–
La Comisia Europeană, promovăm conceptul conform căruia orice investiţie în sănătate
este nu un cost pentru bugetele naţionale, ci o precondiţie pentru creşterea
economică. Investiţiile sunt importante din trei motive. În primul rând, prin
investiţii poate fi îmbunătăţită eficienţa sistemelor de sănătate, ele devin
mai cost-eficiente şi mai eficiente, deci sustenabile. Într-o perioadă în care
toate statele membre se confruntă cu constrângeri financiare, este important să
avem sisteme de sănătate sustenabile financiar. În al doilea rând, asemenea
investiţii îmbunătăţesc sănătatea populaţiei, a forţei de muncă, deci şi
productivitatea, fiindcă o populaţie sănătoasă este în stare să muncească pe
toată durata vieţii active şi nu va reprezenta un cost pentru societate. Ştiu că
acesta este un fel economic de a privi populaţia sănătoasă, pentru că noi
insistăm asupra faptului că sănătatea este o valoare în sine, însă în zilele
noastre, dacă vrei să promovezi investiţia în acest domeniu, trebuie să o faci şi
în acest fel, ca un vector al creşterii economice. Sunt dovezi care arată că
prin tăierea investiţiilor în sănătate este afectată creşterea economică şi că,
făcând investiţii, stimulezi creşterea economică până la un anumit punct. În al
treilea rând – şi aceasta este legată de sănătate ca valoare –, în Europa există
încă prea multe inegalităţi în sănătate. Dacă privim în termeni de speranţă de
viaţă sau de ani sănătoşi de viaţă, există diferenţe de 10 ani sau chiar mai
mult, iar acestea reprezintă o povară pentru PIB-ul european, aşa că trebuie să
investim în sănătate pentru a reduce inegalităţile.
– Spuneaţi însă şi în
timpul conferinţei că investiţiile nu înseamnă neapărat creşterea
cheltuielilor.
–
Ce spune UE este că trebuie să menţinem bugetele sănătăţii, dar să ne asigurăm
că sunt cost-eficiente. Nu cerem să se reducă bugete, ci să nu existe risipă,
duplicări, ineficienţe, iar în acest sens există unele reţete binecunoscute:
asistenţa medicală integrată, mai multă asistenţă ambulatorie, investiţia în
asistenţa primară, în planificarea forţei de muncă, pentru a ne asigura că
aceasta se va adapta la o populaţie îmbătrânită. Toate acestea sunt schimbări
care, odată introduse, fac sistemele de sănătate mai eficiente.
– V-aţi referit astăzi
în mod repetat la adaptarea forţei de muncă din sănătate. Despre ce este vorba?
–
Este nevoie de o mică schimbare a structurii forţei de muncă, sunt multe
tratamente sau proceduri făcute în prezent de medici, dar care ar putea fi făcute
de asistente specializate, ceea ce ar fi mai cost-eficient. Deci trebuie ales
nivelul corespunzător de specializare pentru fiecare tratament. În al doilea
rând, este nevoie de asistente specializate pentru îngrijiri pe termen lung,
fiindcă ştim că îmbătrânirea populaţiei face necesar acest fel de îngrijiri.
Trebuie, de asemenea, să integrăm asistenţa socială dedicată mai ales persoanelor
vârstnice cu asistenţa primară şi cea spitalicească. Deci trebuie dezvoltate
noi aptitudini. Iar în România aveţi o problemă specifică: trebuie să aplicaţi
politici de retenţie, astfel încât forţa de muncă specializată să nu migreze în
state membre care asigură venituri mai mari. Trebuie să faceţi un plan ca să vă
asiguraţi că puteţi să menţineţi numărul de doctori şi asistente specializate
de care aveţi nevoie.
– Şi cum ajută
Comisia în acest sens?
–
Finanţăm un mare proiect, o acţiune comună, la care participă şi România, pentru a face cel puţin o planificare a
nevoilor fiecărui stat membru şi a avea o imagine a locurilor vacante, ca să
vedem unde pot apărea mari lipsuri şi să facem o programare.
– Aţi discutat astăzi
şi despre recomandările pentru fiecare stat membru din cadrul Semestrului
european*. Este prima oară când sunt făcure recomandări şi pentru sănătate? Cum
vor fi acestea respectate de statele membre?
–
Anul 2013 este primul în care recomandările pe sănătate se referă la multe
state membre, mai precis 11. Existaseră deja unele recomandări în trecut, dar
erau mai puţin structurate. Acum este prima dată când Comisia menţionează clar,
în documentul strategic numit „Analiza anuală a creşterii“, că trebuie crescută
sustenabilitatea sistemelor de sănătate, atât din motive financiare, cât şi
pentru accesul la îngrijiri de calitate, care este o valoare europeană. De
această dată, am făcut aceste 11 recomandări, care, adevărat, nu sunt
obligatorii, dar în anul următor, statul membru trebuie să comunice ce reforme
a realizat. Iar dacă la final, prin nerespectarea recomandărilor, ele nu
îndeplinesc parametrii financiari, există metode prin care putem cere statelor
membre să le respecte.
– S-a discutat aici şi
despre fondurile structurale şi de investiţii şi posibilitatea folosirii lor în
infrastructura pentru sănătate, chiar de România.
–
Fondurile structurale europene prevăd finanţarea proiectelor de sănătate, dar
ele trebuie incluse într-un program naţional de sănătate prezentat Comisiei.
Ministrul român al sănătăţii a prezentat un astfel de plan, care demonstrează că
aveţi nevoie de anumite investiţii în infrastructură – de regulă, când vorbim
de investiţii nu ne referim la infrastructură, ci la lucruri mai inovatoare,
precum modernizarea administraţiei, e-health, tehnologii medicale. Dar investiţiile
în infrastructură pot fi acceptate dacă fac parte dintr-un plan şi demonstrează
că servesc modernizării sistemului de sănătate.
– Deci autorităţile
române...
– Discută cu Comisia şi au un punct de vedere bine
argumentat. Suntem deschişi, dar ne aflăm într-o fază pregătitoare, pentru că
aprobarea formală a programului financiar pentru fondurile regionale nu există
încă, suntem în stadiul de negociere. Regulamentul care fixează bugetul nu este
încă adoptat. Atunci, România se va prezenta cu Acordul de parteneriat, în care
îşi prezintă investiţiile şi apoi vom discuta detaliile, ceea ce se va petrece
la începutul anului viitor.
.jpg)
