tema sănătăţii nou-născuţilor, la care au participat reprezentanţi ai DG Sanco, ai OMS Europa, ai societăţilor medicale europene de specialitate şi ai organizaţiilor de pacienţi. Structurată în două părţi – Sănătatea în timpul sarcinii şi Sănătatea nou-născutului, prevenirea bolilor cronice –, întâlnirea s-a concentrat în mod deosebit pe problema copiilor prematuri, al căror număr a crescut în ultimele decenii la nivel european.

 

     Prof. dr. Gunta Lazdane (Letonia), manager de program în cadrul OMS Europa, a precizat că, în comparaţie cu alte regiuni ale lumii, în Europa, s-a produs, în privinţa sănătăţii materne şi a nou-născutului, o îmbunătăţire semnificativă, dar inegală. Ea a subliniat descreşterea din ultimele decenii a mortalităţii materne, care este însă influenţată în aceşti ani de criza financiară. Cu 25,48 decese materne la 100.000 de naşteri, România se află pe primul loc între ţările UE. Riscul de deces al mamei la naştere diferă foarte mult între cele 53 de state membre ale regiunii – de la 1 la peste 20.000 în Italia, la 1 la 430 în Tadjikistan –, ilustrând inegalităţile cu care aceasta se confruntă. Printre factorii de risc ai naşterilor premature se numără vârsta mamei, în creştere în Europa, şi factori evitabili: indicele crescut sau scăzut de masă corporală (în majoritatea statelor membre UE, procentul de preobezi şi obezi este de peste 50%), alcoolul şi fumatul (iar restricţiile succesive impuse fumatului în Belgia au fost asociate de fiecare dată cu reducerea cu 3% a ratei prematurităţii), infecţii genito-urinare,Mortalitatea maternă în regiunea OMS Europa şi unele state membre UEstresul şi violenţa sau bolile cronice (în special bolile cardiovasculare şi diabetul, direct legate de riscul de prematuritate şi de conceperea unui copil cu deficienţe).
     Mesajul prof. dr. Bo Jacobsson (Departamentul de obstetrică şi ginecologie al Spitalului Universitar Sahlgrenska din Göteborg) se regăseşte chiar în titlul prezentării sale: „Îmbătrânirea sănătoasă începe înainte de naştere“. El a insistat asupra sarcinii ca o pe­rioadă în care se poate interveni pentru a asigura o viaţă sănătoasă a copilului şi a viitorului adult. Inter­venţiile pot avea loc înainte de sarcină (oprirea fuma­tului, administrarea de acid folic), dar trebuie să con­tinue în timpul acesteia (alimentaţie sănătoasă, activitate fizică), influen­ţând astfel rezultatele. Aceasta, în condiţiile în care afecţiuni precum obezitatea, diabetul sau bolile alergice sunt un rezultat şi al factorilor – genetici, nutriţionali, edu­caţio­nali, sociali – care afectează sarcina. Profesorul Jacobsson a adus în discuţie posibilitatea schimbării accentului îngrijirii prenatale, de pe sfârşitul sarcinii, pe începutul acesteia, ceea ce ar permite identificarea precoce a grupurilor de risc. În ultimele decenii, marile succese au fost obţinute în scăderea mortalităţii neonatale, dar, în privinţa incidenţei prematurităţii, nu s-au făcut mari progrese, din cauza lipsei înţelegerii fun­damentale a sarcinii şi naşterii, vorbitorul pledând pentru susţinerea cercetării în acest sens. Este necesară, de ase­menea, educarea publicului, a pacienţilor şi a personalului medico-sanitar cu privire la relaţia dintre sarcină şi sănătatea viitorului adult şi de o instruire armonizată între ţări a profesioniştilor din sănătate.
     Pacienţii au fost repre­zentaţi de Silke Mader, preşedinta Federaţiei europene pentru îngrijirea nou-născuţilor, care şi-a însoţit expunerea cu numeroase exemple din experienţa personală. În prezent, în UE, trăiesc nouă milioane de prematuri (copii şi adolescenţi), tot atâţia fraţi şi 18 milioane de părinţi – numărul celor afectaţi de prematuritate nu este deloc neglijabil. Ea a subliniat faptul că nu există, la nivel european, un standard de implicare şi sprijinire a părinţilor copiilor prematuri sau cu afecţiuni din naştere. Copiii prematuri au părinţi prematuri, care trebuie ajutaţi într-o situaţie pentru care nu sunt pregătiţi. Ei trebuie să primească informaţii, să fie parte a unei îngrijiri integrate în spitale (cu reducerea stresului pentru ei şi copil prin asigurarea unui mediu corespunzător în terapia intensivă neonatală, sprijin psihosocial şi posi­bi­litatea de vizitare zi de zi, pe tot parcursul zilei), este necesară prelungirea concediului pentru părinţii cu copii prematuri sau nou-născuţi cu afecţiuni, ei trebuie să beneficieze de sprijin pentru diverse aspecte administrative. Vorbitoarea a pledat pentru cercetarea înO nouă abordare a îngrijirilor antenatale? domeniul nutriţiei şi tratamentului acestor copii (90% din medicamente nu sunt testate pentru nou-născuţi) şi pentru urmărirea atentă pe termen lung a evoluţiei lor.
     Prof. dr. Mats Blennow, de la Institutul Karolinska, preşedintele Societăţii Europene de Neonatologie, s-a referit la importanţa pe care calitatea îngrijirii nou-născuţilor şi a familiei acestora o are asupra sănătăţii viitoarei populaţii europene. Potrivit recentului studiu Global Burden of Disease, prematuritatea este responsabilă pentru 3,1% din totalul anilor de viaţă ajustaţi la dizabilitate (DALY), iar în Europa 500.000 de copii (7,1% din totalul naşterilor) vin pe lume prematur în fiecare an. Evoluţia medicinii a făcut ca, dacă în 1950 doar unul din şase copii prematuri supravieţuiau, în prezent, în Suedia, 80% din cei cu prematuritate extremă (născuţi înainte de săptămâna 27 de sarcină) să fie vii la un an. Părinţii trebuie să fie mereu alături de copiii născuţi prematur, lucru care influenţează în bine evoluţia lor. De aceea, este necesară îngrijirea centrată pe familie: părinţii trebuie să aibă acces nelimitat, concediul parental trebuie prelungit, părinţii trebuie încurajaţi să participe la îngrijirea copilului, iar medicii, Abordarea trebuie să includă întreaga familieasistentele şi asistenţii sociali europeni trebuie să fie special instruiţi în acest sens.

