În cadrul Congresului European de Endocrinologie de la Lyon de anul acesta au avut loc mai multe sesiuni dedicate proiectelor de cercetare desfăşurate în centre europene de referinţă. O astfel de sesiune a fost moderată de prof. dr. Corin Badiu (Bucureşti), cu activitate importantă în cadrul boardurilor Societăţii Europene de Endocrinologie şi al Consiliului societăţilor afiliate acesteia (ECAS – European Society of Endocrinology Council of Affiliated Societies). În interviul pe care ni l-a acordat a explicat care sunt punctele slabe ale activităţii de cercetare din România şi cum reuşesc centre relativ mici din Europa să realizeze studii cu răsunet la nivel mondial.

Ce înseamnă acest eveniment pentru specialiştii din domeniu?

Acest congres este cel mai important eveniment de endocrinologie al anului şi întruneşte o mulţime de personalităţi de la nivel global, cei mai experimentaţi din acest domeniu. Sunt atinse toate domeniile, multe în curs de dezvoltare (biologie moleculară, genetică, medicină translaţională, patologie metabolică, diabet zaharat dar şi patologia clasică endocrină). Pentru fiecare medic există un domeniu de interes, iar congresul întruneşte cerinţele tuturor specialiştilor din domeniu şi se bucură de o participare de peste 4.500 de persoane. De asemenea, în cadrul acestui eveniment am avut şi întâlniri ale Consiliului societăţilor afiliate Societăţii Europene de Endocrinologie. De altfel, a avut loc şi o sesiune specială dedicată ECAS unde discutăm căi de dezvoltare pentru endocrinologia europeană, particularizând la nivelul fiecărei societăţi naţionale de endocrinologie. Un centru de expertiză pe harta ECAS este şi în România... De altfel, a avut loc şi o sesiune specială dedicată ECAS unde discutăm căi de dezvoltare pentru endocrinologia europeană, particularizând la nivelul fiecărei societăţi naţionale de endocrinologie.

Un centru de expertiză pe harta ECAS este şi în România...

Institutul Naţional de Endocrinologie „C. I. Parhon” este principala instituţie dedicată din România. Acest element este un privilegiu şi o oportunitate pe care trebuie să o folosim pentru a demara proiecte internaţionale. Desigur, asta se vede şi prin oamenii pe care îi formăm, aceştia devenind vizibili la nivel internaţional. Este e o chestiune extrem de importantă. Pe viitor, un alt lucru pe care doresc să îl dezvoltăm este implicarea noastră în reţelele europene de excelenţă, ENDO-ERN (European Reference Network on Rare Endocrine Conditions) pe diverse segmente. Așa putem înlesni colaborarea cu experţi în diverse domenii, astfel încât să facem parte din echipe și proiecte internaţionale. Performanţa se obţine, desigur, prin echipă şi prin grija pentru detalii şi încercăm să delegăm şi să împărţim aceste atribute către oamenii din echipele noastre.

În cadrul sesiunilor plenare au lipsit lectorii români. Cum explicaţi acest fapt?

Foarte mulţi experţi români lucrează sub steagul altor naţiuni. Prof. dr. Maria Fleşeriu mi-a fost rezidentă şi a avut câteva prezentări, dr. Radu Mihai, chirurg cu mare renume la Oxford, a avut o prezentare entuziastă cu privire la chirurgia suprarenalelor şi mai sunt nume româneşti care apar pe lista lectorilor. Este adevărat, aceste prezentări nu sunt pornite din România, aceşti specialişti au găsit un alt loc de dezvoltare. Acest lucru se întâmplă din cauza câtorva factori: un factor poate fi disponibilitatea limitată pentru cercetare, obligaţiile medicilor din România de a face asistenţă medicală într-o mare parte din timpul lor şi atunci nu mai au timp să facă o cercetare coerentă şi să se focalizeaze pe aceasta. Acest lucru se aplică inclusiv în cazul celor care au statutul de studenţi doctoranzi şi care, în acelaşi timp, depun activitate de asistenţă clinică. Ceea ce înseamnă că timpul de documentare, timpul necesar pentru a scrie proiecte ca să câştigăm bani, pentru a finanţa consumabile şi reactivii pentru procesul de cercetare este limitat.

Cum se întâmplă în celelalte ţări europene?

În afară, sistemul este construit în altă manieră, timpul pe care îl are un student doctorand pentru a face cercetare efectivă este mult mai mare. Aici nu intră numai timpul în care îşi construieşte experimentele, ci și timpul de documentare, pe care îl are pentru a pune la punct toate protocoalele de lucru, pentru a scrie proiecte care să fie de succes şi care să aducă finanţare. În plus, e vorba și de experienţa pe care aceşti oameni trebuie să şi-o formeze pentru a intra în zona de cercetare. Ca să înveţe să citească un articol cu ochi critici sau să reproducă un experiment, să scrie corect un proiect de cercetare, toate aceste lucruri necesită antrenament şi timp. Iar acest timp trebuie preluat din altă parte, respectiv din cel dedicat asistenţei clinice.

Cum a fost sesiunea pe care aţi moderat-o?

Am moderat o sesiune de comunicări orale care a arătat activităţi de cercetare realizate la nivel local, însă cu un impact interesant. Sunt studii, în primul rând, de medicină translaţională, de metode moderne de genetică moleculară, studii experimentale pe animale şi prezentate de persoane cu rang înalt. În sesiunea moderată, trei dintre prezentatori aveau titlul de profesor şi conduc colective cu activităţi cu rezonanţă la nivel european.