     Prof. dr. Neil Marlow, de la Institutul pentru Sănătatea Femeii – University College of London, a discutat despre necesitatea îngrijirii postnatale pentru prevenirea afecţiunilor cronice pe parcursul vieţii. Naşterea prematură creşte riscurile de apariţie a paraliziei cerebrale, a dificultăţilor de învăţare, problemelor comportamentale, bolilor psihiatrice, respiratorii şi cardiovasculare, cu consecinţe educaţionale şi financiare, integrare socială redusă şi sănătate precară la maturitate. Consecinţele prematurităţii asupra sănătăţii adultului trebuie prevenite prin optimizarea interacţiunii părinţilor cu nou-născutul, evaluarea atentă şi continuă pentru depistarea precoce a problemelor şi intervenţii rapide şi eficiente, realizate de oameni pregătiţi anume pentru aceste cazuri.

 

Neonatologia se înnoieşte continuu

Prof. dr. Mats BlennowInterviu cu prof. dr. Mats Blennow, preşedintele Societăţii Europene de Neonatologie

 

     Care este misiunea societăţii pe care o conduceţi?
     – Societatea Europeană de Neonatologie (ESN) este reprezentantul oficial pentru neonatologie în UEMS (Uniunea Europeană a Medicilor Specialişti) şi are membri individuali, nu organizaţii naţionale. Obligaţia ESN este instruirea neonatologilor, încercarea de a o armoniza pretutindeni în Europa şi, totodată, acreditarea unităţilor de instruire, astfel încât să avem nişte standarde, să putem educa neonatologii care au grijă de copiii prematuri. Avem şi o organizaţie-soră, Societatea Europeană pentru Cercetare Pediatrică (ESPR), cu care organizăm întâlniri comune. Avem o problemă în acest moment, în ce priveşte legătura cu noii membri UE, ţările est-europene, deoarece costă destul de mult pentru reprezentanţii acestora să ajungă la întâlniri. Aşa că încercăm să facem industria să-i sprijine pe participanţii din aceste ţări, iar numărul lor creşte. ESPR oferă granturi şi burse pentru tineri cercetători, ca să vină la întâlniri pentru a asculta, a învăţa şi a ne învăţa şi ei pe noi despre situaţia din ţările lor. Aţi văzut fotografiile din Serbia – încă este aşa în destule ţări, nu doar în cele est-europene, ci şi în multe ţări vest-europene.

Nimănui nu-i plac prematurii

     Într-adevăr, Silke Mader dădea exemple surprinzătoare, de acum mai mulţi ani, despre condiţiile din München.
     – Da, din cea mai bogată zonă a Germaniei, Bavaria. Nu cred că-i doar o problemă de bani, cât că este vorba de atitudini, cum ne gândim la copilul prematur. Evident, eu cred că sunt cu adevărat oameni, dar pe undeva am impresia că lumea nu crede că ei sunt pe de-a întregul fiinţe umane. Există un articol foarte interesant*, intitulat „Nobody likes premies“, scris de dr. Annie Janvier, neonatolog canadian, măritată tot cu un neonatolog, care a născut o fetiţă în săptămâna 25, ceea ce a făcut-o să fie şi mai interesată de aspectele etice. Ea a făcut un sondaj printre studenţii la medicină, la drept, la etică şi la alte facultăţi şi le-a prezentat o situaţie ipotetică: opt cazuri diferite, care veneau la urgenţă şi care, dacă erau tratate, aveau 50% şanse de supravieţuire, iar din cei care supravieţuiau, 50% urmau să aibă sechele şi handicapuri. Printre aceste cazuri erau un bărbat de 80 de ani cu demenţă care suferise un nou AVC, unul de 35 de ani cu tumoră cerebrală cu metastaze şi speranţă de viaţă de trei luni, venit pentru o afecţiune fără legătură cu cea de bază, un copil de opt ani cu traumatism cerebral foarte sever, un nou-născut la termen cu o malformaţie şi un copil extrem de prematur, născut în săptămâna 25. Toţi aveau deci aceeaşi şansă de supravieţuire şi acelaşi prognostic dacă erau trataţi. Studenţilor li s-a cerut să îi clasifice. Cum credeţi că s-a clasat copilul prematur?
     Ultimul?
     – Nu chiar, penultimul. Ultimul a fost cel de 80 de ani. Dar toţi ceilalţi erau clasaţi mai sus. De aceea v-am dat exemplul acesta: totul se reduce la atitudini şi ăsta-i motivul pentru care cred că până şi la München se poate ca aceşti copii să nu aibă cele mai bune condiţii. S-a petrecut însă o schimbare treptată şi sunt sigur că acum unităţile de nou-născuţi din München arată foarte diferit.
     Credeţi că şi guvernele gândesc la fel ca participanţii la acel studiu?
     – Cred că da, aţi auzit şi aici: nou-născuţii nu sunt tocmai pe agenda UE sau PE, ne uităm mai mult la îmbătrânirea sănătoasă, iar această problemă nu este considerată a fi atât de mare. De fapt, cum am arătat, prematuritatea reprezintă 3,1% povară a bolii, iar dacă priveşti întreaga problemă, a tuturor bolilor în perioada neonatală, asfixia la naştere este cam 3,3%, iar infecţiile neonatale în jur de 3%; dacă le aduni pe toate, aproape 10% din toate DALY sunt datoraţi afecţiunilor neonatale. Şi cred că ăsta-i un lucru pe care lumea nu vrea de fapt să-l audă, pentru că maternitatea şi paternitatea ar trebui să fie o experienţă fericită, nu trebuie să vorbim despre lucruri neplăcute. Avem chiar probleme în a le convinge pe moaşe să ofere consiliere antenatală, pentru că, trebuie să admitem, pot apărea şi probleme: „Nu putem să le spunem asta părinţilor, i-ar supăra“, spun moaşele din clinicile antenatale. Şi atunci, toţi părinţii care-şi văd copiii internaţi la o clinică de terapie intensivă neonatală sunt siguri că aceştia vor muri, dar foarte puţini chiar mor. Dacă adaugi toţi copiii cu boli neonatale vindecabile, dar care, din cauza limitelor îngrijirii, dezvoltă sechele pe viaţă, creşte numărul DALY. Când calculezi, te uiţi la cea mai lungă durată medie de viaţă din lume, care-i de 87 de ani, în Japonia cred. Ceea ce înseamnă că, în condiţii optime, un nou-născut care moare pierde 87 de ani de viaţă, pe când, dacă Pregătirea în specialitate a medicilor neonatologi variază mult în Europamori de Alzheimer la 85 de ani, pierzi doi. Sunt absolut sigur că şi în ţara noastră am putea îmbunătăţi cifrele dacă am face programe bune pentru centralizarea îngrijirilor pentru copiii foarte bolnavi, în unităţi mari, unde ai o asistenţă de calitate, cu atât mai mult în ţări ca România sau Serbia, unde resursele sunt mai limitate. Noi avem şi o foarte bună îngrijire antenatală, 99% din femeile însărcinate participă la asistenţa antenatală.

Impact mare cu costuri reduse

     În schimb, România are o populaţie rurală numeroasă, iar accesul la sănătate este destul de dificil.
     – Uite, nu cred că primul pas pentru o bună îngrijire perinatală este să cumperi un ventilator modern, de top, investiţia în surfactant şi alte lucruri hi-tech, precum ECMO (extracorporeal membrane oxygenation). Scandinavia reprezintă un succes pentru că avem o lungă tradiţie de îngrijire antenatală şi, de asemenea, una a clinicilor pentru copii, a programelor de vaccinare precoce. Toate acestea la un loc au un mare impact, pentru că la costuri reduse salvezi multe vieţi. Este o curbă logaritmică, e uşor să salvezi vieţi la început, pentru că nu te costă prea mult ca investiţii, dar, dacă vrei să te apropii de supravieţuire de 100%, trebuie să investeşti în incubatoare sau lucrurile de care vorbeam mai sus. Marele progres se obţine cu bani puţini, o bună îngrijire antenatală, identificarea precoce a sarcinilor cu risc crescut, la care trebuie să-ţi sporeşti eforturile. Marea majoritate a sarcinilor sunt foarte sănătoase şi nu au nevoie de toate acele controale, cu ecografii de rutină, dar cele la risc crescut, ca Silke, cu preeclampsia ei, ar trebui atent urmărite. Apoi, când ai un prematur, trebuie să ţii cont că surfactantul costă în jur de 1.200 de euro pe doză, foarte mulţi bani. Unele ţări spun „avem nevoie de surfactant ca să salvăm copiii extrem de prematuri“, dar primul lucru şi cel mai cost-eficient este să pui la punct un bun program CPAP (continuous positive airway pressure), cu care creşti presiunea în plămâni printr-un dispozitiv mecanic foarte simplu, care este şi profilactic pentru dezvoltarea sindromului de detresă respiratorie. Noi rareori intubăm şi ventilăm copiii cu mai mult de 28 de săptămâni de gestaţie la naştere, pentru că folosim doar CPAP, mai ales dacă mama a primit steroizi prenatal – şi de aceea urmărirea antenatală e importantă, pentru că reduce morbiditatea neonatală şi costurile. O injecţie cu cortizon făcută mamei costă 20–30 de euro, pe când o doză de surfactant la copil costă 1.200 de euro. Deci este mult mai cost-eficient. Şi apoi este şi mult mai dureros să-i inserezi un tub copilului, decât să-i faci mamei o injecţie intramusculară. Sunt deci multe avantaje cu profilaxia şi ăsta e unul din paşii înainte. Când te gândeşti la astfel de proiecte, sigur că trebuie să avem grijă de acei copii care vin pe lume, să le asigurăm cea mai bună îngrijire, dar pentru a preveni, trebuie să începem antenatal, iar apoi să fim proactivi când copilul este născut. Proactiv nu înseamnă neapărat să fii activ, ci să încerci să previi problemele prin strategii minim invazive, intervenţie redusă, fiind drăguţ, atent cu copilul. Este mai bine să fii drăguţ decât brutal. Acesta este un lucru care iese acum la iveală, cei mai mulţi copii evoluează bine dacă îi lăsăm în pace. Chiar şi copiii cu greutate foarte scăzută la naştere, de 1.500 de grame, nu au nevoie de resuscitare, ci doar de căldură, nişte oxigen, presiune, nu de un tub până în plămâni.
     Ce se poate face deci pentru o populaţie rurală mare, care nu are acces uneori nici la medici de familie, darămite la asistenţă de specialitate? Ce ar putea să facă guvernul, de pildă?
     – Guvernul trebuie să creeze o platformă, să arate că aceasta funcţionează, iar apoi mamele vor veni. Dacă observă că medicii sau mai degrabă moaşele au ceva de oferit, va creşte cererea. Ar putea exista şi o clinică deschisă o dată pe săptămână, în sate sau oraşe mici. Nu trebuie să fie mare lucru: verificarea tensiunii arteriale, a greutăţii antenatale, câştigul în greutate, să vadă dacă iese la iveală o preeclampsie cu proteinurie, diabet gestaţional, care sunt factorii de risc cunoscuţi pentru naştere prematură, mortalitate maternă şi mortalitate şi morbiditate neonatale.

Piaţă comună, standarde comune

     Aţi vorbit despre nevoia unor standarde europene de tratament şi îngrijire şi a unei curricule comune de instruire. De ce sunt necesare aceste lucruri?
     – Motivul cel mai evident este că avem o piaţă deschisă a muncii şi atunci este ciudat să nu avem o curriculă comună. În perioada când am fost şef de departament, aveam doctori din alte ţări, care veneau în Suedia cu dosare perfecte şi, deşi cei mai mulţi erau într-adevăr foarte buni, unii nu ne erau de niciun folos în unitatea noastră. Probabil că erau foarte buni, corect instruiţi pentru ţările lor, dar... Aşa că ar trebui măcar să avem un standard minim pentru curriculă, pentru doctori. La asistente este şi mai rău. Ceea ce are o asistentă de făcut diferă enorm în Europa. În Germania, asistentele nu fac injecţii, nu inserează catetere periferice, în Suedia pun catetere venoase centrale – tocmai am cerut asistentei mele să facă asta la un copil de 700 de grame. Iar pe o piaţă deschisă, o asistentă poate să vină din orice ţară în alta să lucreze, fără să mai dea niciun test. Deci avem nevoie de o curriculă de bază asupra căreia să ne punem de acord: ce ar trebui să poată face o asistentă europeană de neonatologie. Pentru doctori, avem curricula, dar aceasta este adoptată ca standard de doar 13% din ţările europene; 67% au standarde naţionale proprii, destul de apropiate de cele ale ESN, deşi există şi diferenţe importante. Una dintre ele este implicarea familiei şi instruirea în îngrijirea familiei, obligatorie în curricula ESN, dar care nu este cuprinsă de multe ţări în instruirea neonatologilor.
     Din câte ştiu, ESN desfăşoară anumite programe educaţionale conform curriculei.
     – Într-adevăr, avem proiectul NOTE (Neonatal online training and education), care constă în cursuri pentru diverse aspecte ale neonatologiei – de curând am terminat modulul de neurologie neonatală –, desfăşurate pe net, în sesiuni interactive, cu un mentor şi tutor, şi un grup de până la opt-zece studenţi. Ca să primeşti certificatul că ai făcut cursul, cu rezultate bune, trebuie să fii activ în discuţii, să scrii o lucrare despre un subiect de curs şi să treci un test scris, deci este o chestiune destul de strictă. Iar aceste cursuri sunt acum acceptate de Universitatea Southampton ca studii la nivel de master, deci au credite europene.
     Ce alte diferenţe mai există în pregătirea neonatologilor europeni?
     – Nu lucruri de bază – resuscitarea bebeluşilor, folosirea ventilatorului sunt practic la fel, ca şi cunoaşterea bolilor şi a cauzelor acestora, dar diferă foarte mult stagiile pe care le faci la alte specialităţi. Chirurgia pediatrică, de pildă. Unele ţări nu au nici măcar obligaţia de a avea pacienţi chirurgicali neonatali în unităţi, aceştia sunt localizaţi separat, aşa că neonatologii nu văd niciodată un pacient chirurgical, deşi trebuie să facă asta, pentru o terapie a durerii adecvată. Dacă astfel de specialişti merg apoi într-o ţară în care chirurgia pediatrică este integrată în aceeaşi unitate, atunci este o mare problemă. Un alt lucru este folosirea uneltelor diagnostice, dacă sunt încorporate în educaţia lor, de pildă ecografii cardiace şi căutarea persistenţei ductului arterial şi a altor malformaţii cardiace, investigarea creierului, interpretarea EEG. Toţi pediatrii germani sunt instruiţi în diagnosticul ecografic, dar în Suedia nu este obligatoriu, poţi deveni neonatolog fără să ştii nimic despre asta, însă, pe de altă parte, suntem foarte buni la EEG. Deci sunt diferenţe, dar acestea sunt rezolvate, poţi învăţa pe cineva uneltele diagnostice, nu este foarte greu, dar nu la fel stau lucrurile în privinţa atitudinilor. Precum sfătuirea parentală sau implicarea părinţilor în luarea unei decizii. Dacă nu ai atitudinea asta de la început, e greu să începi după vârsta de 40 de ani.

Medicul şi familia

     Aţi menţionat şi mai devreme că trebuie implicate familiile. Mai există doctori cu atitudinea paternalistă, cărora nu le place să implice familiile?
     – Absolut. Sunt şi diferenţe între ţări, în ce priveşte implicarea părinţilor în luarea deciziilor. Însă lucrurile s-au schimbat foarte mult în ultimii zece ani, cred că majoritatea ţărilor implică părinţii.
     Există niveluri diferite de implicare a acestora?
     – Da. În SUA, de pildă, medicii acţionează foarte mult conform dorinţelor familiei, ei dau informaţii ştiinţifice şi apoi îi întreabă pe părinţi ce vor să facă. Modul vechi, în ţara mea, era să dăm informaţiile, dar spuneam că decizia finală dacă resuscităm sau nu este a noastră. Şi încă mai credem asta, dar sigur că discutăm şi cu părinţii, ca să le cunoaştem părerea. Şi apoi mai sunt şi ţările – nu o să spun care – unde se uită la creierul copilului, fac ecografie, închid uşa şi apoi vin şi spun „ne pare rău, copilul vostru a murit“. Decid, iar ce se întâmplă în camera aia nu se ştie. Deci există întreaga paletă de atitudini. Este, într-adevăr, o dilemă, pentru că, în acelaşi timp, trebuie să implicăm părinţii, dar trebuie să privim bebeluşul ca pe o fiinţă umană. Nu toţi părinţii au aceeaşi percepţie asupra despre care viaţă merită trăită. Am avut părinţi care mă implorau să le omor copilul, de pildă un tată al cărui copil, născut în săptămâna 25, avea afectare cerebrală, şi care a făcut o analogie: „Când un copac are o ramură nesănătoasă, o tăiem. Copilul meu are un creier nesănătos“, aşa că mi-a cerut să-l omor, ceea ce n-am făcut, şi acum este bine, are un handicap, o hemiplegie. Mama nu avea aceeaşi părere, au şi divorţat între timp, dar şi dacă amândoi ar fi vrut să dezintubez copilul, să-i dau morfină, tot n-aş fi făcut-o, jurământul hipocratic mă împiedică, fiindcă eu cred că acel copil are o viaţă foarte bună în faţă.
   –Deci decizia finală vă aparţine. Vă consultaţi cu familia, dar...
   – Dacă avem opinii diferite şi ar putea merge în ambele feluri... Acum am un copil în unitate pentru care chiar aş fi vrut să întrerup tratamentul, dar părinţii nu mi-au permis, deci merge în ambele sensuri. Dar încă am o dilemă atunci când părinţii vor ceva ce eu nu pot face.

 

*Janvier A, Leblanc I, Barrington KJ. Nobody likes premies: the relative value of patients’ lives. J Perinatol. 2008 Dec;28(12):821-6

 

Ce poate face Uniunea Europeană pentru prematuri?

• Să recunoască problema prematurităţii în Europa şi impactul semnificativ al acesteia asupra morbidităţii şi mortalităţii infantile, să ţină cont de inegalităţile în sănătate şi educaţie legate de prematuritate, care există între ţările europene. Reducerea inegalităţilor în sănătate se află în mandatul UE după adoptarea Tratatului de la Lisabona.
• Deşi e obligată să respecte responsabilitatea statelor membre pentru organizarea sistemelor sanitare, UE ar trebui să contribuie la dezvoltarea de politici sanitare şi sociale specifice, prin facilitarea comunicării de bune practici şi prin susţinerea dezvoltării şi implementării politicilor neonatale naţionale.
• Să abordeze problema lipsei datelor comparabile la nivel european cu privire la prematuritate: prevalenţă, mortalitate, morbiditate acută, afecţiuni pe termen lung, consecinţele medicale etc.
• Să îmbunătăţească standardul îngrijirii neonatale la nivel european, prin susţinerea dezvoltării şi implementării unui ghid medical european şi a unui standard de calitate pentru prevenţie, tratament şi îngrijire pe termen lung a copiilor prematuri.
• Să aloce fonduri europene pentru promovarea cercetării neonatale şi perinatale coordonate la nivel european, pentru îmbunătăţirea prevenţiei, tratamentului şi consecinţelor naşterilor premature.
• Să sprijine dezvoltarea unui program european de instruire în peri- şi neonatologie, pentru creşterea calităţii şi disponibilităţii specialiştilor.

(Sursa: Too little, too late – EU benchmarking report 2009–2010, EFCNI)

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe